Jocuri de cuvinte - infinit
Geografie lingvistică
Infinit
Moto: „Eu, care am o fire pătimaşă,/ Pân-am ajuns să-mi cuceresc femeia,/ Am cheltuit răbdare uriaşă,/ Dar infinit mai multă după-aceea.” („Unei soţii”, de Mircea Pavelescu)
Coloana infinitului, Brâncuiși, Târgu Jiu
Toți am auzit de infinit și îl înțelegem perfect, mai ales pe timp de pandemie și după. Dicționarele ne explică destul de clar că infinitul este ceva nesfârșit, foarte mare, ceva ce pare că nu are limită în spațiu sau în timp. Așa că ne familiarizăm cu ceva nesfârșit, nemărginit. Și intervin matematicienii cu infinitul mare (∞), cea mai mare valoare spre care tinde o mărime variabilă. Inventară tot ei și infinitul mic, o cantitate variabilă care tinde către zero, fără a lua această valoare. Dacă nimic înseamnă zero, un „mai nimic” e un infinit mic!
Dicționarele pretind că l-am moștenit din cuvântul latin infinitus, din cuvântul francez infini sau din cel italian infinito. Infinitus este format din in-. „nu”, + fīnis, „sfârșit”, + -itus, terminația pentru participiul perfect pasiv.
Infinitului îi corespund în alte limbi cuvintele:
à-nan - อนันต์ în thai;
äärettömyys, äärettön în finlandeză (din ääri, „sfârșit, vecinătate” + -tön, „fără”, sufix);
aditi - अदिति în sanscrită;
agálašvuohta în sami de nord;
aioniótita - αιωνιότητα în greacă;
anaṃta- ಅನಂತ în kannada, anant - अनंत în hindusă și în marathi, ananta în indoneziană, anantata- അനന്തത în malaialam, ɒ n ạ n t ʻ - ͹ѹµě în thai (din ananta în pali, ananta - अनन्त sau anantya - अनन्त्य în sanscrită);
ändlös în suedeză (din änd, „sfârșit”, + -lös);
anfeidredd în galeză;
ansahmanutʿyun - անսահմանություն în armeană;
asīma - অসীম în assameză, asīma - অসীম în bengaleză;
Cuvântul infinit în diferite limbi
awan inggana în ilocano;
awanggan în tagalogă;
bêdawî în kurdă;
begalybė în lituaniană, bezgalība în letonă;
bepojoni - бепоёнӣ în tadjică;
beskonačnost în bosniacă, beskonačnost – бесконачност (fără sfârșit), beskrajnost - бескрајност în sârbo-croată (fără limită), beskonéčnostʹ -бесконе́чность, bezgraníčnostʹ - безграни́чность în rusă, bezkrajnost - безкрайност în bulgară;
bezbrzeże în poloneză;
bezgalība în letonă;
cheksizlik în uzbecă;
éigríoch în irlandeză;
einsóf - אֵינְסוֹף în ebraică;
endlessness în engleză;
hjazgaargüj - хязгааргүй în mongolă,
infinidad în spaniolă, infinit în română, infinitat în catalană, infinité în franceză, infiniti în malai, infinito în esperanto și în portugheză, infinitu în bască, infinity în engleză (toate din latinescul infinitus);
ketidakterhinggaan în malai;
lõpmatus în estonă, loputtomuus (din loputon + -uus, din loppu, „capăt” + -ton), loputtomuus în finlandeză;
mugen - 無限 (むげん) în japoneză;
muhan-무한 (無限) în coreană;
nekonečno în cehă și în slovacă (din ne-, „ne”, + konečno, „sfârșit”), neskončnost în slovenă;
neuyerinaght în manx;
nieskończoność în poloneză;
oändlig (din o- + ändlig, „finit”), oändlighet în suedeză, óendanleiki în islandeză, oneindigheid în afrikaans oneindigheid în olandeză, uendelighed în daneză, Unendlichkeit în germană;
ośim - অসীম în bengaleză, oxim - অসীম în assameză;
pafundësi în albaneză;
rajattomuus în finlandeză (din rajaton + -uus, din raja, „sfârșit”, + -ton);
senfineco în esperanto;
sonsuz (din son + -suz, son din turcescul otoman soŋ - صوك, „sfârșit, consecință”, din proto-turcicul *soŋ, „înapoi, capăt, după”), sonsuzluk în turcă;
tak hingga în indoneziană;
tsiefa în malgașă;
uendelighed în daneză, Unendlichkeit în germană;
usasruloba - უსასრულობა în gruzină;
végtelen în maghiară (din vég, „sfârșit”, + -telen);
vô cực în vietnameză;
wúxiàn - 無限／无限 în chineză mandarină;
xjazgaargüj - хязгааргүй în mongolă.
