Ai fi putut să crezi că sunt un vultur
cu cerul peste aripi
şi te urmăresc fără să devii o pradă
din iubirea mea pentru pământene.
O să-ţi gasesc nepotrivirile, slăbiciunile,
până când cercul aripii se închide,
în căutarea mea noaptea devine un pustiu
ca un oraş deasupra căruia aerul e bolnav.
Tu mă crezi un fiu al munţilor
cu ochiul atins de viziuni tot mai clare,
sub care nu ai altă opţiune
decât fuga prin ochiul fixat pe ţintă.
În ziua asta cerul era albastru de nădejde,
ai fi putut chema norii să te protejeze,
cu o ploaie de dragoste
pe care preferi să mi-o oferi spre seară
din iubirea ca o nepradă.
-->
Comentarii