(Evei)
...şi n-ai ce să-i mai ceri, e-nmiresmată
cu adevărul pur al altei lumi,
în somnul ei, doi ochi se-nchid deodată
şi cad din sânul toamnelor sub brumi...
din visuI clar, vibraţii inocente
ce n-au ştiut decât să-ţi dea bineţe.
Tu zburzi în vid de gesturi imprudente
când rostul vieţi-i plin de frumuseţe.
Prin clipe trase-n cerc de cai albaştri
te-au aşezat sub pleoapa nopţii, zeii,
să i te-arăţi ca-n vrajă printre aştri
când dormitează-n bălţi de sânge mieii.
Şi n-ai ce să-i mai ceri, e vinvată,
că te-a păstrat în miezul tâmplei Ei.
La ultim ceas, din pântece de fată,
sub cer aprins de focul dragostei.
-->
Comentarii