Jocuri de cuvinte – lăutar
Geografie lingvistică
Lăutar
Moto: „<<Greierele şi furnica>>.../ Lăutar, ea gospodină!.../ Fac pariu că şi bunica/ De-ar citi-o se închină.” (din fabula Greierele și furnica, de Valeriu Cercel)
Dacă am scris despre horă (vezi „Jocuri de cuvinte – hora”), „horă fără lăutari nu se poate”! Lăutarul este un muzicant popular care cântă la un instrument cu coarde, zicându-i-se și lăutaș, cobzar, scripcar, viorist, ceteraș, diplaș. Este cântărețul popular care își acompaniază vocea cu diferite instrumente.
MDA2 (2010) precizează etimologia: „E: lăută + -ar”, lăuta fiind orice instrument muzical cu coarde asemănător cu cobza. Lăută e moștenit din turcicul lâuta, conform și grecescului lafto - λαυτο, în final din arabicul alʿūd - عود.
Există de asemenea lauta în sârbocroată, llautë, lavut în albaneză, Laute în germană (din Laut + -e, Laut din medievalul german lūt, din vechile germane lūt, hlūt, din protogermanicul de vest *hlūd, din protogermanicul *hlūdaz, „sunet, zgomot”, din protoindo-europeanul *ḱlutós, „auzit, ascultat; cunoscut, faimos”, din *ḱlew-, „a auzi; faimos”), laúd în spaniolă, alaúde în portugheză (ambele din arabicul andaluzian al-ʿúd - اَلْعُود, „lemn”).
Deoarece lăutarului nu prea îi corespund cuvinte echivalente clare care să îl caracterizeze exact poziția sa în alte limbi ca la noi, nu încercăm să-i găsim corespondentele. Contăm doar pe hegedűs în maghiară, de fapt violonist.
Ca să vă conving de lăutarii unguri, vă propun să ascultați orchestra de 100 de viori de la Budapeste, formată din țigani, cu două piese românești (100 Gypsy Violins of Budapest Dinicu The lark și Ciocârlia). Pentru comparație ascultați orchestrele întrunite ale fraților Advahov și fraților Ștefăneț (Suita instrumentală și Ciocârlia, #potcoavadeaur 2018, Chișinău).
Lăutarul în viață și în (c)arte
Moto: „Ţara moare de tătari şi el bea cu lăutari.” (proverb românesc)
Lăutarul cântă muzică lăutărească, de unul singur, cu vocea și cu un instrument, într-un taraf de lăutari, într-o bandă de lăutari sau într-o orchestră de muzică populară. În copilărie și în regimul ăla hulit, mămăligar muscelean, nu am pomenit nuntă fără lăutari, conform proverbului românesc „mămăliga nesărată e ca nunta fără lăutari”.
Taraf provine din turcicul taraf, acesta din arabicul ṭaraf - طَرَ -ف. În turcă nu înseamnă o formație de lăutari, ci o persoană sau un grup de persoane ce constituie una din părți într-un contract sau într-o dispută. În arabă înseamnă participant, petrecere, jucător, echipă.
Așadar, popularul lăutar, pe la noi era un muzicant (semi)profesionist, neavând totuși statutul unui muzician cult, chiar dacă, în unele cazuri și, mai ales în secolul al XX-lea, el „halește bobițe”, adică posedă cunoștințe de scris-citit muzical sau de armonie, care vehiculează artizanal și pe calea oralității un repertoriu cu origini dintre cele mai variate.
După cum am scris, noi am luat termenul „alăută” din orient (din arabicul al’ûd*), în secolul al XIX-lea lăutarul numindu-se „alăutar”. Faptul demonstrează că termenul nu poate fi raportat la numele de origine german al lautei, prin care este desemnată vioara în Banat și în unele părți din Transilvania, deși adoptarea timpurie a acestui instrument „modern” de către lăutar ar împinge la o asemenea speculație.
Recrutați în proporție de 80% din populația țigănească, lăutarii se găsesc în Ungaria și România. Ceilalți 20% erau lăutarii țărani. Ca muzicanți populari, țiganii apar menționați la noi în 1570 (deși această îndeletnicire a lor trebuie să fie mai veche).
