Jocuri de cuvinte - bătrânețe
Geografie lingvistică
Bătrânețe
Moto: „Viața asta trece prea repede, îngrozitor de repede. N-apuci nici să te naști, c-ai și îmbătrânit!” (Nichita Stănescu)
Să o luăm istoric. În 1929, acum aproape un secol, Șăineanu scria că „bătrânețea, conform bătrânețe, este ultima vârstă a vieții, cam de la 60 ani” [Șăineanu, ed. VI (1929)]. Peste un deceniu, Scriban scria că „bătrînéță (est) și -éțe (vest) f. este ultima etate” [Scriban (1939)]. Peste ani, din DLRLC (955-1957), aflăm că „bătrânețea (în opoziție cu tinerețea) este o „perioadă de timp din viața omului, după maturitate; vîrstă înaintată a unui om”.
Bătrânețea nu ține mult
Și aflam din constituția R.P.R. că „Cetățenii Republicii Populare Romîne au dreptul la asigurare materială la bătrînețe, în caz de boală sau incapacitate de muncă”. În mileniul al treilea, în „plin capitalism desuet”, din MDA2 (2010) aflăm că bătrânețe, format din „bătrân + -ețe”, este o „vârstă înaintată a unui om; etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice.” Și dicționarele nu mai scriu ce e trecut în constituție...
Așadar, cuvântul e format din bătrân + ețe, bătrân fiind moștenit din latinul vulgar sau latinul târziu vetrānus, formă sincopată din latinul veterānus (dispariția unei vocale în interiorul unui cuvânt prin sincopă, vezi sincopa și în muzică, din fr. syncopè); comparați cu bitãrnu în aromână, din care s-a format bitãrneatsã, cu dalmațianul vetrun, friulianul vedran, vechiul venețian vetrano.
Și bătrânețea asta există în multe limbi:
❁ alderdom în daneză și în norvegiană, ålderdom în suedeză, âlderdom în frizonă; (din alder, ålder sau âlder, „vârstă, etate”, + -dom, sufix);
❁ Alter în germană și în luxemburgheză (din germanul medievallter, din germanul altar, din proto-germanicul *aldrą, cognat cu germanul Oller), elter – עלטער în idiș;
❁Bārdhakya - বার্ধক্য în bengali;
❁ bătrânețe în română, bitãrneatsã în aromână;
❁budhaapa - बुढ़ापा în hindi;
❁ elli în islandeză;
❁gerámata - γεράματα în greacă;
❁ henaint în galeză;
❁ old age în engleză;
Cuvântul „bătrânețe” în diferite limbi
❁ öregkor în maghiară (din öreg, „bătrân”, dintr-o limbă turcică, + kor, sufix);
❁ ouderdom în neerlandeză (ouder, „bătrân”, + dom);
❁ pinsean seanaoise în irlandeză;
❁ pir - پیری în persană (din persanul medieval pyl, pīr, „bătrân, în vârstă, vechi”);
❁ pleqëri în albaneză;
❁ podeszły wiek în poloneză;
❁Purāṇē dī umara - ਪੁਰਾਣੇ ਦੀ ਉਮਰ în punjabi;
❁ qocalıq în azeră (din qoca, „bătrân” + -lıq, sufix);
❁ seann aois în galica scoțiană;
❁ senatvė în lituaniană;
❁ senectute în latină și în română (ablativ singular al lui senectūs, „bătrân”);
❁shayakhukha - شيخوخة în arabă;
❁ siberis - სიბერის în gruzină;
❁starasć - старасць n bielorusă, stáří în cehă, staristʹ - старість în ucraineamă, starobe în slovacă, starost - старост în bulgară, macedoneană și sârbă, starost' - старость în rusă, starost în croată, bosniacă și slovenă (toate, pe diferite căi, din proto-slavicul *starostь, format din *starъ, „bătrân”, + *-ostь);
❁ tserut’yan - ծերության în armeană;
❁ vanadus în estonă (din vana, „bătrân”, + dus), vanhuus în finlandeză (vanha, „bătrân”, + -uus, vanha din proto-finicul *vanha, din proto-fino-permicul *wanša; cognat cu estonianul vana);
❁ vecchiezza în italiană (din vecchio, „bătrân, vechi” + -ezza, sufix; comparați cu francezulh vieillesse);
❁ vecums în letonă (din vecs, „bătrân” + -ums, sufix);
❁ vejez în spaniolă (din viejo, „bătrân”, + -ez), velhice în portugheză (din velho, „bătrân”, + -ice), vellesa în catalană, vellez în galiciană, vichjàia în corsicană, vieillesse în franceză (vieux, „bătrân”, vielle, „bătrână”, + -esse);
❁ xjuħija în malteză;
❁ yaşlılık în turcă (din yaşlı, „bătrân”, + -lık);
❁ zahartzarora în bască;
❁ zakán - זקן în ebraică, zəqan - זקן în aramaică.
