Şi poeţii sunt oameni
simpli sau infatuaţi
nu-s toţi la fel
ca-n vorba cu degetele.
Şi mulţi îţi rămân în suflet
sau nu după ce-i citeşti
că şi gusturile
seamănă cu oamenii.
Şi scriu tot felul
de versuri clasice sau albe
după şoaptele muzei lor
ziua sau noaptea.
Şi ei trăiesc
după voia Domnului
mult sau puţin
dând viaţă poeziei.
Şi-apoi mor într-o zi
ca şi noi
lăsând drum liber
lacrimilor sau zâmbetelor.
Şi când crezi c-au murit
începe să se-audă un ticăit
de ceas rătăcit în spaţiu
din sufletul cititorului.
Şi fac tic-tac tic-tac
unul după altul versurile
din ce în ce mai puternic
decât atunci când trăiau.
Şi cititorii devin
vrăjitorii
care vorbesc cu ei
din lumea de dincolo.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii
Imi place!...ticaitul acesta de vers se aude in suflet!
Frumos. Sentimental. Mi-a provocat o stare de introspecție...
Dar n-am murit: ai un vraf de virgule de pus și ultima strofă, deși extraordinară, nu se susține logic: cu ei, cei din lumea de dincolo... dar parcă nu mai are feeling-ul original... trebuie regândită.
Pup!
Mulţumesc frumos, Doamna Aurelia!
Mulţumesc frumos, şi celorlalţi, care au dat clic pe buton!