Ca robi ai domnului, boierilor sau mănăstirilor, lăutarii erau cei mai scumpi în diferitele tranzacții. S-au organizat ca meseriași, și aceasta, pare-se, chiar înaintea slobozirii lor, de vreme ce Barbu Lăutaru era starostele lăutarilor din Iași. Lasă că și românii, în majoritate, erau tot robi pe moșiile boierilor deseori prea mult lăudați!
Barbu Lăutaru
Și fiindcă veni vorba, Barbu Lăutaru (Vasile Barbu, 1780-1858), a fost un cântăreț și cobzar român, țigan, care s-a bucurat de o faimă legendară, urmaș al unei vechi familii de lăutari. Staroste al lăutarilor din Moldova timp de 40 de ani, a fost unul dintre acei mari cântăreți populari români care au contribuit la formarea și îmbogățirea muzicii lăutărești, născută din îmbinarea elementelor de muzică populară românească cu elemente ale muzicii orientale, ale romanței ruse și elemente occidentale.
A stârnit admirația lui Franz Liszt cu prilejul trecerii acestuia prin Moldova, în iarna anului 1847, la Iași. Săptămânalul francez „La Vie parisienne” relata în 1874 că, cu ocazia vizitei, Barbu Lăutaru a reprodus o improvizație de-a lui Franz Liszt la o primă audiție, când compozitorul a făcut un popas la conacul vistiernicului Alecu Balș.
Ascultați cântecul reconstituit Eu sunt Barbu Lăutaru. Între timp a apărut o formație, Trei parale, care încearcă să readucă în prim plan muzica veche. Vă invit ca în interpretarea lor să reascultați Eu sunt Barbu Lăutaru, dar și un recital la Piatra Neamț și un concert înregistrat de Astra Film în 2015.
Organizațiile lăutarilor erau mai curând de tipul isnafurilor (esnaf, „artizan, corporație”) turcești decât de tipul confreriilor sau breslelor occidentale, singură situația de muzicanți itineranți și aflați oarecum la marginea societății, nu însă și proveniența etnică sau de clasă a lăutariloir, constituind un punct de apropiere de jongleuri, menestreli, goliarzi, skomorohi ruși, skolde norvegieni, Spieleute germani. Că avem și noi arhaismul isnaf, adică „breaslă, ghildă”.
Lăutarii sunt în primul rând instrumentiști (cântând la vioară, violă, contrabas, țambal, cobză, nai, fluier, ca instrumente tradiționale, dar și la clarinet, saxofon, taragot (în special în Banat și Transilvania), trompetă (mai ales în Moldova), acordeon etc. ca instrumente noi (sau mai nou însușite) și alcătuiesc tarafuri de diferite mărimi și componențe (în funcție și de zona folclorică).
Sunt mai rar soliști vocali consacrați, deși cu unele prilejuri cântă balade. În privința repertoriului, lăutarul vehiculează atât folclorul sătesc cât și unul urban, „de mahala”, cel din urmă executat într-o manieră adesea folclorizantă, provenind, în ordine cronologică, din cântecul de lume greco-turco-perso-arab (secolele XVII-XIX), romanța rusească, ungurească și națională, dansurile de salon etc.
Conservatori și având, până la un punct, un rol pozitiv în menținerea tradiției, dar în același timp permeabili la influențe eterogene, lăutarii au fost considerați (de la Bartók încoace) ca un factor stricător al autenticității folcorului sătesc.
Dacă scrisei de moldoveanul Barbu Lăutaru, e păcat să nu scriu și de „sudistul” Zavaidoc, pseudonimul lui Marin Gheorghe Teodorescu (1896, Pitești – 1945, București), poreclă de la străvechiul zavaidoaca, ce poartă semnificația de năbădăios, poreclit așa în 1918 de comandantul său de regiment, colonelul Moșoiu, A fost cântăreț român de muzică populară românească și de romanțe din perioada interbelică.