Infinitul în (c)arte
Moto: „Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi.” (Oscar Wilde)
Simbolul infinitului (mare) matematic este un opt „culcat” (∞). Adică cifra arabă 8 culcată sau romană VIII, număr compus, par, pozitiv. Cifra asta 8 are semnificații haioase: în sistemul nostru solar, opt dintre corpurile care orbitează în jurul Soarelui sunt considerate a fi planete; 8 este numărul atomic al oxigenului, strict necesar vieții; 8 forme alotropice are carbonul; 8 picioare și 8 ochi au păianjenii; 8 tentacule au caracatițele; Timothy Leary a identificat o ierarhie de opt nivele de conștiință; în dentiția unui om adult există opt dinți pe fiecare cadran (al optulea este molarul de minte); în jocul de șah sunt 8 linii și 8 coloane.
Ba și diferitele religii își găsesc semnificații ale acestui număr 8: dharmacakra, simbol budist ce reprezintă Nobila Cale Octuplă, are opt spițe; în iudaism, circumcizia are loc în a opta zi de viață a băiețelului; în creștinism sunt 8 Fericiri; în Apocalipsa, Anti-Cristul este al optulea împărat; Opt Nemuritori sunt semizei în China; Hanuka este o sărbătoare evreiască de opt zile, care începe pe data de 25 a lunii Kislev. Când „culci” cifra 8 poți inventa destule semnificații! Adică cele de mai sus sunt și infinite? Sau ce se întâmplă dacă le rotim cu un unghi drept spre dreapta?
Scriitorii români au fost interesați de infinit. La Botez norii călători cad din infinit („Lung privește peste apa-n care cad din infinit/ Norii ce-au venit deodată călători ca niște fumuri.”). La Dimitrie Anghel focul are înfinituri („[Focul] dezvăluind infinituri în adâncu-i, fulgeră pe culmi și luminează crestele.”).
Infinitul e legat magistral de dor de către Eminescu („Colonii de lumi pierdute/ Vin din sure văi de haos pe cărări necunoscute/ Și în roiuri luminoase, izvorînd din infinit,/ Sunt atrase în viață de un dor nemărginit.”). Sahia, proletcultist, e mai realist și folosește locuțiunea adverbială la infinit („Mișcările se repetară la infinit.”).
Englezii zic infinitului infinity, moștenit din medievalul englez infinite, moștenit din vechiul francez infinité, moștenit din cuvântul latin infinitas, „nelimitat, fără margini”, de la prefixul negativ in-, „ne-”, + finis, „sfârșit, capăt””, + -tas, suffix.
H. G. Wells, în Războiul plutește în aer, folosea în 1907 adjectivul infinite, „infinit, infinită”: „- Mai mare! exclamă el, cu un sentiment de infinită supărare. «Ce idiot sunt!» Ar fi trebuit să-i fac să-și întoarcă săbiile...” (- Bigger! he exclaimed, with a feeling of infinite vexation. «What an idiot I am!» I should have made them return their swords... [H. G. Wells, War in the Air, 1907, London]).
Francezii zic infinitului infini, moștenit din cuvântul latin infinitus, „nelimitat, fără margini”. Honoré de Balzac, în Cealaltă față a istoriei contemporane, scria în 1848: „Nu vă întoarceți, domnule, altfel ați ucide și mama, căci puterea lui Dumnezeu este infinită, dar natura umană are limitele ei.” (Ne revenez plus, monsieur, autrement vous tueriez aussi la mère, car la puissance de Dieu est infinie, mais la nature humaine a ses limites. [Honoré de Balzac, L’Envers de l’Histoire contemporaine, 1848, deuxième épisode]).
Germanii numesc infinitul Unendlichkeit, de la adjectivul unendlich, „nelimitat, infinit”, + -keit. Nadja Podbregar, în Sistemul AI sparge teorema nodului, scria în 2021: „Fie că este vorba de conjectura lui Kepler despre împachetarea sferelor, de ghicirea numerelor prime gemene sau de întrebarea diferitelor infinituri: în matematică, este vorba adesea despre recunoașterea modelelor și legilor universale și demonstrarea lor matematic.” (Ob Keplers Vermutung zur Kugelpackung, das Rätsel der Primzahlen-Zwillinge oder die Frage nach verschiedenen Unendlichkeiten: In der Mathematik geht es oft darum, allgemeingültige Muster und Gesetzmäßigkeiten zu erkennen und mathematisch zu beweisen. [Nadja Podbregar: KI-System knackt Knotentheorem – Lernfähiger Algorithmus bringt die theoretische Mathematik voran. scinexx.de, MMCD NEW MEDIA GmbH, Düsseldorf, Deutschland, 16. Dezember 2021, accesat la 10 iulie 2023]).
