11. (poezie, cybersonet)
~ mini-trilogie stele şi şoapte ~
Epilog – „Stele şi şoapte între ani”
Mă aflu din nou singur, așezat în tăcerea care urmează trecerii nopții de Revelion. În jur, orașul respiră încă ecoul artificiilor, iar în mine se află amintirea fiecărui moment, fiecare sonet trăit ca o clipă care nu mai poate fi repetată. Citindu-le din nou, îmi dau seama că nu am scris doar despre noaptea dintre ani; am scris despre mine, despre felul în care simt și trăiesc emoțiile, despre dorința de apropiere, despre frumusețea efemerității și despre pasiunea care nu se măsoară în timp, ci în intensitate.
Parcurgând ciclul de sonete, simt că fiecare a avut menirea sa. Cele clasice au fost pentru mine ca un tablou de început, un cadru de referință, un fel de punct de observație asupra lumii. Prin ele am urmărit ordinea și armonia, frumusețea trecerii timpului și solemnitatea Revelionului. Nu doar artificiile, nu doar clinchetul paharelor, ci și liniștea care precede și urmează sărbătoarea – toate acestea sunt surprinse cu respect pentru ritm și măsură. Ele mi-au arătat că frumusețea unui moment nu stă doar în spectacolul vizual, ci și în modul în care mintea și sufletul îl percep.
Apoi au venit sonetele sentimentale, și am simțit nevoia de apropiere. Scriindu-le, m-am așezat la masa inimii mele și am privit cu atenție fiecare emoție care trecea: priviri, zâmbete, șoapte, îmbrățișări. Am încercat să transpun în cuvinte nu doar gesturile, ci și valurile subtile de emoție care le însoțesc. Fiecare catren și terțină a devenit o mică poveste, o experiență de trăire care poate fi recunoscută de oricine a simțit vreodată că o noapte, o clipă, poate fi mai lungă decât timpul însuși. În aceste sonete, am simțit că oamenii se ating mai mult decât fizic: se ating prin priviri, prin șoapte, prin suspine, iar asta a dat ciclului o profunzime pe care nu aș fi reușit să o surprind în alt registru.
Seria erotică a fost cea mai provocatoare. Aici m-am lăsat complet purtat de emoție și pasiune. Am vrut să evit vulgaritatea și să transmit intensitatea dorinței ca pe o artă, ca pe o forță naturală și vitală. În fiecare gest, în fiecare sărut sau atingere, am căutat să creez o vibrație, o tensiune care să fie palpabilă pentru cititor, fără a fi explicită, ci sugestivă. Am descoperit că pasiunea adevărată nu are nevoie de cuvinte mari; ea se simte în subtilitate, în contururi, în respirația aproape audibilă între două persoane care se caută și se recunosc.
Pe măsură ce am scris, am simțit că acest ciclu nu este doar un experiment literar, ci o călătorie personală. Mi-am amintit de Revelioanele trăite, de fiori, de râsete, de momentele în care timpul părea că se oprește, de momentele în care fiecare secundă purta un univers întreg de emoții. Fiecare sonet a devenit astfel un fel de oglindă, reflectând nu doar noaptea dintre ani, ci și modul în care eu, ca om și poet, percep viața, iubirea și trecerea timpului.
Desenele alb-negru care însoțesc fiecare sonet nu sunt simple ilustrații; ele sunt extensia vizuală a sentimentelor și a atmosferei pe care am vrut să le transmit. Liniile fine, minimalismul, sugerarea mai mult decât reprezentarea: toate acestea contribuie la experiența cititorului. Am vrut ca aceste desene să fie o prelungire a versurilor, un limbaj complementar care amplifică senzația, emoția și tensiunea fiecărui moment. Ele dau viață sonetelor și fac posibil ca fiecare cititor să pătrundă în universul nopții dintre ani în felul său, să simtă intensitatea fără a fi constrâns de detalii inutile.
Reflectând acum, în liniștea care urmează, înțeleg că acest ciclu nu este doar o colecție de sonete, ci un fel de jurnal al emoțiilor mele, un testament al felului în care simt trecerea timpului și interacțiunea cu ceilalți. Fiecare vers, fiecare șoaptă scrisă pe hârtie, fiecare imagine alb-negru, toate sunt părți ale unui puzzle care, la final, conturează un tablou complet: noaptea dintre ani este un moment magic, un moment în care oamenii se deschid, se apropie și se transformă.
Îmi dau seama că în scrierea acestui ciclu am căutat, fără să știu de la început, să surprind echilibrul între trecător și etern, între solitar și comunal, între pasiune și tandrețe. Am descoperit că Revelionul nu este doar o sărbătoare exterioară, ci un moment introspectiv, o ocazie de a mă întâlni cu mine însumi și cu ceilalți, de a înțelege cum emoțiile, dorința și bucuria se pot transforma în poezie.
Acum, când totul s-a așezat pe hârtie și în desen, simt o ușurare și, totodată, o satisfacție profundă. Cititorul care va păși în acest ciclu va găsi, sper, nu doar frumusețea nopții dintre ani, ci și un fel de oglindă a propriilor sale emoții și dorințe. Fiecare poate să simtă solemnitatea, tandrețea și pasiunea după cum îi dictează inima. Este o invitație la a trăi intens, la a simți fiecare clipă, la a recunoaște magia care există în jurul nostru, chiar și în cele mai scurte momente.
Privind înapoi, realizez că acest ciclu a devenit mai mult decât o colecție de sonete despre Revelion; a devenit o meditație asupra vieții, asupra timpului care trece și asupra felului în care iubirea, dorința și emoția se amestecă în universul nostru. În fiecare sonet se află un fragment de adevăr, o scânteie de lumină care poate aprinde emoția în inimile celor care citesc.
Acum, când prologul și epilogul se întâlnesc într-un cerc imaginar, simt că întreaga experiență este completă. „Stele și șoapte între ani” nu mai este doar al meu, ci devine al fiecărui cititor care se lasă purtat de versuri, de imagini și de emoții. Este o invitație de a trăi, de a simți, de a fi prezent în clipa care se scurge, pentru că nopțile dintre ani, asemenea poeziei, nu se pot opri decât în inimă și în amintire.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii