EFIGIE

EFIGIE

Toţi aceşti ani, triste tăceri au destrămat,
dar gândul ţi-a rămas fierbinte şi-nhămat,
marea depărtarii n-a spălat dorul de mine
şi pe ţărm de vis respiri clipe diamantine.

Aşteptarea, ca un blestem făr' de coperţi,
a desenat mereu alte noi şi curioase hărţi,
speranţa a dat chiar, semne de oboseală,
iar răbdarea a scărmănat nori de cerneală.

După toţi aceşti ani, gândul e neschimbat,
dar teama te-a făcut să rămâi zeul-bărbat,
regretele ţi s-au măcinat la piatra timpului
şi-ai privit în clepsidră scurgerea nisipului.

Anii au trecut, iar gândurile-ţi sunt suspine
şi deseori, îmi cauţi privirea... să te lumine,
dar ţi-am rămas efigie, pe suflet încrustată,
timpu-a-nnobilat-o, fără să crezi vreodată.

29 Martie 2017 - MIT

1979358003?profile=RESIZE_1024x1024

★
★
★
★
★
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
-->