Iubito, hai în sihăstrie!

Iubito, hai în sihăstrie!

Că prea se duce viața de haram

Și de iubire - cât se scrie!,

Dar nimeni nu mai dă pe ea un dram.

 

Să tragem înainte la un han,

În vin să înecăm cele lumești;

Lăsa-vom la hangiu ultimul ban...

Ce spui?, îți las trei nopți să te gândești.

 

Mahmuri vom lua-o dimineață,

Când soarele ne-o gâdila pe geam.

Cumva de-o să ne fie greață,

Îți voi jura: e ultimul bairam!

 

Și-om rătăci aiurea sus pe munți,

Să nu mai văd țipenie de om;

Sunt prea sătul de-nmormântări și nunți,

M-am săturat să fiu și econom.

 

Amândoi ne vom zidi coliba

Și vom trăi ca niște pui de cuc;

Când o fi să mă pălească hiba,

M-oi face, pentru tine, un haiduc.

 

Ca o nălucă printre oameni,

Ce pentru bani atât se forfotesc,

Mă voi mândri că nu le sameni

Și-atunci, iubito, mai mult te iubesc.

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Citit cu plăcere aceste versuri minunate

  • Amândoi ne vom zidi coliba

    Şi vom trăi ca nişte pui de cuc,

    Când o fi să mă pălească hiba,

    M-oi face pentru tine un haiduc.

Acest răspuns a fost șters.
-->