Jocuri de cuvinte - iepure (2)

 Jocuri de cuvinte - iepure

Geografie lingvistică

 

       Iepurele în viață și în lume

 

       Moto: „Atmosfera-i sumbră/ Prinsi-butoi în cepuri/ Oamenii par iepuri/ Urmăriţi de-o Umbră!” (Într-o dictatură, de Corneliu Sofronie, din Fericirea de a fi cal, 2003)

 

       Copilărind la 750 de metri de o mare pădure de foioase din zonă de deal, fiu de pădurar și vânător cu două arme de vânătore, una cu o țeavă de 16 mm și cealaltă cu două țevi de 12 mm, am învățat rapid ce este iepurele, vânat de tata, văzut pe câmp și în pădure. Am fost inclusiv la vânătoare în rândul gonacilor după vârsta de 10 ani.

       Pentru „copiii de asfalt”, iepurii sunt mamifere mici din familia Leporidae, din ordinul Lagomorpha. Există în întreaga lume ca animal de pradă sălbatic, ca animal domesticit, pentru unii chiar și ca animal de companie. Iepurele sălbatic are un efect larg răspândit asupra ecologiei și culturilor. UE și USR încă nu s-au luat de el...

       Cele mai răspândite genuri de iepuri sunt Oryctolagus și Sylvilagus. În genul Oryctolagus, intră și iepurele european, Oryctolagus cuniculus, care este strămoșul a sute de rase de iepuri domestici și a fost introdus pe fiecare continent, cu excepția Antarcticii.

       Genul Sylvilagus cuprinde peste 13 specii de iepuri sălbatici, printre care cotatails și tapetis. Iepurii sălbatici care nu sunt incluși în Oryctolagus și Sylvilagus sunt de mai multe specii cu distribuție limitată, printre care iepurele pigmeu, iepurele vulcan și iepurele cu dungi Sumatra.

       Anatomia și fiziologia iepurelui sunt potrivite pentru a scăpa de prădători și a supraviețui în diverse habitate, trăind fie singur, fie în grupuri, în culcușuri sau în vizuini. Ca animale de pradă, iepurii sunt în permanență conștienți de împrejurimile lor, având un câmp vizual larg și urechi cu suprafață mare pentru a detecta potențialii prădători. Urechile unui iepure sunt esențiale pentru termoreglare și conțin o densitate mare de vase de sânge.

       Structura osoasă a picioarelor posterioare ale unui iepure, picioare mai lungi ca picioarele anterioare, permite sărituri rapide, ceea ce este benefic pentru scăparea de prădători și poate oferi lovituri puternice dacă este capturat. Iepurii sunt de obicei nocturni și adesea dorm cu ochii deschiși.

       Se reproduc rapid, având sarcini scurte, pui măricei și fără un anumit sezon de împerechere. Totuși rata mortalității embrionilor de iepure este mare și există mai multe boli larg răspândite. În unele regiuni, în special în Australia, iepurii au cauzat probleme ecologice și sunt priviți ca dăunători.

       Oamenii au folosit iepurii ca animale domestice încă din secolul I î.Hr. în Roma antică, crescându-i pentru carne, blană și păr. Diferitele rase de iepure european au fost dezvoltate pentru a se potrivi fiecăruia dintre aceste produse. Practica cresterii iepurilor ca animale domestice se numește cunicultură. Iepurii sunt văzuți în cultura umană la nivel global, apărând ca simbol al fertilității, vicleniei și inocenței în religiile majore, arta istorică și contemporană.

 

 

iepure%2007%20sylvilagos.jpg

 Sylvilagus aquaticus (iepure de mlaștină) în habitatul său natural

 

       Puteți consulta https://en.wikipedia.org/wiki/Rabbit pentru alte informații referitoare la iepuri, clase, genuri, specii, rase, răspândire, domesticire etc. Femela e foarte prolifică, putând rămâne din nou gravidă doar la 24 de ore de la naștere, de unde și expresia „se înmulțesc ca iepurii”., aplicată altor animale, inclusiv omului. Revenim la lingvistică.

       Am cunoscut bine iepurii de câmp împușcați de tata la vânătoare. Aveam multe piei de iepure acasă și le așezam peste tot. Îl asistam pe tata cum „belea” iepurele și cum îl tranșa consultându-se cu mama. Mama făcea mâncare, de regulă ciorbă și friptură.

       După vârsta de 10 ani am mers cu gașca de vânători la vânătoare, în special iarna. Mergeam mulți kilometri prin zăpadă cu gonacii și făceam gălăgie ca iepurii să se îndrepte spre standurile din față unde stăteau vânătorii.

