Copacii-și desfrunzesc podoaba ruginie,
Ramurile golașe parcă-s gene prelungi,
Frunzele-nfrigurate-s, din nou, în agonie,
Dar la anu' vor învia, ca muguri, pe crengi.
Și ca o consolare, din frunze țese toamna,
Un covor cu ciucuri impregnat de miresme,
Care trezesc vântul ce constrânge doamna,
Ca foșnetul autumnal s-adie prin aforisme.
Cu fiecare anotimp se răzbună, amfitrioana,
Dezlănțuind prin frunze, simfonii parfumate,
În calendarul anului, la culori, e campioana,
Doar verdele stingher suferă de timiditate.
Frunzele ruginite vor tranzita o nouă iarnă,
Prin ramurile golașe vântu' va șuiera ascuțit,
Uneori, soarele-i în bernă iar cerul de marnă,
Și totuși, toamna-i anotimpul care m-a pețit.
21 Octombrie 2018- MIT
Foto: Arhiva personală

Comentarii
Multe multumiri, AureliaAlbAtros , pentru popas, semn de apreciere si comentariu!