Bătrânețea și creația
Moto: „La noi nu-i nimenea bătrân, doar vinul roşu din pahare...” (din folclorul „cântat”)
Bătrânețea e o favoare, nu ceva greu în viața omului. Puțini apucă zilele dulci ale bătrâneții. Noi am scris despre bătrânețe și despre creație. Niște binecunoscuți intelectuali din „dulcele târg al Ieşilor”, responsabili ai cenaclului nostru „la distanță” (INO, Ion N. Oprea și profesoara mea de latină din liceul militar, Anișoara Dumitrescu, veșnică amintire), mi-au adresat frontal o întrebare – „puteţi scrie ceva despre bătrâneţe şi creaţie?” Am ezitat să le dau un răspuns direct. Subiectul te pune pe gânduri. E greu să te hotărăşti. Vei reuşi?
Şi uite-aşa, căzut eu pe gânduri, cu un gând aruncat în sus, în norii cumulo-nimbuşi apăruţi din senin, dar cu ochii şi pe ecranul calculatorului, aud la televizorul ce funcţiona uitat, ca să se afle în treabă şi să consume kilowaţii şi aşa scumpiţi mereu de UE cu pedepsirea Rusiei, un comentariu asupra celor spuse de un vremelnic ministru PD-L al comunicaţiilor, care ulterior a fost și condamnat, că trebuie „să facem în aşa fel încât persoanele în vârstă să fie mai puţine”.
„Ptiu, drace!”, mi-am şoptit în barbă după ce am scuipat în sân şi m-am închinat de trei ori cu faţa întoarsă spre ecran. Şi ştiţi unde se întâmpla asta? În București, la festivitatea deschiderii anului şcolar 2011 - 2012, de la liceul Grigore Moisil din capitală, la mine în cartier! Declaraţia vremelnicului ministru Vreme a stârnit hohotele unora din asistenţă.
Zicerea completă a fost „Haideţi împreună cu PD-L şi coaliţia să facem ca persoanele în vârstă să fie din ce în ce mai puţine şi cu toţii să ştim să utilizăm calculatorul, să utilizăm instrumentele societăţii informaţionale". Acum e o altă coaliție, bat-o Dumnezeu s-o bată!
Las la o parte „vrăjeala” cu societatea informațională. Toate societăţile au fost şi informaţionale, că termenul e legat de „informaţie”. Şi informaţie a existat, există şi va exista mereu, atât cât va exista omul. Propun mai degrabă termenul „societate infomatică” sau informatizată, legată de folosirea calculatorului şi a mijloacelor moderne de transmitere a datelor. Mai putem confunda în mileniul al treilea datele cu informaţia? Uite că electroniștii o fac!
Venerabilul vroia să se refere la Grigore Moisil, părintele informaticii româneşti, care spunea: „În curând, lumea se va împărţi în două categorii, persoane în vârstă şi persoane care vor şti să utilizeze calculatorul.”