       Cel mai bine trăgea tata, care vâna cei mai mulți iepuri, dar iepurii se împărțeau în mod egal, inclusiv gonacilor. Cel ce nu împușcase, pentru un iepure primit. vânător fiind, dădea un cartuș celui care în împușcase, Momentele cele mai bune erau cele de pauză de gustare, când se mâncau două sandvișuri și cele ale pauzei pentru masa de prânz. Am auzit destule povești interesante. Vânători buni erau și profesorul meu de rusă din gimnaziu, Nehârneac și inginerul silvic Mazilu, vecin, șeful ocolului silvic unde era și tata, Nițu Gheorghe.

       Ca locotenent la Ineu, am participat în iarna lui 1964 cu gonacii la o vânătoare a lui Gheorghiu Dej și Tito în Banat. În aceeași iarnă aveam prietenă fiica președintelui filialei de vânătoare din Ineu, divorțată, judecător la Oradea. S-a organizat în Ineu un bal al vânătorilor, cu o tombolă cu produse de vânat, iepuri și fazani împușcați.

       Cum naiba a tras tipa sforile, 5 ofițeri burlaci participanți, trei rachetiși și doi medici, am câștigat fazani și iepuri. Duminică dimineața, la micul dejun de la popotă, le-am predat bucătarului popotei, nea Vesa, care ne-a pregătit o ciorbă de fazan și o friptură de iepure pe cinste, masa de prânz fiind un adevărat festin.

       În 1965 m-am căsătorit cu Viorica, proaspăt repartizată profesor de sport la liceul din Ineu. Predând și dând meditații gratis la matematică celor de la o clasă serală de la liceu, cu mulți subofițeri de la noi de la unitate, tot gratis am făcut matematică 7 zile cu lt. col. Gibescu, locțiitorul comandantului de divizion, care era în clasa a X-a la fără frecvență la un liceu din Oradea (analiză combinatorie).

       Luând el examenul cu brio, fiind și vânător, s-a prezentat după 5 zile de la examen cu mita - un iepure vânat pe câmp lângă pădurea Balta. Așa că mi-a folosit că l-am văzut pe tata cum „belea” iepurele. Am desfăcut pielea de la picioarele din spate, prin care am introdus o coadă de mătură.

       Cu iepurele cu capul în jos am tras blana și am aruncat-o. Am tranșat iepurele cu Viorica, mi l-a gătit, dar n-a vrut nici măcar să guste din ce a pregătit după ce a văzut cum l-am belit. Că de, însurat, am divorțat de popotă. Așa că am mâncat singur iepurele, din care făcuse (https://www.youtube.com/watch?v=TuNPqR1uovE) niște ciorbă, sfătuită de moldoveanca Ica Nacu, dar și o friptură (https://www.youtube.com/watch?v=RiD_pCHp1Xo). Mmm! Era să uit: 10 lucruri care trebuie știute despre iepuri – YouTube! Doar cu un clic!

 

 

       Iepurele în expresii

 

       Moto: „Doar la beţie - stare minunată! -/ Dintr-o «ochire» (cam încrucişată)/ C-un singur glonţ din mâna tremurată,/ Poţi împuşca doi iepuri dintr-odată!” (Simplu şi dublu, de Marcel Breslaşu, din Epigramişti cu sau fără voia lor, 1983)

 

       Hai că știți bine ce e iepurele. Pe când eram adolescent, familiar, arhaic i se zicea „iepure” unui elev care fugea de la școală, dar și unui student care era lăsat să mănânce la cantină fără să plătească. Românii zic „iepure” fâșiei de carne de lângă coloana vertebrală a porcului, dar regional și cărnii de pe pântecele porcului, care face legătura cu capetele coastelor. Ajuns la școala militară de artilerie și rachete, aveam să mă lămuresc de ce colegilor de la infanterie li se spune „iepuri de câmp”.

       Există cuvinte compuse, precum iepure-de-mosc, iepure sălbatic, iepure domestic, cu carne comestibilă (Lepus cuniculus), iepure berbec francez, adică iepure cu urechi lungi de aproximativ 45 cm, în greutate de 6-8 kg și de culoare cenușie, iepure uriaș belgian, adică iepure în greutate de 5-8 kg, cu corpul lung de 60-70 cm. „Buză de iepure” este un defect anatomic care se caracterizează prin despicarea buzei inferioare.

 

 

iepure%2008%20sa%20fii%20rapid.jpg

 Să fii rapid, dar și isteț!

