Jocuri de cuvinte - foc
Geografie lingvistică
Cuvântul „foc” în câteva limbi
Jocuri de cuvinte - foc
https://webdidacticanova.blogspot.com/2025/02/jocuri-de-cuvinte-foc.html
Engleză (English):
Franceză (French):
Germană (German):
Rusă (Russian):
Maghiară (Hungarian):
Fișierul în format pdf la: Jocuri de cuvinte - foc.pdf
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…Văzduhul pare mereu mai nemărginit, Acum pe Cer stelele toate au adormit, Prin zăpadă este acum liniștea tăcerii, Vin pe stradă mereu fulgii mari ai iernii. Urlă vântul aprig deseori în depărtare,Gradina mea nu mai are nici o culoare, Peste tot…
Citeste mai mult…
-->
Comentarii
Sfântul Foca, un „piroman” care aduce foc peste lume? Ce ne spune Biserica?
În lumea satului mai cu seamă, tradiția populară a păstrat încă din cele mai vechi timpuri câteva așa-zise „sărbători”, care nu sunt consemnate nici în calendarul ortodox, nici în vreo scriere bisericească sau sinaxar. Ilie-Pălie și Foca sunt două astfel de pseudo-sărbători, ținute în cea de-a doua parte a lunii iulie, zile în care oamenii nu lucrează, de frica bolilor sau a focului. Despre Ilie-Pălie, a cărui zi e în 21 iulie, se spune că ar fi fratele, tatăl sau vizitiul trăsurii de foc a Sfântului Ilie, iar despre Foca, ținut pe 23 iulie, se spune că îi pedepsește cu arșiță a culturilor și foc pe cei care nu se conformează și nu țin ziua prăznuirii sale. Cum să ne raportăm, așadar, la aceste zile și ce ne recomandă Biserica? Aflați în rândurile de mai jos!
Cine a fost, de fapt, Sfântul Foca?
An de an, în ziua de 23 iulie, pomenim mutarea de la Sinope la Constantinopol a cinstitelor moaște ale Sfântului Sfințit Mucenic Foca. Se spune că acest Sfânt Foca era un om foarte cunoscut în Sinope. Motivul? O grădină aproape de țărmul mării, pe care sfântul o îngrijea și sădea în ea tot felul de legume și verdețuri. Urmând cuvântul Domnului, o parte dintre ele le dona celor săraci, o alta o păstra pentru sine, iar a treia parte o scotea, pur și simplu, lângă drum, de unde luau cei care treceau pe acolo. Un gest care astăzi ar ține, poate, primele titluri ale buletinelor de știri, într-o lume consumeristă și din ce în ce mai egoistă. Nici timpurile în care a viețuit Sfântul Foca n-au fost diferite, din acest punct de vedere, căci vestea despre prea-multă bunătatea sa, despre ajutorul dezinteresat dat celor în nevoie și despre munca sa închinată nevoii săracilor a străbătut întreaga cetate, ajungând în cele din urmă la mai-marele cetății. Era timpul în care stăpânitorii, oriunde descopereau creştini, îi persecutau, îi prindeau şi îi executau fără drept de apel și de apărare.
Astfel, conformându-se ordinului, soldații au plecat în căutarea milostivului Foca. Ajungând aproape de grădina sa, sfântul i-a întâmpinat și i-a întrebat pe cine caută și care este motivul. Iar soldații i-au răspuns că pe un așa-numit Foca îl caută, pentru că nu cinsteşte zeii, ci se închină Celui Răstignit. Auzid aceasta, Sfântul Foca le-a zis: „Rogu-mă vouă, stăpânii mei, îngăduiţi până mâine în casa mea mâncând şi bând şi dimineaţa eu îl voi da pe el vouă. Că nimeni nu-l ştie aşa precum îl ştiu eu şi locuieşte nu departe de mine. Acum s-a dus oareunde, dar va veni fără de zăbavă şi eu singur îl voi aduce în mâinile voastre”. Consuldându-se între ei, soldații au înțeles că este un „târg” avantajos. În timpul nopții, el și-a săpat propria groapă, a împărțit avuția săracilor și s-a rugat. A doua zi, le-a spus soldaților că el este Foca. Impresionați de ospitalitatea și curajul său, soldații au vrut să-l cruțe, dar Foca i-a implorat să-l omoare, pentru a se alătura lui Hristos. În cele din urmă, unul dintre soldați i-a tăiat capul.
Locul unde a fost îngropat a devenit un loc de pelerinaj, unde oamenii primeau vindecări și ajutor prin mijlocirea Sfântului Foca. Deasupra gropii a fost construită o biserică în amintirea martiriului său.