Aşadar, există bătrâneţe? Dacă ştiu să folosesc acest „idiot genial”, vorba lui Moisil, mai sunt bătrân? Orice consultare a unui dicţionar, chiar online (http://dexonline.ro/), realizat din toate dicţionarele editate până în prezent în România, îţi relevă că bătrâneţea e o „etapă finală din viața ființelor, caracterizată prin diminuarea treptată a funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată a unui om”, „ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute; stare de om bătrân”, „perioadă de timp din viața ființelor, după maturitate” ş.a.
Dar ce înseamnă oare „creaţie”? Din consultarea aceluiaşi vast dicţionar, creaţia este „acțiunea de a realiza opere artistice, științifice etc.; produs (valoros) al muncii creatoare, operă creată; interpretare (cu măiestrie) a unui rol într-o piesă de teatru, într-un film”, „proces de a crea; obiect creat; creaţie artistică, literară, populară”, „produs al muncii creatoare; lucru, operă creată; interpretare bună, originală a unui rol dintr-o piesă sau dintr-un film” etc.
Ne-am lămurit? În rezumat, creaţia este realizarea a ceva nou, a unui proiect, a unui produs material sau spiritual, de la un pix, un fel de mâncare, la care Viorica e expertă, un violoncel, la o poezie, un cântec, o pictură, o statuie, o interpretare sublimă ş.a.
Doar exerciții la întâlnirea de 50 de ani de la absolvire a unei promoții (1962) a unui liceu sportiv din Timișoara (vârsta? 68)
Încetează omul vreodată să creeze? Eu cred că nu! Poate unii încep mai târziu sau refuză să înceapă! Aceste excepţii confirmă regula! Exemplele sunt numeroase, de la genii până la oamenii obişnuiţi. Geniile tinere se pot număra pe degete, dar Milton, Beethoven, Goethe au dat dovada geniului lor, în ciuda surzeniei, a orbirii, când nu mai erau deloc tineri decât în spirit. Cum care Goethe? Filosoful și literatul, cel care a scris chiar și epigrame referitoare la bătrânețe, de exemplu „Altădată şi acum” (Ai la tinereţe/ Fete şi putere,/ Iar la bătrâneţe/ Numai bani şi-avere), aici în traducere de Florea Ştefănescu, din „Epigrama germană de cinci secole”, 1999.
Actorii noştri, Tamara Buciuceanu-Botez, Draga Olteanu-Matei, Radu Beligan, Ion Lucian, Mircea Albulescu şi alţii, umiliţi uneori de politicieni inculţi, au creat roluri de excepţie, fiind iubiţi mai ales de tineri. Remarcabili au rămas, prin operele lor, sculptorul Ion Irimescu şi pictorul Sabin Bălaşa, scriitorii Fănuş Neagu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu şi preacuviosul Bartolomeu Anania, cu opere create și la vârsta senectuţii.
Îl poate egala cineva pe Nichita?
Sunt de acord şi cu anumite definiţii metaforice care susţin că bătrâneţea este „verdictul vieţii”, „ea însăşi o boală”, „vecernie a vieţii” (aforism al lui Vasile Ghica) sau alte asemenea figuri de stil. Un om nu este bătrân atâta timp cât caută ceva.
Creaţia presupune în primul rând cunoaştere. A cunoaşte înseamnă a şti. Să ne amintim vorbele lui Socrate – „ştiu că nu ştiu nimic, dar ştiu că pot şti mai mult decât ştiu”. Cunoaşterea nu are vârstă! Cunoşterea şi exerciţiul creaţiei înseamnă experienţă. Experienţa şi cunoaşterea duc la înţelepciune. Cunoaşterea, experienţa şi înţelepciunea, alături de datul iniţial, inteligenţa, şi ea mereu perfectibilă prin cele de mai sus, dau bogăţia spirituală a unui om.