 

       Există destule expresii cu șoldanii ăștia. „Iepure de două hotare” era un locuitor în zona de frontieră, care își schimba domiciliul dintr-o țară în alta, pentru a scăpa de serviciul militar. Acum nu mai e nevoie, că nu mai e obligatoriu stagiul militar. Ce să aperi, proprietățile austriecilor, olandezilor, nemților, americanilor, arabilor?

       Popular, „a ajuns griva iepurele” înseamnă că s-a apropiat timpul ca cineva să răspundă pentru faptele sale, ceea ce nu se poate aplica lui Petre Roman Neulander („industria românească e un morman de fiare vechi”), lui Hadrianus, nepotul mătușii Tamara („căutați-mă la ouă”), scriitorului Jules Werner, meditatorul pas cu pas al țării, autorul cărții Ocolul Pământului în două mandate”, lui Iliescu, după procurori autorul loviturii de stat, dar care trag de timp și multor altora. De Petrov Traian, nimic...

 

iepure%2009%20ocolul.jpg

Ocolul Pământului în două mandate

 

       Popular, „a prinde iepurele cu mâna” înseamnă a face o încercare zadarnică, ca cea a lui Șoșoacă de a candida la președinția țării, faultată de Curtea Constituțională, chiar și cea a(i)uristă a lui Simion, hulit și interzis în Moldova și Ucraina, că a vrut revenirea acasă a teritoriilor furate sub oblăduirea lui Hitler și Stalin. Și ăștia îl fac pro-rus!

       Popular, „nu știi de unde sare iepurele” înseamnă o împrejurare favorabilă care poate oricând să apară, de exemplu pentru turcitul cuprifer Ponta, ageamiu doritor de geamie în București, dar și pentru Piedone, cel care a ajutat PSD să scape de Firea din București, dar și PNL să fie primar Nicușor Dan în capitală, cei doi propuși de PSD candidați de parlamentari la Dâmbovița și (unde latră câinii) în Giurgiu.

       „Fricos ca iepurele” înseamnă (a fi) foarte fricos, cam cum fu scriitorul science-fiction Jules Werner, care pentru a nu fi cercetat de justiție pentru zeci de dosare rămase în suspans, voia o funcție mare protectoare, ba la NATO, ba comisar sau ce-o fi la UE, ba în senatul României, când fu sprijinit de Ciucă al lor, al celor care l-au decorat, dar și faultat de Ciolacu al primarilor. Și pentru asta s-a stricat căruța, adică alianța PSD - PNL, dar nu pleacă câinele de la măcelărie... Ciucă scrise și o carte, Un ostaș în slujba țării, o s-o citesc, că poate o fi precizat țara!

 

 

iepure%2010%20alianta.jpg

 Alianță pentru salvarea „securității naționale”

 

       „A alerga (sau a fugi) ca un iepure” înseamnă a alerga (sau a fugi) foarte repede, a fi iute de picior, precum ale(r)gătorii români care s-au grăbit să valideze candidații la președinție sau la parlament, descoperindu-se că unii au părăsit și gropile sau cavourile din cimitire pentru o oră ca să semneze listele de susținere.

       „Cine aleargă după doi iepuri și nu prinde niciunul” este cel care încearcă să facă concomitent două lucruri și nu reușește să facă niciunul. Aista e Ciucă, cel ce s-a vrut în alianță cu PSD și Ciolacu, pe blat cu Nicușor Dan și USR.

       „A nu ști de unde sare iepurele” înseamnă a nu ști de unde poate apărea o șansă în realizarea unui lucru, în rezolvarea unei probleme etc. Că se tot fac sondaje „plătite” cu cine intră în turul doi la prezidențiale și poate „le trag” alegătorii o cacealma și ne trezim cu Geoană președinte. Că ieși Trump, cel ce l-a numit la NATO. Cum care Geoană?

       Cel ce se laudă că fu la NATO, cel ce fu „iepure” vânat de Petrov îîn 2009, că fu pe la Vîntu la spa, președintele de o noapte, cel ce „fuge ca iepurele” indispus când e întrebat de ceasurile date înapoi nu la trecerea la ora de vară, ci lui Vanghele, de la care le primise șpagă, când e întrebat de cumnat, fratele Mihaelei, condamnat și fugit în Turcia și de proveniența banilor mulți de stricat în campanie (vezi https://www.facebook.com/watch/?v=1056225562534105).

 

iepure%2011%20geoana.jpg

Geoană a rămas la „hăis” sau a trecut la „cea”?

