De la car la căruță
Moto: „Decât un car de frumuseţe, mai bine o căruţă de minte.” (proverbe româneşti)
Puțini oameni din cei de acum au mers cu un car sau cu o căruță, dar cei trecuți de 35-40 de ani în 2019, în mod sigur. Amintindu-ne cele scrise și citite despre cal, istoria ne obligă să citim și să scriem despre car și căruță. Carul, cu vreo 87 de definiții, care ar proveni din latinul carrus, e un vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit pentru transportul poverilor (sursa: MDA2 2010).
Carul cu patru boi, de Nicolae Grigorescu
Și, după evoluția istorică, mai există: pentru ultimul drum, obligatoriu și pentru săraci și pentru bogați, generali și soldați, car funebru (funerar, mortuar), adică dric; car de război, adică un car cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit în lupte în antichitate; car blindat (sau de asalt), adică tanc; car de foc (pentru trenul cu locomotivă cu aburi) etc.
Ba inventivi cum sunt, oamenii creară și expresii specifice: „nici în car, nici în căruță”, despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea, precum Antonescu sau Ponta; „a pune carul înaintea boilor”, despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos, precum Iordache cu justiția; „pune (sau încarcă) că-i carul altuia”, adică „zi, că fac eu”, precum Țurcanu, Ghiță, Berceanu, Videanu sau Anastase; „înjugă sacii la car și hai la moară să măcinăm boii”, spus pentru a sugera turistului șef al țării că vorbește prostii despre meditații; „i s-a rupt caru-n drum” se spune despre Tudorel Toader care nu-și poate continua reformele în justiție (din cauza unor defecțiuni de ordonanțe); „și-a pus sacii în car”, despre unul care și-a făcut interesul și acum nu-l mai interesează decât dormitorul de un milion de euro în care doarme singur, avionul prezidențial de cumpărat, voiajele turistice, statul paralel și alte cele; „a-și pune caru-n pietre”, adică a-și pune în gând ceva cu toată hotărârea, precum Dragnea și Tăriceanu sau Kovesi, Ghiță și Lazăr.
Și mai există cuvântul extins la: carul mare - Ursa Mare și carul mic - Ursa Mică, constelații alcătuite din câte șapte stele așezate în formă de car, în cea de-a doua fiind și steaua polară; carul-dracului, constelația Perseu; carul-lui-Dumnezeu, constelația Vizirul.
Și mai folosim: „un car de ani”, adică mulți pentru ajungerea în justiție a socialisto-capitalistului Iliescu; „ajunge (sau e destul) o măciucă la un car de oale” despre unul sensibil (simțitor) precum Iordache sau Toader adică ajunge să li se spună o dată ceva ca să înțeleagă; „cu carul” a adunat cineva bani din meditații sau din închirierea caselor cumpărate din meditații, expresie care la mine la Stâlpeni era și o prestație ce obliga locuitorii să facă servicii publice, cărând diferite poveri „cu carul”, adică materiale pentru repararea podurilor, ulițelor etc. Că atunci chiar se reparau. Dar era pe vremea când românii nu stăteau mai mult în cârciumi și când nu existau firme de deszăpezire...
Și să știți că există cuvântul car și în engleză - chariot, definit de dicționarul Oxford („a wheeled vehicle, drawn by a horse or other animal; a chariot” - un vehicul cu roți, tras de un cal sau de alt animal; car). Și provine din englezul evului mediu carre, moștenit din englezo-normadul carre (din vechea franceză de nord, comparați cu vechiul cuvânt francez char), din latinul carra, pluralul lui carrus - car, prin galicul *karros, din proto-celticul *karros – „car”, din proto-indo-europeanul *ḱr̥sós, formă a lui *ḱers- - „a alerga”). Și mai există în aromână caru (din latinul carrus, din galicul karros). Car ca în română există și în catalană. Și din „car” al nostru derivă și căruță; cărare; a căra; caretă; a încărca.
Și în sârbo-croată și slovenă există cuvântul car, de fapt „čar”, dar vedeți că înseamnă altceva, respectiv țar, împărat (din proto-slavicele *cěsarь, *cьsarь, din proto-germanicul *kaisaraz, din latinul Caesar). Și în velșă există car (cu pluralul ceir, din velșul evului mediu carr, din proto-britonicul *karr, din proto-celticul *karros).
