hai să lăsăm trecutul cum a fost...
mă-ndeamnă vremea,
mă cheamă-n gând
prin sfinte-mpărății de dor
să trec așa din când în când
ca prințul cel rătăcitor,
prin timpul ce ne râde-n porți
prin casa cu stafii și morți,
prin satul cu ultimii cai,
cu stele noaptea în alai,
cu luna ce venea pe pleoape,
cu cerul ce cădea în ape,
și cu fântânile de dor
cu apa dulce de izvor.
privesc la timpul ce se duce
la sfinții răstigniți pe cruce,
la umbrele de pe morminte
și la-nțelesul din cuvinte,
la chipul tău plin de poveri
ce s-a vărsat în primăveri
la ochii care ți se-aprind,
la părul tău ca de argint,
se despletesc ca o maree
oceane largi
de plete de femeie,
și treci așa prin vis cu chip fluid,
în cale porțile ți le deschid
să intri-n suflet și în sânge
să-l mângâi cu sărutul care plânge.
alunecă pendulele în oră,
cu tot trecutul lor ce mă devoră
ce-ar fi să ne-ntâlnim iar amândoi
să mai privim o oară înapoi?
un glas străin îmi zice: n-are rost,
hai să lăsăm trecutul cum a fost.
miercuri, 2 ianuarie 2013
-->
Comentarii