Rușii numesc infinitul beskonéčnostʹ - бесконечность, derivat din adjectivul beskonéčnyj – бесконе́чный, „fără sfârşit, nelimitat”, + -ostʹ - ость și bezgranicnostʹ – безграничность. Aici vă invităm să priviți ce ne oferă ruții: Corridor fără sfârșit - Adevărul despre genocidul Khojaly (Бесконечный Коридор - Правда о Ходжалинском Геноциде, https://www.facebook.com/watch/?v=246400843650730).
Infinitul iubirii
Moto: „Stăpână peste universuri/ Un brand de viaţă şi succes/ Să o slăvim în mii de versuri/ Să-i dăruim iubire mai ales!” (Femeia, madrigal de David Boia, 8 martie 2017)
A te referi la toate descrierile infinitului în cărți sau în arte e o muncă grea. Ne vom referi doar la „Infinitul iubirii”, o carte de poezii la care au colaborat mai mulți autori, la inițiativa doamnei Eli(sabeta) Gîlcescu, inițiatoarea grupului literar(-artistic) Arta Conversației, dedicat autoarei celebrului roman cu titlu omonim, Ileana Vulpescu.
La rugămintea lui Eli, fiind eu cititor de poezie, am rumegat poeziile autorilor, tineri sau consacrați și am prefațat cartea. Asta era cu un deceniu în urmă și aș fi curios cum au evoluat de atunci autorii în scrierile lor. Nu fac decât să redau cele scrise atunci, pentru ca cei care îi cunosc să compare cele gândite de autori atunci cu evoluția și realizările, împlinirile sau neîmplinirile lor de acum, în plină pandemie sau postpandemie.
Nu ştiu de ce aţi ales acest titlu, că sunt doi infiniţi, cel mare şi cel mic. Dilema cititorului: «Că-i iubire, bine, fie,/ Infinitul? Şmecherie!/ Poate fi un şiretlic!/ E cel mare sau cel mic?»
Cu acest infinit, este inevitabilă o întrebare. De ce «dacă iubirea e infinită», plăcerea din dragoste ţine doar un moment, iar durerea din dragoste ţine o veşnicie?
„Infinitul iubirii” (Antologie bilingvă, 2013, Editura Maiastră, ISBN/Cod: 978-606-516-5401-3)
Există şi o explicaţie pentru «infinit». Autorii poemelor aparţin în majoritate sexului frumos, adică tare de fapt, să nu ne amăgim, şi acum reţineţi: «Bărbaţii vor să fie prima dragoste pentru femei, în timp ce femeile vor să fie ultima dragoste pentru bărbaţi». (Oscar Wilde).
Dar s-o luăm metodic cu analiza, după o parcurgere fugară a celor scrise cerebral, din inimă, ziua şi noaptea, la birou sau acasă. Măria sa Ani Bradea s-a metamorfozat într-o salcie ce se visa plop. Noroc că a venit cel care i-a împletit din trup tulpină şi iat-o brusc... cascadă!
Debusolaţi, ne revenim citind-o pe Carmen Huzum (criticul poet ar fi zis «sexul frumos, un chip de munte scorburos, pe care-l urci de sus în jos, când faci pe alpinistul caraghios» (Minulescu). Noi, cititorii, ne abţinem. Domnia sa e darnică («dau mersul tău picioarelor mele»; dar el i-o fi dat permisiunea?). Vrea «rostul său şi al lumii în altoi de pelin», inventează psiho-electrono-optica (cu «gândurile roșii, galbene, albastre, sferice sau diforme»).
Şi vine o altă Carmen, Ştefania Luca, cea care rămâne tot la optică şi energie calorică, studiind flacăra, nu orice flacără, ci doar pe cea a zilei, faultată de «norii rostogoliți», dar care în final «împrumută culorile apusului tomnatic». Poeta e activă, «inspir(ă) lumina soarelui obosit» şi «expir(ă) întunericul». Stau şi meditez: pentru domnia sa există doar ani-lumină sau şi ani-întuneric, cum scria Muşatescu? Trebuie revăzută teoria relativităţii! Cine să o facă?
