Făcându-mi-se onoarea de a primi, în dar, romanul „ Ispita” al domnului Marian MALCIU, trebuie să recunosc, un roman cu un titlu deosebit de incitant, mi-am dorit să scriu câteva impresii întru mulţumire autorului, pentru încrederea de a mi-l oferi, spre citire şi înţelegere.
Am avut surpriza, încă din primele pagini, să întâlnesc un personaj dintr-o lume, deloc străină mie. Acest aspect, pe lângă talentul deosebit al naratorului de a da cursivitate evenimentelor şi personajelor, m-a determinat să intru în subiectul romanului, să trăiesc alături de personaje, empatizând cu acestea, cu stările, acţiunile, situaţiile pe care ,cu dibăcie, autorul le creează.
Astfel, personajul principal masculin, Fănel Nicolae, ofiţer la brigada de furturi auto, în jurul căruia autorul ţese o plasă literară, bine gândită, bine urzită, care are toate cerinţele de a-şi prinde personajul dar şi cititorii, fără scăpare, într-o multitudine complexă de stări: iubire, ură, suferinţă, dezamăgiri, adulter, frustrări, delaţiune, lăcomie, activităţi ilegale, înscenări dar şi căinţa, dorinţa acestuia de îndreptare, de o viaţă trăită decent, cumpătat în liniştea unui cămin.
Încă din Capitolul I, întâlnim un Fănel care este omul clipei, omul neinteresat de ziua de mâine, de părerea celor din jur declarându-se nonşalant „ un om fără scrupule, căruia-i displăceau sentimentalismele,” dar care,” în apropierea oricărei femei se transforma subit într-un mic Don Juan hotărât să îmbrace haina seducătorului modern”. Pentru care contează palmaresul şi nu calitatea victimelor, feminine, a se înţelege .
Autorul se îngrijeşte a ne face portretul lui Fănel încă din adolescenţă când, deşi provine dintr-o familie de intelectuali, dovedindu-se că a avut o copilărie fericită, fără lipsuri, fiind singur la părinţi, în momentul în care părinţii, cinstiţi, nu au mai făcut faţă „progresului” iar „ competenţa profesională se situa pe primul loc numai în plan teoretic”, în familia lui Fănel şi-au făcut loc problemele. Nu întârzie nici ieşirile necontrolate ale acestuia, împotriva familiei şi în special a mamei, pe fondul nemulţumirii faţă de starea materială din familie comparativ cu a familiilor altor colegi. Dorinţa, lui, de a-şi depăşi condiţia, este foarte bine gândită de autor, conturată pe anumite frustrări din adolescenţă, deşi regretă, pe undeva, reacţia faţă de mama sa, o consideră normală şi necesară, o decizie corectă „ Dacă nu-mi urmam calea, ce dracului eram eu acum? Un terchea-berchea de profesoraş ori vreun funcţionar...., limitat şi legat de mâini şi de picioare cu un salariu minim pe economie.”
Interesant este modul în care, autorul, alege şi creionează personajele feminine ale acestui roman. Atât, Anca, (soţia lui Fănel), Gabi ( prietena Ancăi şi o tentaţie destul de mare pentru Fănel), Olga ( viitoare soţie a lui Valentin, prietenul lui Fănel, o altă tentaţie puternică pentru acesta) şi Mariana, o dorinţă pentru Fănel, rămasă şi aceasta în stadiul de prietenă, confidentă... Patru femei, frumoase, vertebrale, cu caractere şi principii puternice, foarte bine puse în valoare de către autor, deşi bărbat, care reuşesc să-i demonstreze „ Don Juanului” nostru , faptul că femeia nu este un obiect erotic. Mai există şi femeia Om, femeia care are creier, simte, discerne, are principii, are moralitate.
Anca, soţia lui Fănel, frumoasă şi îndrăgostită de acesta – o foarte bună asistentă medicală , fiica apreciatului chirurg colonel doctor Cornel Dumitrescu, om cu renume şi putere în societate, o bună oportunitate pentru Fănel de a-şi atinge scopurile, în privinţa carierei.
Da, a fost un mariaj născut din interes, apoi traiul în comun le-a oferit doi-trei ani de dragoste. Ajutorul susţinut al părinţilor Ancăi, atât material, dar mai ales intervenţiile pentru a-l scoate pe Fănel din fel de fel de încurcături şi a-i asigura ascensiunea rapidă, în loc să-i rezerve Ancăi acea viaţă fericită, fără griji, cum îşi doriseră părinţii, l-au transformat pe Fănel într- un soţ frustrat, care se simţea umilit, devenise rece, preocupat, absent, ascuns, lipsea din ce în ce mai mult de acasă implicându-se în relaţii pasagere dar şi în afaceri necurate.
Autorul pare sa-i pregătească Ancăi destinul, dovedind a-i înţelege suferinţa ca femeie, nedreptatea ce-i fusese făcută prin acest mariaj, faptul că se afla în mijlocul unui ghem de minciuni, fiind minţită până şi de părinţi „spre fericirea ei” , şi o aduce din ce în ce mai mult în preajma doctorului Viorel Dobrescu, un medic foarte bun, un bărbat chipeş şi care pe lângă faptul că o doreşte pe Anca, o respectă foarte mult şi cel mai important o iubeşte. Autorul pregătindu-le treptat şi bine regizată o atracţie ce-şi găseşte finalitatea exact în momentul în care Anca, avea cea mai mare nevoie de suport. Salutară decizia autorului, pentru Anca. Ce ar fi trebuit să facă aceasta? Să se agaţe, acum când a aflat adevărul, de ceva ce niciodată nu a avut? Să-şi lege viaţa de baierele minciunii? Nu. Bine gândit...fiecare om are dreptul la fericire.