Ce ne recomandă Biserica?
Cu toate că ziua de 23 iulie nu este marcată în calendar cu cruce roșie, în lumea rurală oamenii o respectă pentru a fi ocrotiți de incendii. Persoanele mai vârstnice, care au moștenit la rândul lor de la părinți vechile credințe populare, afirmă că Sfântul Foca este cel care pedepsește oamenii fie cu caniculă, fie cu grindină dacă sărbătoarea sa nu este respectată și, de aceea, în această zi nu se aprinde focul și nu se coace pâine în cuptor. Tradiția spune că Sfântul Foca călătorește prin cer într-un car de foc, ținând în mână un bici în flăcări, așteptând nerăbdător ziua pomenirii sale. De aceea, Dumnezeu îi dezvăluie data doar după ce a trecut, pentru ca el să nu ardă pământul. În realitate, deși numele sfântului ne duce cu gândul la ideea de foc sau de incendiu, acesta provine din limba greacă din punct de vedere etimologic și face trimitere la denumirea golfului corintic Phokeos, iar termenul de „phoke” înseamnă sigiliu.
În contextul tuturor acestor tradiții, care mai de care mai autentice, ne întrebăm, evident, care este părerea Bisericii despre ele? Le respectăm, sau nu le acordăm importanță? Ce le spunem părinților și bunicilor noștri, care nu mișcă un pai în aceste zile, pentru ca fânul și restul agoniselii din timpul verii să nu fie sortite focului? Răspunsul ni-l oferă un articol publicat numărul 4 al revistei „Biserica Ortodoxă Română” din anul 1907, publicația oficială a Patriarhiei Române, în care se amintește de o decizie a Sinodului din anul 1874, în care sunt notate următoarele:
„Deoarece mulţi săteni ţin încă şi astăzi obiceiuri şi sărbători idoleşti, cu toate că ierarhii Bisericii dintotdeauna n-au încetat a sfătui pe creştinii noştri să se ferească de ele, însuşi Sfântul Sinod al Sfintei noastre Biserici autocefale ortodoxe Române a votat, în şedinţa din 29 mai anul 1874, un regulament împotriva sărbătorilor de origină idolatră […]. Orice alte sărbători superstiţioase precum: Joile după Paşti, Rusăliile, Ilie Pălie, Foca, Pintilie Călătorul, Răpotinul, Drăgaica, Paparuda, Circovii, Filipii, Chirică Şchiopul, sunt oprite a se serba, ca nişte rămăşiţe din timpul idolatriei şi care nu aduc nici un folos sufletesc, ci numai pagube celor ce le serbează, împiedecându-i de la lucrări folositoare şi dând prilejul la petreceri deşarte şi vătămătoare. Preoţilor le recomandăm a sfătui pe enoriaşi de a părăsi asemenea sărbători păgânești, care nu sunt potrivite cu demnitatea de creştin şi cu învăţăturile Sfintei Evanghelii şi ale Bisericii”.
Așadar, decizia Sinodului din 1874 subliniază clar că multe dintre aceste obiceiuri sunt rămășițe ale idolatriei și nu aduc niciun beneficiu sufletesc, ci doar pagube. Conform acestei decizii, Biserica recomandă credincioșilor să renunțe la sărbătorile menționate și la obiceiuri superstițioase legate de acestea. În contextul actual și din punct de vedere practic, pentru a răspunde părinților și bunicilor dar și tuturor celor apropiați, care țin la aceste obiceiuri, putem apela la aceste îndemnuri ale Bisericii, explicându-le că, deși aceste tradiții pot părea importante din punct de vedere cultural sau familial, ele nu sunt conforme cu învățăturile creștine și nu aduc un beneficiu spiritual real. Este important să fie prezentate argumentele într-un mod respectuos și empatic, subliniind dorința de a urma o cale duhovnicească corectă și care să nu înlocuiască dogma creștină cu astfel de credințe strămoșești.
Concluzia este una cât se poate de clară: în centrul învățăturilor creștine se află adevărul revelat prin Sfânta Scriptură și prin tradiția Bisericii. Aceste învățături sunt menite în mod sigur să ne conducă spre o viață virtuoasă și spre mântuire. Credințele populare și păgâne, pe de altă parte, sunt adesea bazate pe superstiții și practici care nu au un fundament spiritual autentic. Astfel, este important să fim cu toții atenți și să discernem între practicile autentice și cele superstițioase, rămânând fideli învățăturilor Bisericii și astfel trăind o viață care reflectă adevărata noastră credință întru Hristos cel Înviat din morți.