Poate Diana Lola, cea care visează mai ales într-o noapte lungă de iarnă, când «a nins cu friguri peste sânii săi», dar «cu iubire».
Şi ajungem uşor la Gheorghe Şerbănescu, cel ce se află «dincolo de departe», căruia pe 23 aprilie i-am adresat cu toţii urările cuvenite! Şi domnia sa are ce are cu a patra dimensiune, timpul şi găzduieşte durerea în altar.
George Safir (tot «la mulţi ani!»), «actor» ce joacă rolul de arcuş, îşi mângâie iubita cu trup de vioară. Oare împlineşte armonia? O fi ajuns la coarda sensibilă? Ştie că arcuşului îi dă, totuşi, mişcarea un virtuos, nu lucrează de unul singur? Şi nu ar accepta în niciun caz nici măcar vreun Herbert von Karajan prin preajmă! Eu nu mă bag. Am fost doar solist vocal, nu solist instrumentist! Să-l lăsăm cu solfegiile şi arpegiile sale în trei pătrimi.
Din visare ne scoate Gina Zaharia (tot «la mulţi ani!»), care se reîntoarce la descântecul luminii, închiriind un naufragiu, dar nu ne spune preţul, neterminând niciodată prefaţa iubirii, pe când alţii au trecut demult de epilog. Aşadar, începe intuirea infinitului. Celui mare, un opt culcat! Să o lăsăm aşa cum e, poate o răscumpără cineva, dar nu ne spune cine.
Ioana Voicilă Dobre e neatentă, pierde vise, preferă dansul de nori, de fum şi cenuşă, se întoarce la lampă într-o seară a greierilor trubaduri, doar două umbre, ea şi el…
La Mihaela Maria Franc nu se cântă direct, adică franc, ci prin metafore, doar ecoul iubirii, reflectat prin «mersul îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului».
Melania Grozavu se plânge că e sferă şi nu îşi găseşte doimea. Contrazice pictorii medievali şi pe unii dintre noi, cititorii, care vedem femeia formată din segmente de sferă. Insistă să îşi găsească sfera pereche, încălcând principiile lui ying şi yang. Va reuşi?
Ioana Burghel, gorjeancă hoaţă de maci şi iubitoare de muşcate muşatiste, colectează orice: dezamăgiri, fragmente de viață și șoapte, başca iubiri printre umbre.
Miha Aionesei, iubitoare de roşu, în cale spre dialogul iubirii, vrea să fie cu el un anotimp, ţinând secret modul de partajare a zilelor senine şi a celor mohorâte. Amintind de verde şi de muguri, cu «braţe pline de păsări», precis e primăvara, până la atingere.
Mihaela Aldea, cea care «gândeşte când nu gândeşte că poate gândi», ne ţine în paradoxuri, dând sufletului concediu şi nu prea, etalându-l pe tarabă, iubind efectul de turmă şi transhumanţa. Şi totuşi, amintirea primului sărut o aduce la realitate şi nu prea, sfârşind în temniţa din şotronul vieţii zidit vertical.
În fine, Mihaela Meravei e prima care ajunge la infinit, clarificând noţiunea, fiind precis vorba de infinitul mic, deoarece trece la biologie, analizând celula.
Raluca Nicoleta Bocu trece la dendrologie, cântând copacul, cel care leagă pîmântul de cer, ocroteşte păsările, se roagă şi face dragoste cu adierea de vânt.