Gabi, prietena şi confidenta Ancăi, o femeie frumoasă , plină de viaţă care avea talentul de a o energiza pe Anca şi de a o scoate din stările de supărare şi îngrijorare, dar care nu a scăpat nici ea de ochiul cuceritor şi de avansurile şi propunerile directe ale lui Fănel.
Autorul ne evidenţiază, o tipologie feminină care este capabilă să lupte cu dorinţa, pentru că lui Gabi, Fănel nu-i era tocmai indiferent, deci cu atât mai mult de apreciat modul în care s-a gândit autorul când a construit personajul, aceasta, luptă cu ea însăşi în numele unei prietenii, dovedind lucruri rar întâlnite în zilele noastre şi anume moralitate, loialitate, tărie de caracter, demnitate. ”„Să-mi trădez cea mai bună prietenă pentru o partidă de sex? Nu cred că se merită şi nu voi ceda.”
Olga, femeia care i-a lăsat cuceritorului Fănel, un gust amar. Femeia care a îndrăznit să îl refuze. Viitoarea soţie a, „celui mai bun prieten” de mai bine de şase ani. Autorul ne aduce în atenţie şi reversul prieteniei, demonstrată de Gabi. Se poate şi astfel. Olga, însă, îşi demonstrează caracterul, condusă merituos de mintea şi mâna autorului, primind cele mai frumoase calităţi, mărturiseşte cele petrecute, lui Valentin, înainte de căsătorie, cu grijă însă ca mărturisirea ei să nu constituie un impediment în calea fericirii lor, dar nici să nu se transforme într-o dramă.
Mariana, o tânără frumoasă, graţioasă, inteligentă ( conform aprecierilor lui Fănel), dar nici de această dată, autorul nu se dezminte şi construieşte un personaj puternic, o femeie care ştie clar ce doreşte, care pune mai presus de orice familia, principiile moralei. Deşi deschide o portiţă prieteniei cu Fănel, dându-şi seama că acesta are nevoie de cineva care să-l asculte, să-l înţeleagă, Mariana păstrează sau mai bine zis impune prin felul ei , natural, de a fi, o barieră de respect peste care nici măcar Fănel, nu va îndrăzni să treacă. Autorul ne evidenţiază de această dată, acel model feminin care luptă să-şi depăşească condiţia. Deşi avea terminată o facultate de drept, aceasta, lucra ca ospătar. Asta nu a împiedicat-o să spere în continuare, să se pregătească şi cănd i s-a ivit ocazia să-şi susţină examenul pentru intrare în Barou şi să meargă să lucreze pentru o importantă casă de avocatură. De remarcat, momentul în care patronul restaurantului în care lucra ca ospătar i-a cerut să spioneze anumite persoane, cu un anumit statut şi în special, pe poliţist, adică pe Fănel. Mariana îşi păstrează verticalitătea, demnitatea, asumându-şi chiar riscul de a fi concediată, refuză fără nicio ezitare.
Autorul ne sugerează un destin frumos pentru Mariana, în finalul romanului, cu un om interesant, probabil, cu un alt Fănel ,nou, care să o merite şi care să o facă fericită, provocându-ne şi stimulându-ne imaginaţia.
Experienţa profesională a autorului îl ajută şi acesta nu se fereşte a expune anumite situaţii, jocuri de culise, ce par a avea protagonişti mici, neînsemnaţi şi care defapt nu fac decât să confirme sintagma: „Peştele de la cap se-mpute!”
Surprinzătoare, dar binevenită şi pilduitoare, decizia autorului de a-l îndrepta pe Fănel, către şi prin credinţă. Trebuie să mărturisesc, nu am reuşit să intuiesc acest final.
Aşadar, fără a-l cunoaşte personal pe autor, ci doar din scrierile sale, e-mailuri, citirea anumitor recenzii, pasaje din materialele publicate, nu este foarte greu să mă pronunţ:
În calitate de cititor, am simţit autencitatea. O trăire autentică ce nu poate fi măsluită, căci ori este autentică ori nu este. Personajele domnului Marian MALCIU te transbordează într-o lume, mai mult decât reală, dându-ţi seama că ai parcurs paginile unui roman doar în momentul în care ajungi la ultima pagină şi închizi cu părere de rău cartea, însă si atunci...autorul ne oferă posibilitatea să continuăm a ne imagina...
Printre toate ispitele acestui roman...romanul, în sine, constituie cea mai mare ISPITĂ!
Mulţumesc, domnule Marian MALCIU! Cu respect şi consideraţie, Olguţa TRIFAN!
Mult succes, în continuare!
-->
Comentarii
Ma ispiteste si Olguta Trifan spre a citi interesantul roman prin comentariul de suflet si competent refer tor la autorul eminent . Felicitari domnule Malciu Martian pentru succesul meritat
prin roman .Viata lunga dumneavoastra si scrierii : ,,ISPITA ''Vivat reusita !
Mulţumesc, doamna Agafia Drăgan!
Lecturat cu placere!
Mă bucur, dacă am reuşit asta, Gabriela! Este un roman, foarte bun! Ii voi transmite mesajul! Mulţumesc!
Mulţumesc, draga mea! Mă bucur dacă ti-a părut interesant!
Frumos Olguţa... Am lecturat cu mare drag!