 

       Vine rândul lui Ciucă al lor, al celor care l-au decorat, cel ce vrea „să împuște doi iepurii dintr-un foc” sau „să prindă doi iepuri deodată”, să ajungă președinte cu sprijinul lui Nicușor Dan și la îndemnul lui Dinescu („Ciucă, fă-te că lucrezi! Scrie o carte!”), dar și să iasă PNL pe primul loc la parlamentare, să facă un guvern beton de dreapta, care poate fi cavou. Dar toți bănuiesc că se va întâmpla asta „câți iepuriri în biserică”, adică deloc, cu rezultatul „brânză de iepure”, adică ceva inexistent.

       Englezii au rabbit, „iepure”, hare, „iepure de câmp”, dar și bunny, „iepuraș”. În Insulele Britanice se mai folosesc: rabaid în galică scoțiană, coineanach în galică scoțiană, coinín în írlandeză, conning în manx, cwningen în velșă sau galeză, geàrr, maigheach în galică scoțiană etc.

       Ca să ne mai și distrăm, rabbit, însemna „iepuraș, iepure tânăr" până în secolul al XIX-lea, adoptat ca să înlocuiască termenul general original coney, „iepure”, datorită asemănării acestuia din urmă cu și utilizării ca eufemism, na drăcie, pentru cunny, „vulvă".

       Traducătorii trebuie să fie atenți, deoarece rabbit se zice: unui mamifer din familia Leporidae; cărnii acestui animal; blănii unui iepure; unui alergător într-o cursă la distanță al cărui scop este în principal să stabilească ritmul, fie să obosească un anumit rival pentru ca un coechipier să poată câștiga, fie să-l ajute pe altul să doboare un record (ca și la noi) ; unui luptător (batsman) foarte sărac, ales ca pierzător trucat; (la cricket) unui jucător care este uneori „de ajutor”! (este „iepurele” acelui jucător); (în informatică) unui element mare la începutul unei liste de articole care urmează să fie sortate; brânzei topite întinse pe pâine prăjită; unui instrument controlat pneumatic folosit pentru a introduce mostre mici de material în miezul unui reactor nuclear; na drăcie, unui vibrator cu un ax și un stimulator de clitoris, de obicei, în formă de urechi de iepure. Bogată limbă!

 

iepure%2012%20dutch%20rabbit.jpg

Dutch rabbit (iepure olandez)

 

       Au apărut rapid cuvinte compuse și expresii, precum: breed like rabbits (înmulțire ca iepurii); buck rabbit (iepure mascul); Dutch rabbit (iepure olandez); dwarf rabbit (iepure pitic); enough to make a rabbit bite a bulldog (suficient pentru a face un iepure să muște un buldog); European rabbit (iepure european); fuck like rabbits (vulgar, a f__e ca iepurii, a f__e scurt și repetat); rabbit stew (tocană de iepure); pull a rabbit out of a hat (a scoate iepurele din pălărie; idiomatic, a face ceva surprinzător și benefic neașteptat); rabbitbush (tuf pentru iepuri); rabbit ears (urechi de iepure); rabbit foot (picior de iepure); rabbitfucker (vulgar, f___cios ca iepurii); rabbit hole (vizuină de iepure); rabbithood (crescătorie de iepuri); rabbit vibrator (vibrator iepure); the rabbit died (iepurele a murit, eufemistic, indică propria sarcină sau că cineva a aflat că este însărcinată); Welsh rabbit (iepure galez; prăjitură cu brânză cedar); white rabbit (iepure alb) etc.

       Cu hare, „iepure de câmp”, englezii au: first catch your hare (mai întâi prinde-ți iepurele, asigură-te că ai un lucru înainte de a decide ce să faci cu el); hare-hearted (cu inima de iepure, timorat, timid, fricos); hare lip (buză de iepure, defect anatomic); hold with the hare and run with the hounds (ține cu iepurele și fuge cu câinii, ipocrit, și cu ăia și cu dumanii lor); mad as a March hare (nebun ca un iepure de martie, nebun, dement, ca un iepure în călduri) etc.

       În franceză există lapin, „iepure”, dar și în bretonă și în provensală. În hexagon mai există lièvre în franceză, „iepure de câmp”, conilh în provensală, konikl în bretonă etc.

 

iepure%2013%20un%20lapin.jpg

Un lapin (un iepure)

 

       Lapin a apărut în secolul al XV-lea. Iepuroaicei i se spune lapine, iar iepurașului lapereau. Lapin i se spune: animalului iepure; cărnii de iepure; blănii de iepure; (colocvial) partenerului sau unui copil; (colocvial) bărbatului foarte înclinat spre sex: „ce iepure obsedat!”); (peiorativ) unei persoane cu mulți copii; (la figurat) unei persoane ce nu s-a prezentat la întâlnire; (argou în Gadz’Arts) unui turnător, ucenic la clasa de turnătorie); stemei reprezentate în heraldică; (argou militar) soldatului (la noi de la infanterie, la ei de la toate armele) etc. Bogată limbă!

