talerele balanţei aşteaptă plinul bogăţiei risipite,
mai departe zilele se leagă de nopţi prin cordoane ombilicale
cum stelele de oiştea carului mare.
Ploile aproape călduţe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet
se risipeşte umed.
Apoi limpezimea cerului la fel cu a minţii
caută liniştea în fagurii timpului,
creşterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
şi se pornesc în cânt.

Comentarii