E atât de orb timpul ce mi-a rămas…
morţii-şi respiră transparenţa din zidurile albe,
trec printre ei că şi cum nu mai sunt înfipt în carne.
Niciodată, nu am iubit mai mult clarul de zi.
Pune zăvorul,
să nu intre vântul
să-mi şteargă urmele ce le-am lăsat
pe trupul şi-n sufletul tău.
Aşează-mi acolo imaginea altui cer,
mi-e frică să cad…
Îmi întind nemişcarea
ca un cerşetor palma,
pomană să primesc încă o noapte
pentru o altă zi…
Mă aşteaptă mama,
nu plânge, iubito !
am să iau doar jumătate de suflet cu mine
şi dorurile tale.
Atâta, doar, îţi cer.
De mine când îţi mai aduci aminte,
nu îţi zdrobi durere lângă o piatră,
aprinde o candelă în inima ta
să lumineze tot ce am trăit împreună
şi moarte să-mi preschimbe în viaţă.
-->
Comentarii