       Lapin intră în multe cuvinte compuse și expresii, precum: avoir des yeux de lapin mort d’amour (a avea ochii unui iepure care e murit după dragoste); baiser comme un lapin (a f__e ca un iepoure); cage à lapin, cage à lapins (din cușcă de doi iepuri, cușcă de mulți iepuri); courir comme un lapin (a fugi ca un iepure, a fugi de răspundere); lapin de corridor (lacheu); lapin domestique (iepure domestic); ne pas valoir un pet de lapin (nu merită nici măcar o bășină de iepure, familiar, fără valoare); patte de lapin (picior de iepure); se reproduire comme des lapins (a se înmulți ca iepurii) etc.

 

iepure%2013%20une%20lapine%20et.jpg

Une lapine et ses lapereaux


     În germană există Hase, Kaninchen, Karnickel și Schlappohr (din schlapp, „moale”, și Ohr, „ureche”). Hues este în luxemburheză etc. Oprindu-ne la Hase, cuvântul este atribuit: în zoologie, mamiferului cu urechi lungi din genul Lepus, în special iepurelui brun (L. europaeus); în zoologie, colocvial, iepurelui (Oryctolagus cuniculus); cuiva, ca termen de afecțiune; colocvial, cu conotație sexuală, unei femei tinere; în zoologie, doar la plural, Hasen, familiei animalelor din care face parte iepurele; în sport, unui alergător însoțitor pe distanțe lungi, doar stimulator; în astronomie, unei constelații de lângă Orion; cărnii de iepure.

   Nemții au destule cuvinte compuse: Angsthase (iepure speriat); Hasenbalg (piele de iepure); Hasenbraten (friptură de iepure); Hasenfamilie (familie de iepuri); Hasenfell (piele de iepure);  Hasenfleisch (carne de iepure); Hasenfuß (picior de iepure); Hasenjagd (vânătoare de iepuri); Hasengrube (culcuș de iepure); Hasenklein (iepuraș); Hasensuppe (supă sau ciorbă de iepure), Häsin (iepuraș); Osterhase (iepuraș de Paște); Schokoladenhase (iepuraș de ciocolată) etc.

     Existră și zicale (Redewendungen), precum: da liegt der Hase im Pfeffer (iată iepurele în piper, ceva anume este esențial); wo sich Fuchs und Hase gute Nacht sagen – fernab der Zivilisation (unde vulpea și iepurele își spun noapte bună, departe de civilizație); alter Hase – jemand mit viel Erfahrung auf einem bestimmten Gebiet (iepure bătrân, cineva cu multă experiență într-un anumit domeniu); etwas den Hasen geben können – etwas ist wertloq (ceva ce se poate da iepurilor, ceva ce nu are valoare) etc., dar și proverbe (Sprichwörter): viele Jäger sind des Hasen Tod (mulți vânători sunt moartea iepurelui, lăudăros) etc.

 

 

iepure%2014%20zajac.jpg

 Zajac - заяц

 

     În rusă există królik - кролик (din polonezul królik) și zajac - заяц (ca și în bielorusă și în rusină panonică). Cel mai folosit este zajac – заяц, care are sensurile: mamiferul iepure; carnea sau mâncarea de iepure; blana de iepure; călătorul cu trenul fără bilet, care dă șpagă „nașului”. Sinonime populare sunt kosoy – косой, „oblicul” fuge în zigzag, și serây -серый, „cenușiul”.

     Intră în expresii (unități frazeologice și combinații stabile - фразеологизмы и устойчивые сочетания) precum: нужно как зайцу (îți trebuie asta cum îi trebuie unui iepure, ceva de care n-ai nevoie); трусливый как заяц (laș ca un iepure); убить двух зайцев одним выстрелом (a împușca doi iepuri dintr-un foc) etc.

     Există și proverbe și zicale (пословицы и поговорки), precum: за двумя зайцами погонишься, ни одного не поймаешь (cine aleargă după doi iepuri, nu prinde niciunul); за двумя зайцами погонишься - ни одного кабана не поймаешь (dacă fugi după doi iepuri, nu vei prinde nici măcar un mistreț); за двумя зайцами погонишься - ни одного медведя не поймаешь (dacă fugi după doi iepuri, nu vei prinde nici măcar un urs) etc. Înțelesul îl intuiți singuri.

 Continuare la:

https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-iepure-3

Fișierul în format pdf la: Jocuri de cuvinte - iepure.pdf

CN

 

 

 

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 9 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 9 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
ieri
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->