Zavaidoc
În 1937 participă alături de orchestra lui Grigoraș Dinicu la Expoziția Internațională de la Paris însoțind delegația românească. Face senzație aici, în Cartierul Latin, la restaurantul românesc condus de George Botez – fratele renumitului diseur Titi Botez (vezi Cosma, Viorel: București. Citadela seculară a lăutarilor români, Editura Fundației Culturale Gheorghe Marin Speteanu, București, 2009, p. 450-456, ISBN 978-973-88609-7-1).
A participat la cele două războaie mondiale. Vă amintim doar că a interpretat numeroase melodii cunocute, precum Dragostea e ca și-o râie, Di, di, di murgule di, Bună seara mândro bună, Zumbalai, zumbalai meștere, Cine mă puse pe mine, De când ne-a aflat mulțimea, Zaraza etc.
Până la stabilirea principiilor folcloriste moderne, repertoriul lăutarilor a constituit totuși unica sursă a culegerilor realizate până în primul deceniu al secolului al XX-lea, iar melodiile lor, negreșit orășenești, considerate „naționale”, au fost în aceeași vreme, singurele cunoscute de către compozitorii români și incluse în lucrările lor.
Destule expresii sunt legate de lăutari. Popular, „a aduce o femeie în casă cu lăutari” înseamnă a se însura, că însurătoarea însemna „nuntă cu lăutari”, la noi, românii, flăcăul fiind obligat să asigure casa viitoarei familii. Dar tot popular, „a aduce pe dracul în casă cu lăutari” înseamnă a da de necaz.
Despre „Horă cu lăutari” nu mai scriem, că am scris destule despre horă (vezi „Jocuri de cuvinte – horă”). „Vorba cântecului” înseamnă cum se zice sau „vorba ceea”. Dacă lăutarul ți se adresează ironic cu „așa-i cântecul”, înseamnă că asta e situația, chiar dacă „e albastră”! „Fiecare lăutar își are cântecul său” înseamnă că un lucru, o întâmplare, o atitudine etc. își are istoria, tâlcul său (complicat, plin de aspecte dubioase, neclare).
Lăutarii, mai ales către „spartul nunții” cântau un „cântec de lume”, de fapt o poezie lirică cu caracter erotic, „mobilizator” pentru miri, să se prindă ce trebuie să facă în noaptea nunții.
Chestia nu mai e valabilă acum, după ani de concubinaj, vreo 13 în cazul lui Temișan (care face pe lăutarul cu Cântă toată mahalaua) și al Monicăi lui, dar și mai mulți în cazul lui .Bitman care a „spart” concubinajul, chiar cu trei copii rezultați... Că găsi ușor una mai tinerică și „dedată la Centrul Vechi”!
Scriitorii, martori și atenți la tot, au relatat și despre petrecerile cu lăutari, precum ardeleanul devenit muscelean Rebreanu (Jocul se sparse... Lăutarii mai continuară a cînta un răstimp, ca să-și facă datoria.), Alecsandri (aleargă prin oraș de găsește taraful de lăutari) sau Alecu Russo, care îl definește perfect (Lăutarul... ca și trubadurul de odinioară, umblă din sat în sat, din crîșmă în crîșmă, din petrecere în petrecere, și pentru un adăpost... și puțintică plată, zice cîntecele bătrînești ale haiducilor de demult).
Lăutarii sunt prezenți ca metaforă și în opera poetului național Eminescu (Vin țînțarii lăutarii, gîndăceii, cărăbușii,/ Iar mireasa viorică i-aștepta-ndărătul ușii) sau în cea a lui Alecsandri (Preoți munții mari,/ Păsări lăutari).
Și fiindcă lăutarii erau adunați într-un taraf, nici taraful n-a scăpat de remarca lui Sadoveanu („taraful de la București cînta cu duioșie și becurile electrice pîlpîiau somnoroase” sau „un taraf de lăutari începu a cînta cu alăute, cobze și naiuri”), Caragiale („a mai adus și tarafuri de lăutari și cîntăreții cei mai vestiți” sau „tarafurile cîntau din toate puterile, zbîrnîind și sunînd din dairele”), Alecsandri (să aprindeți lumînările peste un ceas, și dacă a veni Barbu cu tarafu lui, să-l puneți la scară), Delavrancea (taraful lăutarilor de supt Sotir Ciupitul... împodobise din preziuă un cap mare de porc).