Când frunzele viţei se zbârcesc şi se usucă, ciorchinele este mai dulce și mai roşu. Că nu degeaba Păstorel Teodoreanu se adresa „bătrânului Cotnar” (Bătrânului Cotnar nu-i sapă tronul/ Vrun prinţ de viţă nobilă, ca el,/ Vrun Cabernet, Pinot sau Ottonel,/ Ci veneticul de pripas: sifonul!). Ridurile arată pur si simplu locurile unde au fost zâmbete, că după Constantin Ardeleanu femeilor frumoase doar privirile insistente ale bărbaţilor le-au lăsat riduri. Cei mai mulţi oameni «bătrâni» sunt precum cronicile vechi care conţin lucruri interesante, adevărate, din vremuri trecute, şi merită osteneala de a fi consultate permanent.
Unuia care-i spusese «eşti bătrân, e timpul să te odihneşti», Diogene îi răspunde «dacă aş alerga la izvoare şi aş fi aproape de ţintă, ar trebui să mă las moale, în loc să mă încordez şi mai mult?» Dar unii bătrâni români, mai ales politicieni, se căznesc spre alte izvoare. Georgeta George Ceauşu îl dă în gât pe unul în 2008 „printre epigramiştii olteni” (Mire la optzeci de ani/ Dintre-atâtea fete tute/ Vrând să-i afle vieţii rostul,/ A ales - la senectute -/ Una... şi-a murit ca prostul).
Aşadar, batrâneţea definită de dicţionare, de biologie şi de legile sociale nu e chiar aşa de rea când iei in considerare şi alternativele creaţiei şi mai puţin, reducând accentuarea pe conjugarea verbului a avea la modul indicativ, timpurile prezent şi viitor sau chiar la modul optativ.
A avea mult inseamnă adesea a stăpâni puțin. Exemplele cu Năstase patru case, sibianul cu șase case, una luată prin faols și ne dă lecții, Oprea cu palat sau altul cu casă între patru străzi sunt concludente! Că din învățământ, cum ne demonstrasă Stelică Romaniuc, care se adresează învăţatorului său, nu te poți îmbogăți (M-ai învăţat să scriu şi să citesc,/ Să fiu modest, cinstit, să fac doar bine/ Şi-abia acum, bătrân, mă dumiresc/ Cum am ajuns sărac lipit ca tine). Se aude, sibieni?
Bătrâneţea nu e legată mereu de vârstă. Mulţi aşazişi tineri se simt deja bătrâni. Unii chiar «se nasc obosiţi», înscriindu-şi această expresie pe tricourile personalizate. Ţara noastră nu are ce face cu tineri îmbătrâniţi; îi trebuie şi bătrânii, dar tineri în spirit.
Să-ţi menţii inima fără riduri, să fii plin de speranţă, amabil, vesel, chiar și cu studenții și cu elevii, cu nepoții, supus doar cui trebuie, adică bunului simț, legii juridice şi oamenilor care merită, tineri și mai puțin tineri, acesta este adevăratul triumf asupra bătrâneţii.
Omul are toate anotimpurile (acum mă gândesc la Vivaldi, Primăvara), ca natura, şi, ca un material nobil, nu îmbătrâneşte! Andrei Pleşu, care nu poate fi niciodată bătrân, foloseşte cuvântul ecvanimitate, prin care înţelege a traversa cele patru anotimpuri cu un unic anotimp lăuntric (vedeți AICI). Ne putem lipsi de unul din cele patru anotimpuri? Este imposibil aşa ceva! Omul mai poate culege mierea frumuseţii şi dărui rodul înţelepciunii şi celor tineri şi celor care se consideră bătrâni!
Puteți face lumânarea la 68 de ani ca Ștefan Nagy? (la aniversarea a 50 de ani de la absolvirea unui liceu sportiv din Timișoara, promoția 1962)
Omul, „praf învăluit în fantasme” (Emil Cioran), îmbătrâneşte atunci când îi îmbătrânesc pasiunile, ceea ce nu li se prea întâmplă oamenilor cu adevărat culţi. Trebuie să ne gândim că există un „azi”, dar există şi un „mâine”. În fiecare dimineaţă viaţa reîncepe. Totul se pune în mişcare, renaşte, creşte, se transformă şi se dezvoltă. Viaţa reînfloreşte, îşi întinde braţele, se multiplică. Viața se manifestă, ying îşi caută perechea, pe yang, se regăsesc, se oferă reciproc, sub multiple forme, în mii de apariţii, diferite şi sublime. Natura, căreia îi aparţine şi omul, se reinventează mereu si mereu. Acesta este miracolul etern al reînceperii unei noi zile, al unui nou „mâine” transformat în „azi”, în veşnicul drum către „ieri”!
