Era,
Pe cand nu era:
Nici fiinţă, nici nefiinţă,
Nici neputinţă sau dorinţă
Şi nici şoapte,
Era doar noapte.
Un hău imens, fără sfârşit,
Al inexistenţei infinit.
Din infinitul neimaginat
Un fulger s-a înfiripat,
A străfulgerat in noapte și,-ndat,
Chip din umbra-i s-a format.
Astfel. din inexistentul și din soapte,
ÎNTÂIUL s-a creat, în noapte.
Din priviri a trimis raze,
Haosul să-l lumineze.
Astfel lumina s-a născut
În ziua întâia, de-nceput.
Sa nu rămână stingher,
A luat în mână un cer;
L-a colorat în clar-azuriu
Şi-a pus stele pe el, în pustiu.
A muncit fără repaos.
A aruncat cerul în haos;
Stelele au îmbrăţişat haosul
Şi-au creat universul.
A făcut o minune nouă.
În existenţă-s zile două.
A pus focul în stele,
Luminoase-s acum şi ele.
A creat apoi cu gândul,
Din Soare a desprins Pământul.
Şi-a îndreptat spre el suflul
Şi a înverzit uscatul
Din inimă-Şi a scos iubirea –
O minune nouă, omenirea.
Zile de minuni, înşesite ,
Cum spun scripturile sfinte.
Pentru creaţia-I – desăvârşită –
Urmate de odihna – binemeritată
(Cu ziua a şaptea – odată)
MdRaesculum 14.10.2009
-->
Comentarii
O zi frumoasă!
Mircea,
cu drag