04. (poezie, poem)
~ ciclu Dincolo de toamne ~
Memorii în versuri lungi despre iubire, pierdere şi singurătate #4
Motto: „Când firele de păr se țes în alb, privirea nu mai caută drumul de sub picioare, ci cerul care ne-a îngăduit o vreme.” (Anonim)
Gara speranţelor
visurilor mari dinaintea maturizării și plecării în lume
Așteptam pe peronul cu miros de fier și fum,
Purtând o valiză plină cu speranțe la drum,
Iar trenul tinereții mă va duce departe,
Spre o viață nouă rescrisă dintr-o carte.
Priveam lung spre șinele ce se pierdeau în zare,
Simțeam în piept chemarea unei nopți vrăjitoare;
Acum, septuagenar, stau în aceeași gară pustie,
Unde doar vântul rece mai îmi ține tovărășie.
Voi mai căuta și mâine acel bilet pierdut,
Ce m-a purtat spre tot ce atunci n-am cunoscut,
Dar trenurile toate au plecat în amurg,
Iar lacrimile calde pe obraz încet îmi curg.
Visam să cuceresc întregul univers cel mare,
Să nu cunosc vreodată suspin sau întristare;
O, universul rece îmi va trimite un semn,
Când voi păși pe puntea veche făcută din lemn.
Bătrânul de acuma privește spre cel de ieri,
Un călător ce fuge spre mii de nicăieri;
Am fost stăpânul lumii în gara de demult,
Iar astăzi doar ecoul din urmă îl mai ascult.
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii