GÂNDURI ȘI AMINTIRI

Vuiesc uneori gândurile, îmbulzindu-se
printre amintirile ce sunt povești ascunse
după draperia trasă a timpului trecut
până-n prezentul care te privește tăcut.

Nu îl bagi de seamă, n-are gură să îți spună
că se grăbește după timpul care adună
multitudinea secundelor și-a minutelor,
introducând-o în interiorul orelor.

Dar amintirile parcă-ți apar nepictate
ca pe-o planșă cu imaginile desenate,
în gând te-apuci să le colorezi pe fiecare
când sufletul ți le-arată prin alunecare.

Se succed încontinuu prin fața ochilor tăi
desprinse de suflet și minte, ca niște păstăi
de fasole, desfăcute și împrăștiate,
așteptând să fie strânse și împachetate.

Doar că amintirile nu sunt și nu arată
ca păstăile și fasolea împrăștiată,
ele ți se-nfățișează ca niște tablouri
dintr-un vernisaj organizat pe multe holuri.

Râsul, zâmbetul, suspinul, oful și lacrima,
toate trec prin tine și-ți acoperă inima,
încercând să bată în cuie puntea prezentului
- dar nereușind bine - cu cea a trecutului.

Iuțimea gândului prezent al amintirilor
deschide ochiul și lacătul sentimentelor
de unde trecutul își ia hora înainte
prin amalgamul simțurilor fără cuvinte.

Deși trecutul ne este mereu fostul prezent
care a cusut ața nevăzut și complezent
clipelor pe care timpul le duce-n spinare,
prezentul e un strop de viitor oarecare.

Mihaela Moșneanu

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Frumoase gânduri

    Deslușite... printre rânduri.

    Să plâng? Să râd? Mă mai gândesc,

    Însă aplaud, că așa-i firesc.

     

Acest răspuns a fost șters.
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - veveriță (4)
Acum 15 minute
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - veveriță (3)
Acum 16 minute
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - veveriță (2)
Acum 18 minute
Nitu Constantin a apreciat postarea de pe blogul Nitu Constantin Jocuri de cuvinte - veveriță (1)
Acum 41 minute
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - veverițăGeografie lingvistică        Orașul veverițelor        Moto: „Lampagiu…
Acum 44 minute
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - veverițăGeografie lingvistică            Veverița în (c)arte        Moto:…
Acum 48 minute
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - veverițăGeografie lingvistică          Veverița în viață și în lume      …
Acum 54 minute
Nitu Constantin a postat o postare pe blog
 Jocuri de cuvinte - veverițăGeografie lingvistică         Veveriță        Moto: „Lui nu-i place…
1 oră în urmă
Ioan Muntean – o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) – Cronopediada grup – Cronopedia…
1 oră în urmă
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
o dimineață…
1 oră în urmă
Nicoleta Mija a postat o discuție
Privesc iar fulgii de zăpadă la ferestră, Este multă zăpadă  pe strada noastră , Iarna o poveste…
Acum 11 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Amintirile grăbite acum îar pleacă,Și cu ele timpul vrea să se întreacă  Peste puțin timp vremea se…
Acum 14 ore
Mai Mult…
-->