La orice vârstă, dar mai ales la cea a senectuţii, trebuie să dai valoare lucrurilor nu pentru ceea ce ele reprezintă, ci mai curând pentru ceea ce semnifică. Şi trebuie remarcat faptul că nu există creaţie fără iubire. Amintiţi-vă cuvintele din „testamentul” lui Marquez - „le-aş arăta oamenilor cât de mult se înşeală gândindu-se că încetează să iubească atunci când îmbătrânesc, fără să ştie că îmbătrânesc atunci când încetează să iubească.” Să ne amintim tot spusele acestuia, că „moartea nu vine odată cu bătrâneţea, ci mai curând odată cu uitarea”. Și să nu uităm că „suntem ceea ce iubim” (Nichita Stănescu).
Suntem ceea ce iubim!
Iar câteva sfaturi pentru colegii de senectute se impun cu prisosinţă. Gândiţi-vă că „idiotul genial”, calculatorul, materializat prin PC, laptop, notebook, iPad, iPhone sau printr-un alt „device”, „gadget”, nu e decât o unealtă, un instrument, fie chiar dotat cu un metacăutător, precum Google, supralicitat de fostul preşedinte Băsescu, de Eba sau de enigmaticul Vanghelie.
Cel care îl foloseşte, care interpretează datele, transformându-le în informaţie, tânăr în spirit, contează. Calculatorul lucrează cu date, cu informaţie lucrează doar omul! El „o vede”, „o simte”, „o interpretează”, chiar dacă oftalmologii se poartă uneori rău cu noi, cei care vedem mai mult literele și cifrele mari.
Amintiţi-vă că o mare iubire (chiar târzie) sau realizările extraordinare ale creaţiei pot aduce cu ele şi un mare risc, dar pe care trebuie să ni-l asumăm. Când pierzi pe cineva, când pierzi ceva făcut de tine, nu dispera. Îţi rămâne experienţa de a retrăi frumos, de a reface oricând acel lucru şi altele superioare şi înţelepciunea de a le preţui.
De ce ne obstrucționează oculiștii?
Am învăţat nu numai de la Dalai Lama, ci și de la alții, că trebuie să respectăm întotdeauna regula celor trei R – respectul pentru sine, respectul pentru ceilalţi şi răspunderea pentru acţiunile proprii. Iar dacă nu am realizat ceva, nu trebuie să intrăm în panică! Nerealizarea unui fapt sau a unui lucru pe care l-am dorit este uneori cel mai bun cadou al sorţii. Şi mâine e o zi! Va trebui să petrecem în fiecare zi câteva momente cu noi înşine pentru corectare! Să fim gata să ne schimbăm scopurile, dar să nu ne schimbăm niciodată valorile.
București, înregistrare satelitară de pe ISS, la 3 decembrie 2019
Trebuie să transmitem mai departe cunoştinţele noastre, aceasta fiind calea spre nemurire. Moare omul (praf învăluit în fantasme), omenirea rămâne!
Trebuie să fim grijulii cu mediul înconjurător, cu Pămâmtul, „a treia planetă de la Soare”, dar nu să omorâm bovinele pentru flatulența lor, în schimbul dezvoltării insectelor și introducerea lor în meniul zilnic..
Şi pe acest pământ, măcar în ţara noastră, trebuie să vizităm cel puţin o dată pe an un nou loc, izvor natural de cunoaştere şi condiţie a creaţiei. Vizita virtuală cu mijloacele mass-media, dacă e posibilă, este bună şi antefactum şi postfactum. Pandemie să nu fie!
O problemă aparte este cea a produsului creaţiei, care se diversifică, unele produse devenind lucruri şi efecte multimedia. Dispare oare cartea tipărită? Ştim că există şi cartea online, dar cartea clasică, tipărită, nu dispare.
