hoinarul se întoarce-16

[Viorel Gongu]

L-am sărutat şi, după ce m-a îmbrăţişat, i-am sărutat părul, parcă mai alb şi mai răvăşit. Şi-a lăsat bagajele în hol şi s-a aşezat, ostenit, pe un fotoliu.
După câteva secunde l-am rugat să se ridice.
"Noua generaţie" parcă ştia că venise tata. Mişca într-un fel aparte. I-am luat palma, i-am deschis-o sărutând-o şi i-am asezat-o pe "junior". Cotul sau un genunchi al micuţului se mişcau încetişor şi am spus cu voce tare:
-O fi amorţit şi el şi se mai mişcă.
Mihai era mut. A început să plângă liniştit. Lacrimile-i curgeau una dupa alta, parcă păstrând linişte, una după cealaltă. Una, două, trei...Le-am pierdut şirul.
A îngenunchiat şi şi-a sărutat copilul nenăscut.
A pus urechea să-l asculte, apoi şi-a îngropat faţa şi i-a şoptit îndelung. Pruncul s-a liniştit. Timpul se oprise în loc. Dacă până atunci îmi dorisem copilul cu drag, acum mi-l doream cu disperare. Mihai mi-a simţit încordarea, m-a privit în ochi şi mi-a spus:
-Doamne ajută pentru buna vestire!
Ce ciudat!Calugarul acela...Mihai nu era acolo dar cuvintele lui s-au rostogolit până aici prin timp, ieşind din gura lui Mihai.
-Doamne ajută! i-am raspuns cu glasul Sandei.
George s-a trezit. Un pic buimac, s-a uitat la tatăl lui. S-au îmbrăţişat ca doi barbaţi. Braţele deschise larg s-au închis într-o bătaie scurtă pe umeri şi apoi a urmat încă o îmbrăţişare, ca o înlănţuire, ca o contopire. Câtă afecţiune! Oare mama a fost tot atât de caldă cu mine vreo dată? Dar eu cu Ioana?
S-au desprins şi Mihai, un pic încurcat, încearca să-i spună:
-Ştii George, noi...
George i-a luat-o înainte:
-Ştiu tată! Mă bucur pentru voi.
-Şi noi ne bucurăm pentru voi, copii.
Nici nu ştiu dacă a fost doar un gând sau chiar am rostit cuvintele:
-Bunic şi tată în acelaş timp.
Acelaş lucru l-a remarcat şi George. Mihai a tăcut îndelung. Mereu, în preajma lui, imi amintesc cuvintele mamei pentru soţ...
-Ţi-e foame, dragule?
-Da, la Madrid nu am avut vreme să mănânc iar în avion singurul lucru ce era bun de mâncat era însoţitoarea de bord.
-D-ale bărbaţilor...George, mănânci şi tu?
-Numai ploşniţele mănâncă noaptea. Prefer să mai dorm puţin, a conchis şi a plecat spre camera Ioanei.
Tatăl îl privea din spate şi a continuat să-l privească şi după ce a închis uşa. A intrat în baie, a făcut un duş. L-am auzit fredonând. Era cert că se bărbierea. Am devenit atentă. Nu era "melodia de bărbierit". M-am apropiat cu paşi de pisică şi am ascultat cu urechea lipită:
"Dormi, nani, dormi puişor
Umbre se-adună-n pridvor.."
Cântecul de leagăn al lui Brahms mi-a adus o linişte în suflet cum numai la biserică am simţit. A mincat cu grabă.
-Nu infuleca, l-am admonestat, ca de fiecare dată, dar niciodată nu asculta. Mereu îmi spunea că mâncarea e o corvoadă. A băut un pahar de vin şi şi-a aprins o ţigare, pe care a stins-o înfrigurat. Ne-am căutat cu ardoare de parcă am fi căutat certitudinea că existăm.
Dupa o "dublă" a adormit în poziţia "fătului", aşa cum ii plăcea, pe umărul meu.
Luni.
Ne-am trezit înainte de ora şapte. Dupa micul dejun el m-a dus la birou şi apoi a plecat să bănănăie prin oraş. Ajunsă la birou, am deschis precipitată "mess"-ul căutându-l pe Mihai. Ce reacţie aiuristică! El era aici. Am "fredonat-o" pe câteva"chat"-uri dar nu aveam "chemare". Am rămas îngândurată întrebându-mă ce era cu "telefonul de la biroul lui Mihai".
Ziua a trecut greu dar gândul:"cu ce se ocupă?" nu-mi da pace. Am vorbit cu Narcisa şi i-am spus ca el a venit. Mi-era dor de el. Spre sfârşitul programului, m-a sunat şi a întrebat:
-Doamna a comandat un taxi?
Am coborât în stradă şi nu l-am zărit. Am privit încruntată în susul şi în josul străzii dar nu era.