Dar noi analizăm cuvântul în mai multe limbi, grupând cuvintele după etimologia comună și după mintea noastră, obținând grupele:
a) în română car, în aromână caru, în italiană carrello, în spaniolă și corsicană carro, în portugheză carrinho, în engleză, frizonă, irlandeză, malteză, cart, în estonă käru, în finlandeză kärry, în franceză chariot, în neerlandeză kar, în galeză cert, în galica scoțiană cairt, în galiciană cesta, în islandeză Karfan, în albaneză qerre (pluralul singularizat al lui *karr); toate se trag din latinul carrus, pe rând din galezul karros, din proto-celticul *karros - „car”, din proto-indo-europeanul *kr̥s-o-, formă a lui *ḱers- - „a alerga”; este cognat cu persanul گاری - gâri, fiind un dublet al lui currus, tot car, nu râdeți!).
b) în germană Wagen, în luxemburgheză Weenchen, în engleză și wain și wagon (moștenite din olandeză), în vest-frisiană wein, în suedeză vagn, în daneză vogn, în neerlandeză wagen, în idiș וואָגן – vogn, (ex. doar pentru Wagen – succesiv din germanul evului mediu wagen, din vechiul german wagan, din proto-germanicul *wagnaz, din proto-indo-europeanul *woǵʰnos, din proto-indo-europeanul *weǵʰ-);
c) în bosniacă și croată kola și kolica, în sârbă кола - kola și колица - kolica, în bulgară кола - kola și количка – kolichka, în macedoneană количка – količka (toate din din proto-slavicul *kolo - roată, acesta din proto-indo-europeanul *kʷel- - „rădăcină”);
d) în cehă și slovacă vůz, în poloneză wóz, în sârbă și во̑з - vȏz, în slovenă voz, în ucraineană віз – viz (din proto-slavicul *vozъ, din proto-indo-europeanul *woǵʰos - car, din proto-indo-europeanul *weǵʰ- - a transporta);
e)în maghiară kocsi (nume după satul Kocs, cunoscut după numărul mare de care);
f) în greacă καλάθι - kaláthi, în gruzină კალათა - k’alata (de studiat);
g) în letonă ratiņi, în lituaniană krepšelis, în norvegiană kurven (de studiat);
h)în rusă телега – telega (probabil din khazară; de comparat cu sârbo-croatiul та̀љиге - tàljige, cehul taliha, vechiul bisericesc slavonic телѣга - telěga);
i) în ebraică עגלה - 'agalá, în armeană սայլ – sayl (de studiat);
j)în arabă عربة – earaba, în turcă și azeră araba (le-am pus împreună ca să vedeți asemănarea; unii, ca Sevortyan, cred că provine din proto-turcă sau din proto-traco-turcă - *araba, *arba – „car, roată”);
Cuvântul „car” în diferite limbi
k) în persană گاری (de studiat);
l) în bengali ঘোড়ার গাড়ি - Ghōṛāra gāṛi, în hindi गाड़ी - gaadee, în punjabi ਕਾਰਟ - Kāraṭa (de studiat).
Căruță
Moto: „Nici în car, nici în căruță, nici în teleguță.” (proverb românesc)
Am văzut că din „car” al nostru derivă și căruță; cărare; a căra; caretă; a încărca. Englezii folosesc „car” pentru automobil! Căruță provine din car + -uță sau din latinul carruca, probabil dintr-un rezultat original al cuvântului *cărucă și pluralul său *căruce (alterat de influența sufixului diminutivului) sau alternativ prin rădăcina latinelor vulgare *carrucia și *carrucea. Comparați cu aromânul cãrutsã, cu italianul și sicilianul carrozza, cu francezul charrue, și friulianul caroce.
Căruță
Căruța, cu vreo 22 de definiții în dicționare este un car mic, un vehicul de forma carului, dar mai mic și mai ușor decât acesta, cu tracțiune animală, mai ales cu cai (sursa: MDA2 2010).
Și aici sunt interesante expresiile: „nici în car, nici în căruță”, se spune despre un ins mofturos, precum Grindeanu, Tudose, Ciucă sau Firea, care nu acceptă nici una dintre alternativele propuse, precum cusătorul de nasturi pas cu pas în armată, chiar dacă a vrut dormitor de un milion de euro; „a rămâne cu căruța în drum”, adică a întrerupe o treabă începută, precum participarea lui Ponta în cadrul majorității parlamentare; „a se lăsa de căruță”, adică a renunța la un lucru sau la o treabă începută, precum trecerea lui Tudose la Pro România; „a rămâne de căruță”, recte a nu ține pasul cu ceilalți, precum Traian cu reformarea statului paralel... Și putem continua pe trei pagini! Puteți propune alte expresii, că vin campaniile electorale (unii sunt permanent în campanie electorală)!