Servicii bazate pe localizare (2018)
Ba, mai mult, orice editură care se respectă realizează atât lucrări tipărite, cât şi versiunile numite „electronice”, care circulă foarte rapid prin reţeaua web. Acum poți citi e-book, chiar și acest articol, pe un iPhone [„The art of the war”, arta războiului, full audiobook, Sun Tzu (Sunzi) - Business & Strategy, Afaceri și strategie]! Doar după ce citești așa ceva poți comenta ce se întâmplă acum în Ucraina și în lume.
Tot în web, marile muzee realizează situri interesante, chiar cu vedere tridimensională a celei mai mari părți a lucrărilor expuse (vedeți, de exemplu, http://www.louvre.fr/llv/dossiers/liste_ei.jsp?bmLocale=en), la care au acces cei care „ştiu să navigheze”, infiferent de vârstă. De literaţi şi de reţeaua literară, de cronopedia sau de alte pagini web nu mai amintesc. În profesia mea, realizări de excepţie precum Google Earth sau Google Maps (http://maps.google.com/) prezintă zonele terestre reprezentate pe hărţi sau pe imagini obţinute din sateliţi.
Sistemul GPS (de poziţionare pe Terra) permite determinarea automată a poziţiei terestre, adică a latitudinii, longitudinii și cotei, „navigarea” automată a oricărui mobil pe uscat, pe apă sau în aer, despre care noi am scris în cartea „Servicii bazate pe localizare”. La multe asemenea realizări au contribuit şi tinerii şi vârstnicii. Iar folosirea acestora nu ţine seama de vârsta „biologică”!
Oamenii vor să cunoască. Vă amintiți de sincopele trecute la căderea unui avion în munți, pilotat de Iovan, când se bâlbâiau toți că nu erau în stare să determine coordonatele locului unde a căzut avionul. Și cu alte accidente (vezi Caracal, 2019) s-a întâmplat la fel. Iată ce ne-a determinat, pe mine și pe colega Camelia Slave, să scriem cartea de mai sus, prima în limba română.
Altfel despre bătrânețe
Moto: „Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe” (Ion Vladimir)
Asta nu înseamnă că nu trebuie să mai și glumim, așa cum o fac epigramiștii, cu noi, bătrânii. Ion Vladimir ne povestea acum vreo 12 ani, prin 2007, an „drept și adevărat”, sub sigla DA – (ne)dreptate și (ne)adevăr, o întâmplare dintr-un tramvai (Spunea un tânăr oarecare/ Unui bătrân, cu „politeţe":/ -Stau jos acum, că în picioare/ Voi sta destul la bătrâneţe).
Chiar când încă nu apăruse USR cu propunerea traiului în grupuri, Georgeta Paula Dimitriu se adresa celor care dispreţuiesc bătrânii, oferindu-le în 2009 un mic simbol în „Mărţişoare” (Dacă bătrânii îi jigneşti/ Şi bătrâneţea o urăşti,/ Eu la părerea mea rămân:/ Că nu vrei să ajungi bătrân!). Scuzați construcția... Substratul contează!
Dar problema nu e nouă. Chiar cu multe decenii în urmă, prin 1931, Mircea Pavelescu se adresa în „Epigramişti cu sau fără voia lor” celor de la „Falanga", probabil USR-ul de atunci, care lătrau contra d-lui Lovinescu (O vorbă-au născocit bătrânii/ Şi înţeleaptă ca nici una:/ Cu cât mai sus se-nalţă luna,/ Cu-atât mai tare-o latră câinii!).
Și ca să fie fără echivocuri chestia cu definirea vârstei omului bătrân, prin 2007 Nicolae Ghiţescu crede că vârsta a treia începe pe la 60 de ani (vârsta a treia, 60-80 de ani), deși pensionarea are loc la 65 și unii vor s-o mai mărească la 67, ba și trombonesc veteranii cu procentele de mărire a pensiilor (Dimineaţa pe răcoare/ Când te scoli fără efort/ Şi nimic nu te mai doare,/ Să fii sigur că eşti mort!).
