E PRIMĂVARĂ, IAR!!!
acrostih
E primăvară, iar, în a mea clipă,
Lumina-și cerne pulberea divină,
Emir, Pământul, florilor se-nclină-
Nobleței lor, culorii lor –risipă.
Acord cu-ntrilurit de păsărele,
Vivace, cu ecouri cristaline
Omagiază, suflete să-mpline,
Lucratea dumnezeie dinspre stele.
Colindă-albine, fluturii valsează,
Iar tot și toate vieții dau binețe,
Nestăviliți și plini de tinerețe,
Stăpâni pe ei, înstăpânesc imensul.
Celestial se-aude cânt de carme,
Halouri deschizând spre lumea-n care
Iubirea prins-a ghețuri, nori, să sfarme
Comentarii
Deosebită dedicație! Felicitări!
Maria, Elena cred că apreciază gestul tău de face asociere cu primăvara! Felicitări!!
Cu mare drag,
Delicat acrostih !
Frumos!
Mii de mulțumiri, Ion, prieten bun,
dar dacă poezia este simpatică
de ce aș schimba? Sunt, într-adevăr,
inventivă, folosesc mult gerunziul,
fapt pentru care, în lumea poeziei
mi se spune GERUNZICA, iar
ceea ce ai creat deja, cu greu mai
poți schimba. De pildă, îmi sună
frumos verbul melodiind.
Cu drag,
Rodica, mulțumesc, suflet minunat,
azi, deși plouă, mi-ai luminat
și sufletul meu. Cu drag.
Sunt onorară, Lenuș, scumpă prietenă
mulțumesc din suflet!!!
Mulțumesc mult pentru apreciere,
neprețuită și îngăduitoare prietenă
Gabriela. Cu drag!