Coboară timpul prin clepsidră
în această dimineață,
orele nu se mai măsoară în bătăile
ceasornicului, ci prin frunzele
care ating lin pământul
și rotocoale de abur
ce se înalță din ceașca de cafea…
Lumina a devenit mai palidă,
ascunzându-se leneș printre nori,
totul în jur pare o invitație la tăcere
și aduceri aminte
în nuanțe de maro și chihlimbar.
În această liniște,
gândurile mele se îndreaptă,
inevitabil, spre tine, dragă toamnă,
tu cea care m-a învățat că unele trăiri
trebuie să moară frumos
pentru ca altele să poată crește.
Ai fost mereu o toamnă bogată,
prin rodul tău copt,
frunzele pe care le-ai lăsat să cadă
mi-au fost solul fertil
din care mi-au crescut aripi…
Îți mulțumesc pentru fiecare ploaie,
pentru fiecare adiere de vânt,
ele m-au învățat
cum să îmi păstrez rădăcinile vii.
Rămâi o poveste frumoasă
care m-a învățat să te prețuiesc,
eu... voi pășii mai departe
prin alte anotimpuri,
cu brațele pline de lumină,
pregătită pentru tot ce va urma.
-->
Comentarii