Noi „nu rămânem de căruță” (că nu suntem politicieni) și vedem cum numesc alții căruța sau cum rămân doar cu carul, rezultând câteva grupe:
a) în română căruță (am întâlnit și în bulgară kэруца – kărutsa), în albaneză karrocë, în italiană carrozza, în spaniolă, catalană, galiciană carro, în portugheză carrinho, în corsicană carru, în engleză și frizonă carriage, în franceză carrosse și charrue, în galiciană carruaxe, în bosniacă, malteză, irlandeză, frizonă, galeză, galica scoțiană, idiș cart, în sârbă царт – čart (au și царута - čaruta), în neerlandeză kar, în galeză cerbyd, în galeza scoțiană charbad (ca să dăm un exemplu, italianul carroza provine din carro, fiind o adaptare a dialectului toscan, provenit din etruscă, al lui carrossa, posibil și din latinul carruca - de comparat cu francezul charrue – din latina vulgară, prin *carrucea sau *carrucia; comparați cu sicilianul carrozza, friulianul caroce, românescul căruță; așadar, toate, pe diferite căi, din latinul carrus - car, din galicul karros, din proto-indo-europeanul *ḱr̥s-o-, din *ḱers- a alerga”);
Cuvântul căruță în diferite limbi
b) în bulgară количка - kolichka, în croată kolica, în macedoneană количка – količka;
c) în cehă și slovacă vozík (vůz + -ík), în slovenă voziček, în poloneză wózek, în ucraineană віз – viz, în sârbo-croată во̑з - vȏz (din proto-slavicul *vozъ, din proto-indo-europeanul *weǵʰ- - a transporta);
d) în germană Wagen, în neerlandeză wagen, în engleză wain și wagon (moștenit din neerlandeză), în vest-frisiană wein, în daneză vogn, în suedeză vagn în armeană վագոն – vagon, în finlandeză vaunu, în gruzină ვაგონი - vagoni (de exemplu Wagen – din germanul wagen, acesta din vechiul german wagan, din proto-germanicul *wagnaz, din proto-indo-europeanul *woǵʰnos - car, din proto-indo-europeanul *weǵʰ- - „a alerga”);
e) în rusă телега – telega (vezi la car; vezi românescul teleguță, partea din față a plugului, cu două roți, că sunteți din cei ce nu ați pus mâna pe plug);
f) în maghiară kocsi, în bosniacă kočija, în sârbă kocija, în română cocie;
g) în turcă araba;
h) în bengali বহন – Bahana, hindi गाड़ी – gaadeee, punjabi ਕਾਰਟ - Kāraṭa (de studiat legătura cu căruța).
Căruța în literatură și în arte
Ca să vă puneți în ordine gândurile „căruțărești”, nu „cărturărești”, puteți citi prima traducere din sanscrită a unei piese de teatru, „Căruţa de lut” (în sanscrită Mrcchakatikam, autor Sudraka, traducător Amita Bhose, 2015), în zece acte, având 33 de personaje în distribuţie şi încă patru persoane menţionate în discuții.
Acţiunea se desfăşoară în oraşul Ujjayin din India centrală, vestigiu al vechii culturi indiene. Tema principală este dragostea dintre tânărul neguţător Ciarudatta, ajuns în pragul sărăciei din cauza generozitãţii excesive, şi frumoasa curtezană Vasantasena, înzestratã cu calităţi sufleteşti nobile. Cu aceasta se împleteşte încă o temă, şi anume un complot împotriva regelui nevrednic. Nu faceți vreo asemănare cu Cocoș și Elena, Cocoș nu era tânăr....
Ujjain în India (maplandia.com)
Piesa are şi o semnificaţie istorică. Sistemul politic este monarhia absolută, în care regele este asistat de consilieri. Judecătorul (nu e procurorul Lazăr) este sprijinit de şeful breslei de negustori şi de scrib. Procesele juridice constau în evidenţe şi investigaţii (DNA Ploiești sau DNA Oradea nu existau), iar sentința este semnată de însuși regele, pe baza recomandării judecătorului. Onestitatea marchează competenţa persoanelor juridice şi militare, că doar nu existau DNA, Kovesi, nici parchet al Asiei, ca viitorul parchet al UE, generalul Oprea sau un general SRI arădean numit Coldea.