Nu putem trece peste cele scrise de Coșbuc prin metafore de fabulă (Glas de fluier și cimpoi,/ Pitpalaci și cintezoi./ Și-un taraf de granguri), de „reporterul” netaforic Odobescu despre vânătoare (veselul taraf al spornicilor caricaturiști... ilustrează în fiecare toamnă, la deschiderea vînătoarii, pe bieții burghezi pariziani), dar și de Alecsandri (și tu, Petcule, ești din taraful celor cu mania de ocîrmuire) sau de ilustrul politician Kogălniceanu (Să ne unim mai ales toți într-un singur și mare țel, fără deosebire de stări, de tarafuri, de partide), că despre „hora unirii” am scris (vezi „Jocuri de cuvinte – hora”).
Muzică lăutărească
Moto: „Nuntă fără lăutari şi ceartă fără bătaie n-are haz.” (proverb românesc)
Să începem cu Ion Luican, care interpretează „Eu sunt Barbu Lăutaru”. Este o localitate, Clejani, unde au existat generații de lăutari, care s-au remarcat mai ales peste hotare. Cum vorba lungă e sărăcia omului, vă invit să urmăriți un bun film documentar, Lăutarii din Clejani povestea ultimei generații (https://www.youtube.com/watch?v=joDtKv62V9c&t=58s).
Un taraf cunoscut a fost Taraful Haiducilor, cu multe concerte în Anglia, Japonia, America şi în alte ţări, care a cântat pentru Johnny Deep, Nicolas Cage şi a apărut în mai multe producţii cinematografice.
Clejani, la sud-vest de București (maplandia.com)
Muzica le curge prin sânge numeroșilor ţigani care au format Taraful Haiducilor din Clejani. Comuna Clejani a fost atestată în 1538. Tot atunci şi-au făcut apariţia aici şi primii ţigani, unii dintre ei lucrând pe moşia lui Mişa Anastasievici, iar alţii făcând cărămizi sau remarcându-se prin talentul de a cânta.
De atâtea secole, ei îşi spun „ţigani” (ca și Mădălin Voicu) şi se mândresc cu asta, nu vor să se fandosească numindu-se rromi. Taraful din Clejani a luat fiinţă în 1983, bazele fiind puse de Ion Albeşteanu, renumitul dirijor, eforturilor acestuia alăturându-i-se şi Speranţa Rădulescu, etnomuzicolog.
Gheorghe Anghel (zis Calíu) spunea: „Eram ca un mic extraterestru. Urmăream foarte atent ce făcea maestrul Albeşteanu şi făceam şi eu. În 1973 m-am dus la Şcoala de Muzică şi m-am perfecţionat. Cânt şi astăzi în taraf şi sunt foarte mândru”. Acum duce tradiția mai departe Taraf de Calíu, invitându-vă să ascultați Balada Conducătorului și Cântecul ciobanului.
Încercăm o listă a lăutarilor români, alandala, cu câte un cântec în cazul unora: Constantin Lătărețu (politică cu delicatețe), Maria Lătărețu (Dor de mamă), Ion Albeșteanu (Petrecere cu lăutari), Ion Luca Bănățeanu (Balada Goznei), Nicu Bela (Ia la mama doi trei lei), Eugenia Bîrsan (Muzică populară din Gorj, 1954), Cornel Bosoi (Sârbă din Cărbunești), Nicolae Botgros (recital extraordinar la Londra), Caliu din Clejani, despre care am scris (live at The Czech Philharmonic), Georges Boulanger (Avant de mourir), Ionel Budișteanu (Hanul melodiilor), Nicolae Buică (Hora lui Buică - Constantin Mirea), Cornelia Catangă (colaj omagial), Marin Chisăr (mixaj), Florea Cioacă (Mierlița când e bolnavă), ... , Dona Dumitru Siminică (Inel, inel de aur), Marcel Budală (la culesul viilor), Gore Ionescu, Toni Iordache, Grigore Kiazim, Gheorghe Lambru, Fărâmiță Lambru (La Chilia-n port), Damian Luca, Gabi Luncă (Nu stiu ce e cu norocul), Constantin Mirea, Ion Miu, Petrică Moțoi, Ion Nămol, Vasile Năsturică, Ion Onoriu, Vasile Pandelescu, Tudor Pană (mixaj), Ion Petre Stoican, Constantin Pițigoi, Nelu Ploieșteanu (La cârciuma din cartier), Nicușor Predescu (colaj), Victor Predescu, Romica Puceanu (Moșule, te-aș întreba), Ion Păturică, Ion Strâmbeanu, Nicu Stănescu, Petrea „Crețul” Șolcan, Ionel Tudorache (Constantine, Constantine), Ștefan Tudorache, Ilie Udilă, Sile Ungureanu, Costel Vasilescu, Fănică Vișan, Petru Zaim, Ion Zlotea.
