Plecat pe îndepărtatele ape ale gândului
în corăbii de vânt trase de caii mării,
privesc peştii cum sar peste umerii valurilor
cu sunete ciudate care se-nfiripă în pânze.
De pe istmul cu migdali în floare,
te grăbeşti spre golful înecat în ceaţă
unde vin încărcate de aşteptare corăbiile.
Sărutul umple clipa într-un zâmbet uleios,
mă unge pe suflet c-un balsam de cuvinte
şi ziua-ţi împrumută din frumuseţe surâsul,
îl scrie cu fiecare clipă pe zidul iubirii.
Luna se dezbracă de veşminte-n odăile nopţii
unde tu mă priveşti insistent în ochi,
fără să mă saturi ca pe un însetat
ce şi-a preschimbat deşertul
într-o mare de corăbii
cu apă pe care nu poate s-o bea.
-->
Comentarii