Și doamnele de orice vârstă știu să colinde amintindu-și de Brad Pitt
Indiferent ce propun Ion din Sibiu, Ciucă al altora sau Ciolacu, mortul ăsta are nevoie și de înmormântare și nu pe el îl costă. Pev pensionarii rămași! Mihai Teognoste se plângea de costul unei asemenea ocazii dovedind zicerea „bătrâneţe haine grele” (Bătrânii nostri bieţi sărmani,/ Să ne trăiască la mulţi ani,/ Noi mai fierbinte ne rugăm,/ Că tare-i scump să-i îngropăm). Și e ceva normal, că e din istoria epigramei româneşti, de Petre Cioclu!
Gheorghe Gurău ne amenința prin 2011 cu colecivizarea, pe când Băsescu Emil și Traian Boc (drace, i-am amestecat, dacă mai scriam și Petrov...), doreau ca în locul spitalelor să apară cămine-azil sau colectivităţi de bătrâni, așa că traiul în grupuri userist neomarxist nu e nou (Ca şi în anii patru'şapte/ Bătrânii retrăiesc oroarea/ Căminele-s neocupate?/ Urmează... colectivizarea!).
Analistul Nicolae Ivan făcea un bilanţ la vârsta a treia, imitându-l pe Blaise Pascal (Gândind în spirit analitic/ Nu am trăit chiar în zadar:/ Sunt trist, când mă autocritic,/ Satisfăcut, când mă compar), spre deosebire de Vasile Manole, care avea prin 2011 amintirele vii despe nurii unei doamne (Când văd „anume" o bătrână,/ E clar că i-aş întinde-o mână/ De ajutor la bătrâneţe,/ Că bună-a fost în tinereţe). Spre norocul său, eu aș zice „bună rău!”
Sufletul contează!
Dar mai bune sunt niște amintiri, decât reflecţiile unui vârstnic care cochetează cu o tânără, în poze, deconspirat de turnătorul Petre Gigea-Gorun în revista „Cugetul" în 2009 (Sunt amabil eu cu ea/ Şi se pare că-i şi plac/ Dacă, cumva, ea o vrea,/ Pân' la urmă ce mă fac?!). Așadar, e mai bine să rămâi doar cu amintirile decât să te faci de râs, fapt confirmat și de Alexandru Devechi care i se adresează unui crai bătrân, nespunându-ne totuși din ce partid este (Moşulică, după fată/ Pentru ce te ţii aşa?/ Întrebatu-te-ai vreodată/ Ce te faci de zice „da"?).
Și fiindcă vorbeam de inițiativa Băsescu-Boc „în loc de spitale... aziluri de bătrâni”, Gheorghe Gurău ne asigura de eforturile guvernului de a grăbi îmbătrânirea, problemă la care s-a gândit probabil și cuplul Orban-Țurcanu, cu toate că o jumătate din cuplu își modificase vârsta pe un site, dacă vă mai amintiți, declarându-se mai tânără cu vreo 4 anișori pe când era pedelistă (Nu sunt bătrâni pentru-ocupare?/ Guvernul nu îşi pierde firea/ Urmează un program prin care/ Se va grăbi... îmbătrânirea!). Eu aș fi scris „Nici Cîțu nu și-a pierdut Firea”... Acum unde o fi matrafoxatul?
Nicolae Muntean ne aducea aminte prin bârfa de la băi de bromura care se zice că se dădea în ceai în armată, dar eu, apevist, n-am prea fost oprit din acțiuni caritabile (Vre-o doi bătrâni, aflaţi la cură,/ Îşi povesteau, cu tot respectu':/ „La oaste-n ceai, ne-au pus bromură,/ Şi de-abia azi simţim efectu'!").