O introduc aici și pe Maria Tănase (1913-1963), supranumită Pasărea măiastră, de către Nicolae Iorga, în anul 1938. A cântat muzică populară, ușoară, romanțe, a făcut teatru de revistă. A cântat cu numeroși lăutari muzică lăutărească, în târgul de la Obor, în săli de concerte sau în restaurante din țară și din multe țări ale lumii.
În 1939 pleacă la Expoziția Universală de la New York (New York World’s Fair) și cântă împreună cu orchestra lui Grigoraș Dinicu și cu naistul Fănică Luca la Casa românească (unul din pavilioanele României).
Aici, Maria Tănase are ocazia să-i cunoască pe George Enescu și (mai îndeaproape) pe Constantin Brâncuși. La această expoziție mai participat și Dimitrie Gusti.
Timbru poștal din 2013 (de pe site)
Vă propunem melodiile Cine iubeşte și lasă (Târâitul șarpelui), Până când nu te iubeam, Aseară ți-am luat basma, Trenule mașină mică și Bun e vinul ghiurghiuliu. Pentru comparație, ascultați Până când nu te iubeam în alte patru interpretări (Anton Pann, reconstituire), (Pink Martini ft. Storm Large, live from Portland), (Paula Seling) și (Pink Martini și Loredana).
Fiindcă am scris de muzica urbană și de muzica de mahala, să reținem că Mihai Mărgineanu, cântăreț, actor și compozitor român de muzică folk și pop rock, încearcă să ne amintească melodiile Mă iubește femeile, Jana, Paraschiva etc.
Unele melodii sunt preluări ale unor cântece vechi de pahar, iar altele sunt creații proprii în același gen. Versurile sale sunt adeseori explicite, cu cuvinte necenzurate. Noi vă oferim concertul de la Sala Palatului din anul 2012. Omul s-a născut la 2 octombrie 1969, în aceeași zi cu Mahatma Gandi (1869), Miron Radu Paraschivescu (1911. din poeziile căruia a compus cântece) și cu... mine (1941)!
Nu putem încheia fără a aminti de Tudor Gheorghe (n. 1 august 1945), cântăreț, compozitor și actor român provenit dintr-o familie de țărani. Remarcabil în teatru, a realizat și numeroase albume, dar cariera sa a devenit fulminantă după 1989. Din 1969, anul primului recital și până în prezent, Tudor Gheorghe a realizat zeci de spectacole de muzică și poezie.
Tudor Gheorghe. Și cobzar!
Pentru a înțelege bine folclorul, muzica lăutărească, poezia, a petrecut 3 ani la Institutul de Folclor din București, unde a urmat studii aprofundate pentru conservarea folclorului. În această perioadă a realizat al doilea recital - Șapte balade.
În 1971, Eugen Barbu spunea despre el: „Tudor Gheorghe are o memorie fenomenală și asta explică cum a putut să îndeplinească raptul fără a trezi bănuieli, pentru că atât cât îi știm, bătrânii lăutari cad la bănuială când sunt fotografiați pe hârtie.
