Zilele-și preschimbă lumina-n armonice fragile,
Își potrivesc culorile în magica timpului oglindă...
Cu o paletă infinită de irizări, îmi țipă în pupile
Când gândul unei noi toamne, discret, mă colindă.
Ca un dangăt de clopot, a trecut această vară,
De parc-ar fi avut existența condamnată;
Nostalgic, o descopăr aievea-n prag de seară
Când amintirea-i alungește umbra întomnată.
De la această vară exuberantă, am învățat să fiu
– Lecție de viață limpede ca bobul de rouă –
Chiar contopindu-mă cu nemărginitul ruginiu,
Ca niciodată, mai pregătit pentru-o toamnă nouă.
De la care, inevitabil, voi acumula simptomatic
Nostalgia pentru inocența primăverilor trecute
Ca un sentiment cu asupra de măsură dilematic
– Prototip antologic al vieții mereu renăscute.
Am cumulat în viața mea o nesfârșită nostalgie
Ca o punte de legătură între durabil și efemer;
Chiar dacă nimic pe lume nu-i dăruit cu veșnicie,
Numai așa, timpului, să se-toarcă, pot să-i cer.
(Drobeta-Turnu Severini, 2O17, 22 august)
-->
Comentarii
Mulțumesc, AURELIA! O zi frumoasă!