Nu l-am văzut dar a frânat chiar lângă mine. Am urcat şi am plecat înspre casă. La primul stop s-a năpustit ca un adolescent şi m-a sărutat ca la cinema. Am conchis:
-Hai repede acasa!
A râs mânzeşte privindu-mă în retrovizoare.
Gîndul la "ocupaţia" lui nu-mi da pace şi-l intreb.
Nu-mi răspunde, în schimb virează rapid, schimbând direcţia de mers.
-Nu mergem acasa?
Nu mi-a răspuns nici de data asta şi reiau întrebarea.
-Mergem şi acasă după un mic ocol. Mâine mă duc la pescuit şi vreau să cumpăr câte ceva.
Eram aproape botoasă. A oprit la un magazin de pescuit şi m-a invitat, ceremonios, să îl însoţesc. Am intrat.
Tinerii care serveau în magazin au zâmbit când l-au văzut:
-Salut nea Mihai! Ai şi venit de la Santiago?
Nu-mi dădeam seama ce se întimpla. Ce-l intrebasem eu si ce se intâmpla.
-Nu am ajuns până la Santiago dar mai este timp.
Acesta era locul lui de muncă?! Undeva, în spate se ghiceau alte încăperi.
-Aha, asta e pentru cine intreabă, dar în spate...
Din acea zonă s-a apropiat un bărbat, la costum.
-Buna seara, şefu!
-Bine ai revenit, "hodorogule"!
A spus-o cu atâta căldură...Vocea era "acea" voce caldă care îmi răspunsese la apeluri.
-Sărut mâna, doamna Dalia!
-Bună seara, vă mulţumesc pentru"ajutor".
-Mi-a făcut plăcere.
M-am uitat bănuitoare la partea din spate, de unde venise patronul.
"Cine ştie ce se ascunde în spate? Asta e doar de faţadă."
Parcă auzindu-mă, patronul ne-a invitat în birou la o cafea. Am acceptat ca să pot avea timpul să trag cu ochiul şi să mă "luminez".
Drumul până la birou era înţesat de fotografii cu peşti, planşe, hărţi. În birou ecranele computerelor erau pline de comenzi de articole de pescuit, mail-uri cu temă etc. Chiar asta făceau. Mi-am lăsat o mulţime de întrebări şi nedumeriri pentru altă dată pentrucă nu mai erau "stringente". Am mulţumit pentru trataţie, aşa ca să dau tonul de plecare. Înainte de a pleca, Mihai şi-a luat nişte momeală şi am încheiat vizita.
Am mâncat liniştiţi şi dupa masă, la o cola, i-am spus că am cunoscut-o pe Sanda. Fără "apăsări" m-a întrebat:
-Ce face?
-I-am dus medicamentele pe care i le-a adus George.
-Nu l-a văzut?
-Nu! Trebuia?
-Nu l-a văzut de mulţi ani. Acum o sută de ani m-a rugat să îl duc să-l vadă la adolescenţă. Am uitat, aşa că poate îl vede matur.
-Şi ce te-a oprit să îl duci?
-Ştii, are şi ea un fix, doreşte să vadă dacă fiul meu "aduce" cu cel care am fost eu pe vremuri, iubitul din tinereţe.
George lenevea pe computer.
-Mergem la Sanda?
-Daca vreţi?
-Tu nu mergi? l-am întrebat pe Mihai.
-E înţelegerea voastră!
L-am abordat pe George propunându-i vizita. După ce mi-a confirmat, am sunat-o pe Sanda:
-Aici sunt, Dalia.
Îmi recunoscuse numărul de telefon.
-Ne primeşti în vizită?
-Oricând.
Nu i-am spus cine sunt acei"NE", păstrând surpriza. Am ajuns relativ repede. Chiar dacă era seară am avut noroc de o "fereastră" în trafic. Am parcat vis-a-vis.
Când am trecut strada, "creţul" m-a luat de mână ca pe copii. M-am observat, atentă. Nu am avut nici o
reacţie "aiurea" la atingerea lui. De fapt nu este ...fiul meu? Uşa s-a deschis. Chipul cu ochi albaştrii s-a luminat şi ochii aceia au părut mai albaştri.
-George, eşti leit bunica ta! i-a spus privindu-l de sus şi până jos.
-Sărut mâna! a răspuns el şi eu am completat:
-Buna seara.
-Intraţi şi fiţi bine veniţi.

[Lenuş Lungu]

Am răbdare dl Viorel ,abia aştept

[Toiu Larisa]

Minunat....Felicitari

[Viorel Gongu]

Lenuş, mulţumesc pentru apreceri.

Dacă vei avea răbdare până la episodul 53  ai să te delectezi cu surprize, cu evenimente surprinzătoare, cu incertitudini dulci, cu  treceri în imaginar în care îndoiala dacă este real sau nu te va face curioasă.

[Lenuş Lungu]

O lectură ce ma încântat ,ca de obicei cu admiraţie Lenuş...Felicitări!

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]