Miros din catedrală
Simţeam miros din catedrală de flori de iasomie,
Vedeam o haină pastorală și-aveam gânduri o mie.
Cu ochii măsurăm toţi sfinţii trecuţi prin calendare,
De ziua lor cinsteam părinţii plecaţi din lumea mare.
În inimă focul ardea, ardea de dorul lor
Dar cerul cobora o stea pe valsul unui nor.
Privea cu ochi deschişi, privea la Carul Mare,
Îşi căuta copii duşi, ca-n noapte la culcare.
Dar steaua-n ceruri a crescut și-n gânduri mi-a zâmbit,
De mine ei i s-a făcut un dor înmărmurit.
Simţeam miros din catedrală a floare de salcâm,
Iar ceru-n haina pastorală privea pe caldarâm.
Și-alunecau de dragul meu, alunecau toţi sfinţii,
În catedrală la toţi cei, care-şi plângeau părinţii.
De dor, cu doru-au coborât, călcând prin întuneric,
Să ducă stele-n Carul Mare, din chinul efemeric.
Aprinsă-s eu de nerăbdare, să strâng steaua în braţe,
Iar în eterna mea visare, să lase noi speranţe.
În drumul meu cel mai de sus, să-mi dea gânduri o mie,
Cu ele să merg la Iisus, și apoi... Cine mai ştie!
-->
Comentarii
Aprinsă-s eu de nerăbdare, să strâng steaua în braţe,
Iar în eterna mea visare, să lase noi speranţe.
În drumul meu cel mai de sus, să-mi dea gânduri o mie,
Cu ele să merg la Iisus, și apoi... Cine mai ştie!