Citind traducerea, vă familiarizați cu sistemul de castă, cam cum e acum pe la noi - casta Oprea, casta UNPR, casta care conduce ANCMRR, casta Traian, casta Năstase, casta Orban, casta Dragnea, casta Udrea ș.a. cu bogăția negustorilor, cu o parte a averilor lor trecute în mâinile stimatelor curtezane, care erau precum gheişele japoneze, cu însuşiri culturale, care pot să-şi permită palate cu şapte aripi, herghelii, elefanţi, colecţii de păsări(ci), bijuterii, fără a încerca să emigreze în Costa Rica.
Aceste femei puteau să treacă la viaţa casnică doar cu permisiunea măritului rege (pe care nu-l chema Traian și nici nu era poreclit Zeus). Nu știm dacă vreuna era înscrisă la doctorat la vreo universitate de apărare, precum Elena, îndrumată chiar de un general ce fuse șef al statului major general, la revoluție responsabil cu operațiile pe la Cluj-Napoca, apoi consilier prezidențial și dă lecții de strategie pe la (i)Realitatea TV cu pericolul rusesc în Marea Neagră, unde vasele pirate la pescuit sunt de fapt turcești. Se practica angajarea sclavilor, care puteau fi eliberaţi contra cost sau prin bunăvoinţa stăpânului. Noi am eliberat „gratis” vreo 5 milioane de „sclavi” prin distrugerea fabricilor și uzinelor. Băuturile alcoolice şi jocurile de noroc erau viciile obişnuite ale societăţii, răspândite în toate straturile ei, precum la noi, nu numai în județele Vaslui, Teleorman și Cluj, ci cam peste tot. „Căruţa de lut” a ajuns cea mai populară piesă sanscrită în cercurile occidentale. A fost tradusă şi comentată în limbile europene de mare circulaţie, îndeosebi în engleză.
Despre boi și căruța cu boi noi nu am scris nimic, dar puteți citi AICI un articol dintr-o revistă românească din zilele noastre cu apariție clasică și online (revista ART-EMIS, magazin cultural,www.art-emis.ro), văzând o descriere a uliței satului bunicilor celui reîntors peste ceva timp în miracolul copilăriei.
Car cu boi, pictură de Emanuel Tancău
Gândindu-mă la blânzii boi, cântați și de rapsodul Gheorghe Roșoga (vezi AICI), prezenți și în copilăria mea, autorul, ca și mine, nu face vreo referire la politicieni nici măcar la figurat, deoarece nu putem egala genialitatea clasicilor, de exemplu a năstrușnicului amator de vinuri bune, Păstorel („Au trimis la mauri/ Un ministru nou,/ Ca să fie printre tauri/ Și un bou.”).
Și pentru a vă familiariza cu căruța rromilor, puteți citi cartea „Căruța din inima mea”, a poetului și sculptorului rrom Mircea Lacatus (de fapt Lăcătuș, că se transformă omul) care a părăsit și el definitiv România, apărută în volumul bilingv Rund um meine Eltern eine Burg Gedichte („construiam o cetate în jurul părinților mei”, Wien, Editura Exil).
Ardeleanul Mircea Ioan Casimcea („Căruţa luminoasă”, Casa Cărţii de Ştiinţă Cluj-Napoca, 2015) prezintă o antologie de schițe scurte, cu predilecţie a omului pentru bășcălie şi ludic, într-un univers vrăjitoresc sau rocambolesc al amintirilor, amintindu-mi de cele scrise de amicul într-ale marinăriei și ale comicului scris, Ananie Gagniuc („Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...”) sau de citatul pe care îl postez mereu sub vreo lucrare, nu lucrătură („Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte).
Citiți cartea, poate o procurați de undeva, că vă știu luminați, și veți înțelege ce însemna pentru noi, cei proveniți, vorba lui Dinu Săraru, din „Niște țărani”, cum era satul românesc (care, cu toate eforturile interesate ale prințului Charles prin Transilvania, cam dispare în era globalizării), cu secvenţele unei copilării fericite, pe care autorul o reînvie dintr-un amurg al vârstei adolescentine, cu nostalgia celui ajuns în punctul vernal al înțelegerii vieții.
