Eu nu exist, nu încerca să-ţi fiu
Vre-un gând tăcut, n-aş fi decât povară.
Întreabă versul meu pe care-l scriu.
El îmi cunoaşte sufletul pustiu,
Durerea care trece peste seară.
Visul din nopţi, când îngerii coboară
Să-ţi pună raze-n părul auriu.
El ştie dorul care mă-mpresoara
Şi gândul ce mă duce-n nopţi, târziu.
Nu mă iubi doar ca să-mi pui povară
Şi alte nopţi, în care să nu viu
În visul tău, în preajma ta să fiu.
Dacă vre-un gând în inimă-ţi strecoară
Iubire, în tăcere ţi-o măsoară.
Iar de-ai s-o faci vre-odată, ca să ştiu,
Iubeşte-mă doar cât să nu mă doară.
-->
Comentarii
Vezi mai multe video din muzica
mă alintă cu dor
în noaptea de tăcere
am sărutat palmele iubirii
şi m-am închinat
la steaua fericirii,
să mă iubeşti
cât să nu mă doară
Minunate versuri...Felicitări!
Cu prietenie Lenuş
Bună Ziua ! ~ Pentru [bunget marin] !
~
Maestre ... "marin", apele Iubirii, aşa-i: uneori provoacă durere.
Parcă mai vie este Viaţa, amarul suferind, este a mea părere.
"Iubeşte-mă doar cât să nu mă doară", ne lasă loc, în versuri s-o invoc
Împărtăşindu-ne mai mult extazul, iar Oful greu, nepomenind de loc.
~
Cornelius, :)
PS: eu am atâtea de învăţat, încât ... m-am hotărât să nu mai "aştept" ... ~,