[Fărâme de spiritualitate bologană]
Rănile primului război mondial începeau să se cicatrizeze și , iar sătenii să prindă puțin „cheag”, așa că au început să se gîndească și la cele sufletești.
Biserica veche de lemn , construită - Dumnezeu știe cu câte sute de ani în urmă - la poalele dealului de sub cetatea Bologa, scârțâia din toate încheieturile, așa că obștea a hotărât să construiască una nouă. Meșteri în scosul și cioplitul pietrei erau destui în carierele de piatră, dar nici de zidari și tâmplari nu se puteau plânge. Cu piatra din trainicul granit au construit fundația și zidurile, care vor rezista câteva sute, sau mii de ani. În urma aprobărilor, au tăiat și fasonat grinzi din pădurea falnică de stejar, pădure care aparținuse cândva stăpânului terenurilor din aproape tot județul, și nu numai, celebrul Bamfi, a cărui strămoși au fost stăpânii cetății Bologa și au dat guvernatori sau înalți demnitari ai Transilvaniei.
Grinzile, cu care trebuia să se construiască acoperișul bisericii, nu puteau fi transportate în sat, podurile peste Criș și Henț fiind distruse de ape, dar și pentru că nu s-au găsit binevoitori care să încerce să le treacă prin vaduri cu carele.
Se apropia Crăciunul și satul era animat de cei care pregăteau colinzile sau scenetele pentru viflaime. Feciorii, mai ales, cu tinerețea fierbându-le în vene, erau în bună dispoziție, puși pe șotii.
Gerul punea greutate pe respirație și a prins văile într-un corset gros de gheață, dar și drumul cu zăpada înghețată.
Ajutați de sluga Aurelului Niculai’, într-o noapte, feciorii au dezlegat caii din grajdul stăpânului și s-au pus pe treabă: Au bătut icuri în capetele buștenilor și, cu lanțuri legate de hamuri (cum se procedează la scosul lemnelor din pădure la drum de acces pentru care) , făcând glume și într-un amuzament general, au început să tragă buștenii peste râuri și prin sat. Au blocat drumul de acces la Biserică cu o stivă uriașa de bușteni, apoi s-au împrăștiat cu sufletul împăcat.
Caii au fost duși intr-un grajd de la casa veche a Sufletului, aflat pe un vârf de deal (sub locuința bunicii), grajd care era folosit doar vara. Evident, feciori au îngrijit caii dar au lăsat proprietarul și satul să fiarbă. A doua zi, dându-și seama că nu vor putea merge duminică la slujbă, și cum noua biserică se construia în apropiere, bologanii, bucuroși, au sărit, ca unul și au dus buștenii în curtea noii biserici. După trei zile au apărut caii în grajd, alt prilej de ironii...
Zâmbind, la slujba de duminică, preotul i-a mustrat pe feciori pentru că au furat caii, dar a recunoscut că și tradițiile nesuferite de unii, ca aceea cu purtatul (porților...), uneori pot fi utile obștei.
MdRaesculum
PS: Povestită de scriitorul I.M. Bologanul despre un fapt real și o postez ca amuzament, autentică dar neoriginală.
-->
Comentarii