Cam indiscreți bătrânii la băi, după cum ne amintea și Charles Francois Panard despre indiscreţie (Un vorbăreţ îţi spune tot ce ştie;/ Un om distrat, tot ce-ar putea... să tacă;/ Toţi tinerii, ce fac nu-i ironie?!/ Bătrânii ce-au făcut şi-i reverie.../ Şi numai proştii - ce-au de gând să facă)...
Revenind iar la USR, chiar dacă atunci nu exista, Mihai Haivas umbla cu mișmașuri, botezându-le „haşmişuri umoristice”, demonstrându-ne că mereu a fost la fel cu „lupta” dintre generații („Vom face-o lume nouă!"/ Spunea un tinerel,/ Bătrânul: „Bravo vouă,/ Şi noi ziceam la fel!"). Și tot domnia sa ne explică și ce e visul (Pot declara umanităţii,/ Că stau lejer de câţiva ani, Pe-o culme a senilităţii,/ Visând, doar visul nu-i pe bani!).
Ileana Vulpescu dă un autograf Vioricăi la „Preludiu”
Chestia cu lupta între generații nu e nouă, era și prin 1925, când Cincinat Pavelescu (1872-1934), la 53 de ani, era făcut bătrân de un foarte tânăr scriitor, uitând că un om de 83 de ani, cum era Clemenceau, putea să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare (Eşti mult mai tânăr decât mine,/ Şi-n glume foarte priceput./ Dar eu îţi spun de la-nceput:/ Vorbind de vârstă nu faci bine!// E dintre legile fatale/ Că omul, chiar octogenar,/ Mai tânăr e ca un măgar/ De vârsta dumitale!).
G enerații împreună la Biblioteca Națională a României
Profund analitic mi se pare și Valentin David cu consecinţa din șarjele sale de Don Quijote (Cam bătrâni, ai nimănui/ Si cu gândul la prohod,/ Baba-şi pune pofta-n cui,/ Moşul, sculele în pod). Chiar dacă prin ianuarie 2010 Gabriela Genţiana Groza știa doar de Țurcanu și Orban, dar nu știa nimic de Cîțu, deconspiră o rugă pentru politicieni, valabilă mai ales acum (Se ruga un bătrânel:/ „Doamne, fă-i un pic mai buni..."/ Şi aude-o voce el:/ „S-a dus vremea cu... minuni!"). Ce intuiție avea domnița! Se duse Orban, veni și se duse Cîțu! Veni Ciucă! Se pregătește Ciolacu! Arbitru Ion de Hermanstadt!
Virgil Petcu credea în dragostea la vârsta a treia (Dragostea, bat-o norocul,/ Arde-ntruna ca şi focul,/ Dar mai mult un foc de paie.../ Când e fum, când vâlvătaie!), pe când Ioan Hodaş reflecta asupra întâlnirii unui crai bătrân cu ultima sa iubită (De iubite-i plin trecutul.../ Chiar şi azi o „preafrumoasă"/ A venit să-i dea sărutul.../ Dar cu vârful de la coasă!). Dar intervenea Ion Bindea cu o amânare-consolare la senectute (Încă din copilărie,/ Îmi doream vară târzie,/ Astăzi mintea mă îndeamnă/ Să-mi doresc măcar o toamnă...).
Laudatio pentru poeta gorjeancă Ioana Burghel, căreia îi scrisesem prefața la volumul „Hoața de maci”
Aşadar, o veşnică întrebare – „vă consideraţi bătrân?”
Și veni coronavirusul... Bătrânii mai trebuiesc? Îi izolăm? Ioan Aurel Pop: Lăsați bătrânii în pace! “A le fixa bătrânilor ore de ieșire în lesă, a le construi țarcuri, a-i despărți complet de lume, de lumea lor, pe care și ei au creat-o, este absurd.” Fu și trecu:
Iar în final, o urare:
Indiferent de vârstă, să fiţi iubiţi, că trebuiţi: cum(va), cui(va), când(va), unde(va!)?
Fișierul în format pdf este la: Jocuri de cuvinte - bătrânețe.pdf
Consantin Nițu
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
Istorie (https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/1979349488?profile=original) care trebuie contonuată
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin
-->
Comentarii