Iubito!
Iubito! Ce-aş putea să-ţi spun,
Acum în ceas de seară?
Că sunt un bătrânel nebun,
Dup-o iubire-n plină vară?
Cerul s-ar deschide larg,
Reflectând în valurile mării
Chipul tău atât de drag,
În amurgul înserării.
Ar dispare lumina astrului ceresc
Scufundându-se în adâncul zării?
Iar eu aș simți cum întineresc,
Aşteptându-te la malul mării?
Tu, te-ai deschide ca un boboc de trandafir,
Sub roua rece a dimineţii,
Cuprinzându-mă în braţe, ah, ce delir
Aș trăie când sunt spre amurgul vieţii!
Dă-mi o urmă de speranţă,
Dă-mi un surâs, o sărutarea,
S-atârne-n taler pe balanţă
Iubirea, dorinţa, măcar o desfătare.
Astrule, ce-ai apărut curând,
Voi fi eu demn de-a ta iubire?
Să simt pătrunderea în gând,
VIRGIL STAN/MANGALIA
-->
Comentarii