De ce este Sfântul Iosif de la Partoș ocrotitorul pompierilor
Sfântul Iosif cel nou de la Partoș a salvat prin rugăciunile sale Timișoara în anul 1652, iar pentru această minune, Corpul Pompierilor Militari l-a ales ocrotitor al celor care luptă cu flăcările. Hotărârea a fost ratifcată prin decizia Sfântului Sinod din februarie 1997.
În Viața Sfântului Iosif, scrisă de Damaschin Udrea, se menționează că „în anul 1652, dela Pălanca cârnă (denumire populară a cartierului Palanca Mică) au început să iasă fum și foc mare s-au atătat cu vâlvătăi până la cer și vânt mare s-au pornit ș-au dus focul cătră Palanca Mare”.
Se pare că incendiul a fost pornit de armatele otomane. Oricum, distrugerea cauzată de focul ce a cuprins orașul a fost foarte mare. Aceeași cronică precizează că „vântu au dus scântei prăstă cetate și s-au aprins și dughenile jidovilor dă supt zidul Iosimi, iară d-acolo focu s-întins cătră casele topciilor și-au început să ardă dăla apus cetatea, ș-au ars din trei părți palăncile și pârjolu au ajuns și la oborul vaidei și de acolo la casa pașei, iară în jos măido (aproape) la beserecă unde-o slujit sf Metropolit Iosif iară lumea prăstă tot au fugit țipând. S-au ars căși și oameni și mucri și copii au murit arși”.
În fața flăcărilor, Sfântul Mitropolit Iosif, deși avea o vârstă venerabilă, 82 ani, a dat dovadă de curaj și s-a rugat ca Bunul Dumnezeu să ocrotească orașul și pe locuitorii lui. Acatistul Sfântului Iosif ne prezintă atitudinea ierarhului în fața focului:
„Atunci când pârjolul focului s-a întins să cotropească toată cetatea Timișoarei”, se menționează în Icosul 7, „nu ai fugit ca un fricos, ci ai stat ca un viteaz, biruind puterea focului, prin rugăciunea ta mai fierbinte decât vâlvătaia lui, scăpând neatinsă biserica slujirii tale și oprind, prin ploaia năprasnică pe care cerul a trimis-o ție în ajutor, întinderea focului”.
Damaschin Udrea evidențiază reacția plină de curaj și credință a sfântului în contextul incendiului:
„Iară atunci Sf. Metropolit au eșit în odăjdii din sf besericaă și s-au întors cu fața la foc și-au privit prăpădul, pră care vântul l-au adus acuș’ cătră beserecă, și s-au uitat la lumea ce-au năbunit dă spaimă ș-au căzut El în genunchi pră treptele beserecii și-au atins țărâna cu fruntea ș-au stat așa și s-au rugat”.
„Iară dăla miazăzi nouri negri s-au văzut atunci nălțându-se și fulgere au tunat cu grozăvie, iară într-o nimica dă ceas s-au pornit ploaie cum nu s-au mai pomenit d-au curs apele ca potopul ș-au încetat focul ș-au stins tăciunii ș-au spălat toate urmele prăpădului. Iară când au fost aproape dă chindie s-au luminat ceriu iară, ș-au eșit 7 curcubeie unu prăstă altu, iară sf. Metropolit atunci s-au sculat dân genunchi și odăjdiile lui au fost uscate, n-atinse nici dă un strop dă ploaie”.
După această rugăciune puternică, Sfântul Iosif s-a retras în chilia sa, „iară după aceea, când au eșit și s-au arătat la lume, ne spune cronica, au avut semnul sfintei Cruci ars pră dosul palmei dăla mâna stângă, numa sămnul nu au fost roșu, numa au fost ca aurul curat ș-au luminat la umbră. Si ăsta sămn l-au avut până l-au pus În mormânt”.
De asemenea, Sfântul Iosif cel Nou de la Partoș, la solicitarea Asociației Coșarilor din România, devine, prin decizia Sfântului Sinod adoptată în sesiunea din 28-29 octombrie 2014, și ocrotitorul și protectorul coșarilor (hornarilor) din România.
Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat în anul 1956.
Sursa: basilica.ro
a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.
