Stau de vorbă cu singurătatea
cum argintul viu cu solzii viperei
ce-şi păstrează veninul pentru luptă,
pun toată tăcerea-n tristeţe
ca într-un vas de fildeş pe hol
în care se sting florile primite-n dar.
Tu rupi din mugurii timpului
clipele acoperite de promisiuni
şi prinzi de teamă zăvoare la uşi.
Eu te întreb
de ce mă laşi cu singurătatea-n casă
să-i pun zăbale când sare peste cal
şi mă face să mă pierd în gânduri,
fantomă visătoare
la marile serbări regale.
-->
Comentarii