Iar celor dilematici (nu dilíi) le recomand să citească AICI „Căruța educației”, un articol bine articulat al „patriarhului” Ovidiu Papadima, despre ideea de responsabilitate a faptelor proprii, despre câteva „războaie ale responsabilităților”, de pe la noi sau de pe alte meleaguri.
Celor iubitori de muzică de orice fel le recomandăm secvențe muzicale diverse care badijonează sufletele în primăvara asta:
- AICI urmăriți cum trec țiganii în căruțe colorate, care doar petrec, îi șmecheresc pe toți nenomazii ghicind norocul, că nu apucară ăștia să actualizeze apelarea cu „rromii”;
- noroc cu muzica lor, că îi regretă Mihai Teacă, lăutari care au plecat din satul lui, deci „țigani de mătase” (urmăriți AICI „Au plecat țiganii mei”), neprecizându-ne, dar noi bănuim, că au plecat cu merțanul și nu cu căruța;
- și de la țigani s-au molipsit toți orășenii, că Aurelian Temișan ne comunică AICI că acum „cântă toată mahalaua”, mahala despre care noi am scris (vezi AICI);
- AICI, dacă vreți să vă dați culți, puteți asculta „Corul țiganilor” din opera „Trubadurul” de Giusepe Verdi;
- Iar țăranul mai gospodar folosea patru boi la tragerea carului, lăudat fiind de rapsozi (AICI interpretat de Maria Lia Bologa, iar AICI doinit, cam tărăgănat, de badea Ioan Frățilă, cel rămas cu biciu-n mână);
- AICI ascultați „Corul țiganilor” din opera Traviata sau puteți opta AICI pentru formația budapestană de 100 de viori, Gypsy Symphony Orchestra, cel mai mare „taraf simfonic țigănesc” care interpretează splendid și muzica românească (aici de Grigoraș Dinicu);
- AICI puteți urmări în întregime „Voievodul țiganilor” (la Brașov, în limba română), operetă în trei acte, de Johann Strauss-fiul, pe un libret de Ignaz Schnitzer, după povestirea Saffi a romanicerului Jókai Mór. Și uite că nici austriecii nu reușiră să modifice denumirea de țigani prin înlocuirea cu rromi... Că rromi își zic ei, noi rămânem la clasica denumire precum destui vecini...
Vasile Șeicaru, fost bun cenaclist păunescian, că Liiceanu nu putea organiza un asemenea cenaclu, cântă AICI despre tatăl său, căruța și caii personali care merg „tropa, trop, prin oraș șchiopătatul galop, un țăran și doi cai, tropa-trop!” Tot despe „căruța cu cai” cântă și Mireya Cozma (AICI), la aceeași căruță referindu-se și Irina Loghin (vezi AICI).
AICI puteți face o plimbare virtuală cu căruța și calul lui Mirel de la Tauți, în județul Cluj, iar AICI puteți vedea armăsarii țăranului Sile Roman de la Iclod, județul Cluj. Nici țăranul prahovean Popa Cătălin nu se lasă mai prejos, AICI vedeți puterea cailor săi de tracțiune pentru un car cu lemne care precis nu pleacă la firma aia austriacă ce e în stare să ne bărbierească toți munții și toate dealurile!
Cu asta cred că v-ați lămurit ce înseamnă căruța, care nu peste mult timp va deveni doar obiect de muzeu, poate și de plimbare și hlizire turistică dacă am fi români deștepți și cu inițiativă. Despre ce vom mai scrie, vom vedea!
Să fiți iubiți! Iar fetelor le urez să aibă o primăvară frumoasă!
LA MULȚI ANI!
Să fiți iubite!
Constantin NIŢU
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii
Mulțumesc! Respect!
Reușită împletirea anticului cu cotidianul. Bună și împletirea semnificației ustensilei în sine cu exemple împrumutate „cu carul” de pe la politicieni. Și când te gândești că de la acest mijloc superficial de locomoție am ajuns la căruțe autopropulsate...
Felicitări pentru semnificativa muncă, etalată ierarhic!
Vă mulțumesc! Reverență! De ziua scriitorului, cetitoriul vă urează figuri de stil și rime pe măsură!
Sincere aprecieri pentru toate materialele expuse!
Aurora, cu drag
Interesant....Felicitări!
Reverență! Ce buni sunt prietenii! Mulțumesc pentru „Căruță cu cai....”
„Sufletul meu are nevoie de sufletele celorlalți și toți trăim în lume” George Călinescu...