Argou
foc, s. n. sg. (tox.) metamfetamină.
a fi cu borșul la foc și cu peștele în iaz expr. a se lăuda înainte de reușită.
a împușca doi iepuri dintr-un foc expr. a atinge două obiective, a realiza două lucruri dintr-o singură acțiune.
a înjura ca un birjar / ca la ușa cortului / de mama focului / de toți sfinții expr. a înjura foarte urât.
a lua (cuiva) porumbul de pe foc expr. a dejuca planurile (cuiva); a-i juca (cuiva) o festă.
a lua foc expr. (intl. – d. victima unui hoț de buzunare) a-și da seama că i-au fost furați banii
a pune paie pe foc expr. 1. a instiga. 2. a contribui la deteriorarea relației dintre două persoane, grupuri etc., prin exagerarea unor elemente negative, a unor acțiuni nefaste etc.
a scuipa foc expr. (d. oameni) a fi furios / mânios.
a se juca cu focul expr. a se expune în mod inutil unui risc; a-și asuma riscuri mari.
a trece (ceva) prin foc și sabie expr. (livr.) a nimici, a distruge, a pustii.
a turna gaz pe foc expr. a contribui la înrăutățirea unei situații grave / dificile.
a-i da (cuiva) lămâița în foc expr. (er. – d. femei) a avea contact sexual cu un bărbat.
a-i da tărâța în foc expr. (er.) 1. (d. femei) a juisa. 2. (d. bărbați) a ejacula.
a-și da foc la valiză expr. a face o gafă ireparabilă, cu consecințe neplăcute.
a-și vărsa focul expr. a-și destăinui durerea / mâhnirea / supărarea.
de mama focului expr. cu intensitate; cu pasiune.
focul lui ardei (iute) expr. 1. iubire. 2. afacere pe picior mare, riscantă prin natura sa ilicită.
Foișorul de Foc expr. (er., glum.) penis.
între ciocan și nicovală / două focuri expr. într-o situație dificilă.
supărat foc expr. foarte supărat.
Expresii și citate
Coloana de foc – e o aluzie la coloana de foc sau de fum, despre care Biblia povestește că mergea înainte, călăuzind pe evrei prin deșert, în drum spre „pămîntul făgăduinței”. Literatura (mai ales poezia) a transformat această coloană într-o imagine, fie pentru a compara cu ea flacăra interioară care îndrumă pe om, printre vicisitudinile vieții, spre un țel înalt, fie – așa cum o folosește Lamartine – spre a spune că, aidoma acestei coloane, idealul de libertate conduce popoarele către pămîntul făgăduinței, ce-l rîvnesc. BIB
Foc bengal – Bengalul este o regiune din India, de unde vine denumirea acestui foc de artificii cu străluciri puternice. Aprins pe străzi, cu prilejul unor serbări populare, focul bengal răspîndește lumini feerice de diferite culori, care însă se sting repede, ca orice joc de artificii. De aici derivă sensul figurativ al expresiei, așa cum l-a folosit, de pildă, poetul Traian Demetrescu în comparația: „fantezii ușoare, un foc bengal de cuvinte”. Minulescu îndrăgea această expresie: „Numai că madrigalul meu banal/ N-a fost decît un foc bengal” (Romanță retrospectivă). „De ce-ți aprinzi ca un semnal/ De foc bengal/ Obrajii tăi de porțelan” (Romanța răspunsului mut).
Focul sacru – Se știe că în temple arde o flacără în permanență. Prin analogie, inspirația, elanul creator, geniul au fost comparate cu acest foc nestins, ajungînd să fie denumite „focul sacru”. În acest sens, poetul Macedonski se întreabă: „Se poate crede că vreodată ce e foc sacru, se va stinge?” (Opere, vol. I, pag. 62). LIT.
Opus igne, autor patibulo dignus (lat. „Opera e vrednică de foc; autorul, de spînzurătoare”) – e rezoluția pe care cenzura maghiară a pus-o pe Cronica Românilor și a altor neamuri învecinate, scrierea principală a lui Gh. Șincai. Din această cauză lucrarea n-a văzut lumina tiparului decît mai tîrziu, la Iași (1853), după moartea cărturarului ardelean. Astăzi, expresia se mai citează la modul ironic în legătură cu o lucrare care nu merită să fie luată în considerare. LIT.
Tirer les marrons du feu (fr. „A scoate castanele din foc” – La Fontaine, Fabule (cartea IX, fab. nr. 16 „Maimuța și motanul”). În fața unui grătar unde se prăjesc castane, maimuța i-aduce pisoiului laude exagerate, susținînd că numai el e în stare să le scoată din foc. Motanul, măgulit, își frige labele, ridicînd din jeratic castanele, pe care maimuța le consumă, fără a depune vreun efort. Expresia înseamnă deci a te strădui, a te sacrifica pentru alții. LIT.