Vuiesc uneori gândurile, îmbulzindu-se
printre amintirile ce sunt povești ascunse
după draperia trasă a timpului trecut
până-n prezentul care te privește tăcut.
Nu îl bagi de seamă, n-are gură să îți spună
că se grăbește după timpul care adună
multitudinea secundelor și-a minutelor,
introducând-o în interiorul orelor.
Dar amintirile parcă-ți apar nepictate
ca pe-o planșă cu imaginile desenate,
în gând te-apuci să le colorezi pe fiecare
când sufletul ți le-arată prin alunecare.
Se succed încontinuu prin fața ochilor tăi
desprinse de suflet și minte, ca niște păstăi
de fasole, desfăcute și împrăștiate,
așteptând să fie strânse și împachetate.
Doar că amintirile nu sunt și nu arată
ca păstăile și fasolea împrăștiată,
ele ți se-nfățișează ca niște tablouri
dintr-un vernisaj organizat pe multe holuri.
Râsul, zâmbetul, suspinul, oful și lacrima,
toate trec prin tine și-ți acoperă inima,
încercând să bată în cuie puntea prezentului
- dar nereușind bine - cu cea a trecutului.
Iuțimea gândului prezent al amintirilor
deschide ochiul și lacătul sentimentelor
de unde trecutul își ia hora înainte
prin amalgamul simțurilor fără cuvinte.
Deși trecutul ne este mereu fostul prezent
care a cusut ața nevăzut și complezent
clipelor pe care timpul le duce-n spinare,
prezentul e un strop de viitor oarecare.
Mihaela Moșneanu
-->
Comentarii
Frumoase gânduri
Deslușite... printre rânduri.
Să plâng? Să râd? Mă mai gândesc,
Însă aplaud, că așa-i firesc.
Mulțumesc, Dorina!