I-am mai remarcat şi pe ceilalţi: Gia Ramona Ionaşu (care-şi donează bătăile inimii şi căreia ploaia i-a ucis fluturii în mod acut); Romiţa Mălina Constantin (inventată dintr-o pereche de cărări împletite sau născută din neputințele tăcerii, avidă de spaţii fără sfârşit); Florentin Streche (care observă că tinerii ăştia se iubesc ca frunzele şi spune adio iluziilor feminine); Elena Buzatu (se frige cu cafeaua gândindu-se la el şi la simfonia iubirii pe ţărmul lui); Ionel Creţu (o caută veşnic, nespunându-ne rezultatul căutării, oprindu-se gânditor chiar şi la fântâna cu irizări stacojii sau la banca din parc cu rădăcini în iubire); maratonistul printre cuvinte Marius Iulian Zinca (contemplator al naturii, cu inima invadată de dureri şi spaimă, cu ochii încreţiţi la colţuri, o adevărată nălucire mistică, dar cu umbre şi penumbre); Elisabeta Gîlcescu (colecţionară de rouă pentru eternitate, efigie înaripată spre infinitul unei șoapte, lăstar îngreuiat de timp); Radu Popa (călător prin alte spații, desigur neeuclidiene, cu sufletul în cutii de carton, dar boem în criză noptambulică de libelulă care e sub pătură şi îmbrăcată într-un tricou spălăcit, poet ce mai trebuie descifrat); zbuciumata Adelina Gabriela Clondir (relativistă ce disecă timpul, posesoare încă de fluturi, dar renegându-şi coasta, cu un cârcel sub inimă în formă de ceas, reflectat, poate, de oglinzile subţiri, cântând repetabila despărţire); Raluca Neagu (cântătoare de nopţi la capătul răbdării, cu inima aranjată într-o cutie, pe când cel insensibil doarme liniştit, cei doi fiind legaţi prin lucruri mici aparent inutile);
Constanţa Badea (cu ladă de zestre, căutătoare în zadar de mituri şi vise şi de nirvana); iar în final, maestrul hermeneut al iubirii, ŞTEFAN DUMITRU AFRIMESCU (are Iubita fără nici un viciu, ca un spectacol în mov sau roşu, ca o Cartagină de rouă, pădure nebună, populată de scufiţe roşii, chiulind hoţul de lup, plecată apoi să adape zorii unei alte zile, dar rămânând o bună păstrătoare de inocenţă; Dumnezeu să îl odihnească în pace!).
Aşadar, unitate în diversitate, geometrii neeuclidiene, logică, astronomie, optoelectronică, biologie, dendrologie, sociologie, psihologie, dar tratate somatic şi cu figuri de stil. Noi cititorii ne descurcăm, dar ce vor zice criticii?
Constantin Niţu, cititor
Aprilie 2013”
Întâlnirea dintre cititori și scriitori
Laudatio pentru poeta Ioana Burghel, „hoața de maci”
Din inițiativa tot a inegalabilei organizatoare Eli Gîlcescu a avut loc o întâlnire vineri 17 mai 2013 la Biblioteca Națională a României, între noi, cititorii și poeții adunați de inimoasa Eli în grupul Arta Conversației. Despre bibliotecă în general și despre această bibliotecă noi am scris (vezi „Jocuri de cuvinte – bibliotecă”, publicat și în revista Luceafărul).
În centrul întâlnirii scriitorilor cu noi cititorii a fost invitată scriitoarea Ileana Vulpescu. Întâlnirea a fost o reușită, având printre noi și artiști de valoare care au completat muzical și recitativ prezentările, încheiate cu o seară la Boema, primiți fiind cu căldură de poetul Vorona.
Acestea au fost cele prezentate doar la infinitul iubirii. Dar natura are nenumărate necunoscute referitoare la infinit. Un fotograf renumit a avut o inițiativă interesantă. A fotografiat cerul cu astrul zilei în aceeași zi a celor 52 de săptămâni ale unui an, la aceeași oră, păstrând poziția fixă a aparatului.
A suprapus apoi cele 52 de imagini și surpriza sa a fost mare. Imaginile Soarelui au format simbolul matematic pentru infinit. Astronomii i-ar fi explicat pe larg rezultatul muncii sale. Dar artistul fotograf a dat o explicație excelentă experimentului său, legând formidabil științele exacte cu arta (imaginea la final).
Scriitori și cititori (mai 2013, doar epidemie de metafore)
Așa că cu infinitul ăsta avem mult de lucru, în matematică, în logică, în astronomie, în literatură și în ce mai doriți. Cu gândul la prezent și viitorul apropiat, la devenirile poeților amintiți mai sus, speriați sau nu de pandemii și războaie,
Să fiți iubiți!
S ingur printre frumuseți (Oana Berdilă - Dumnezeu să o odihnească în pace!, Nynna Vizireanu, Ioana Burghel, N.C., Nicoleta Munteanu, Viorica Nițu la întâlnirea dintre scriitori și noi, cititorii)
Infinitul realizat din imaginile soarelui la momente diferite în cele 52 de săptămâni ale unui an
Fișierul în format pdf este la: Jocuri de cuvinte - infinit.pdf
Constantin NIŢU, cititor
1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richte;
2) „Dacă-ți ștergi amintirile, e lege: praful se alege!...” Ananie Gagniuc
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin
-->
Comentarii
Ioan Muntean, apevist, radiolocatorist, matematician și literat știe binr ce e infinitul!
Cadou:
Mulțumesc!
!!!
Mulțumesc!
-
1
-
2
-
3
de 3 Următor →