E ora la care frunzele mor

S-au subţiat în mine, paşii vremii,
am chipul plâns şi-a orbului privire,
în pumni topiţi de jar, duc truda rănii…
dureri, ca albul crud dintr-o iubire.

Cu trupul de ceară şi plânsul de dor,
parfumul simţirii-i dorinţă de-a fi.
Mi-e visul din ochii tulburi… izvor,
din care se-adapă fluturi de-o zi.

E toamna în mine şi clipele dor,
tăcutele-mi tâmple albesc şi mă doare,
şi găndul mă duce spre ultim decor,
spre vraja ce-n sânge îmi curge culoare.

E timpul la care frunzele mor,
de frig şi de teamă, azi cad la pământ.
La oră târzie, iau ultumul zbor,
topite de friguri şi arse de vânt.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Dragi colegi si prieteni, va multumesc! cu deosebit respect...L.S

  • E toamna în mine şi clipele dor,

    tăcutele-mi tâmple albesc şi mă doare,

    şi găndul mă duce spre ultim decor,

    spre vraja ce-n sânge îmi curge culoare.

    Superbe versuri , felicitări  Luminița !

Acest răspuns a fost șters.
-->