poem dedicat poetei şi prozatoarei, Sofia Sincă
lumină
ciob de ochi divin
îţi cântă sopranele la ceruri
spre tine stări se-ntrec şi ţin
un bob de sunet rătăcit
cum graiu-ţi
veşnicia crudă
în spuma celor mai cuminţi
văratice făclii
femeie din particule de mir
sub văzul tău îmi strâng cenuşa
o mână verde
din primavera definită viaţă
îţi mângâie pământul ars de timp
nu ştiu de-ţi scriu pe nume
dar vreau să-ţi spun
Sofie
că lumea cea din vise te va prinde
cȃnd te vei scutura de paşi
să nu-ţi afunzi drumu-n pustiu
clandestină pace pe margine de-apusuri
vreau să-ti opresc însângerarea tăcerii
cu azurul căzut eter în umbre
să-ţi scriu adevărul
cel din podul tâmplei albite
în limba mea pe filele inimii mele
divină cetate a duhurilor albe
te plouă iubirea din ceruri
cu linişti de câmpii ruinate
să-mi veşniceşti leagănul alegoric
Sofie
pe crucea frunţii mele-ţi scriu
ca într-un calendar
fiinţarea orelor tale
hram al lutului meu
Sofie
prietenie
-->
Comentarii
Sofie
pe crucea frunţii mele-ţi scriu
ca într-un calendar
fiinţarea orelor tale
hram al lutului meu
Sofie
prietenie
cu admiraţie pentru poetă dar şi pentru Sofia...