Într-o emisiune am putut auzi de la acest menestrel varianta cea mai cutremurătoare a „Mioriței" și niște cântece haiducești cum nu mai aflasem. (...) Scriu cu toată răspunderea că de la Maria Tănase nu am avut o personalitate mai puternică în ce privește comorile noastre folclorice ca acest tânăr și neîntrecut actor din Craiova.”
Printre numeroasele spectacole susținute se află și Petrecerea cu taraf, Petrecere cu taraf la Izbiceni, Calvarul unei inime pribegi, început cu cântece din anii 1930, cântate de artiști precum Cristian Vasile și Jean Moscopol, Parfumul nebunelor dorinți (vezi Crucea de Piatră), continuând prezentarea muzicii anilor 1930, La margine de imperii, dedicat singurei regiuni din această țară care a fost sub mai multe imperii, Bucovina, cu muzică este mai puțin cunoscută, culeasă și prelucrată dintr-o carte apărută doar în limba germană, „Rumanische Volkslieder aus der Bukowina” de Matthias Friedwagner, apărută în 1938, cu 530 de partituri muzicale și versuri culese din Bucovina, între anii 1902-1916, la inițiativa Ministerului Culturii, din Viena.
Așadar, pe lângă alte realizări complexe, urmăriți-i și pe cele din Al cincilea anotimp – Femeia, Calvarul unei inime pribegi, Parfumul nebunelor dorinți”, Mahalaua... mon amour, Cavalerii felinarelor târzii, Între rapsod și lăutar (aici o parodie despre mane și maneliști), La margine de imperii ș.a.
Și cum întâlnirea dintre doi titani, unul ardelean și altul oltean, Ioan Bocșa și Tudor Gheorghe, nu poate trece neobservată, ia priviți cum dicută ei în pilde, cum se duelează în note muzicale, într-o completă armonie ce nu mai trebuie (https://www.youtube.com/watch?v=AEh3v_Mglek) arătată cu ceva, adică demonstrată.
Acum să trecem la alt „Duel” între Ioan Bocşa şi Dinu Iancu Sălăjanu cu cele mai frumoase melodii la emisiunea o dată-n viaţă (https://www.youtube.com/watch?v=m7D4WBdJC2Q), la TVR, o emisiune a Ilenei Tudor. Și fiindcă la această emisiune am mai întâlnit talente lăutărești, nu pot sări peste un membru al juriului, Simion Bogdan-Mihai, doctor în litere și cobzar (cu Lăutarii de Mătase Miu Haiducul, la Radio Guerrila), Mihai Teacă (https://www.youtube.com/watch?v=uQcfnEXHeVk), cu Au plecat ţiganii mei, Alexandru Drăghici, cu Pusei briciul să... (https://www.youtube.com/watch?v=RiclrHTKfDo&t=243s), Marin Tudor, cu cântecul de nuntă Ia-ți mireasă ziua bună (https://www.youtube.com/watch?v=lqhHEcohPl0), Anișoara Popescu cu Draga neichii ibovnică însoțită de taraful de la Iancu Jianu (https://www.youtube.com/watch?v=tbh8ItdSJfw), Iulia Mihai cu Alelele sălcioară însoțită de Taraf de Caliu – (https://www.youtube.com/watch?v=jaXD0aBKbHU).
Nu-i puteam uita nici pe Maria Chivu cu melodia Pusei caii la căruţă (https://www.youtube.com/watch?v=fnb2vErXqig), cu har ajutată de Gelu Voicu, pe Grigore Leșe, care a studiat și studiază permanent folclorul, inclusiv muzica lăutărească. Aici il reîntâlniți cu un moment special în prima ediție Vedeta populară (https://www.youtube.com/watch?v=pZpyvXuEr_U).
Dacă fu vorba de Bucovina, nu putem sări peste Basarabia, cu Ion Paladi acompaniat de orchestra Lăutarii cu Dorul Basarabiei (https://www.youtube.com/watch?v=KFIGdjW-YIY). E locul ăla despre care președintele meu de bloc a zis că e o altă națiune, în altă zi un alt popor. Ce-o fi zis de RFG și RDG nu vreau să mă gândesc... