Aseară mi-ai dat o cazma
când mi-ai spus că nu mai vrei
să ştii de mine şi că nu-ţi mai pasă
de nimeni şi de nimic.
Şi s-a pornit viitură mare prin mine
au răbufnit lacrimile din ochi şi-au luat-o
la goană confundând obrajii mei cu o pistă de cros
sufletul se revolta împotriva indiferenţei tale
picăturile vieţii mi se-necau printre suspine
luându-se de mână cu dorinţa unei plecări păcătoase
pe care Dumnezeu nu o vrea încă.
Acum caut o bucată de pământ în care să înfig
cazmaua adânc pentru a face o gropiţă ferită
de ochii tăi şi spiritului de observaţie pe care-l ai
pentru a îngropa urmele viiturii
ca speranţa să scoată capul la iveală şi viaţa mea
să-ţi arate degetul învingător.
Şi nu mă las până n-oi găsi acest loc care
cu timpul va fi acoperit de iarbă şi de flori
şi când îl vei vedea te vei bucura de mirosul lor
fără să ai habar ce-ţi place cu adevărat!
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Mulţumesc frumos, domnule Muntean!