O, cum se duce timpul, lăsând pe piedestale
statuile-nsetate de neuitatul zbor,
pe când din miezul iernii se-apropie agale
o altă primăvară pe-o aripă de dor.
.
Zăpezile flămânde se zbat de-o săptămână
să-și țină ghioceii la sânul dantelat,
la marginea pădurii din vraja lor adună
speranțele pierdute sub cerul înstelat.
.
Mai bate încă vântul, iar firigul de afară
mă ține lângă sobă, cu gândul mohorât,
tăciunii strânși în vatră, în fiecare seară,
îmi spun povești uitate, să-mi țină de urât.
.
Ascult acum povestea pe care mi-ai citit-o
întinsă pe-așternutul cu flori de hiacint,
și parcă deodată te văd venind, iubito,
călare pe licornul cu frâul de argint.
-->
Comentarii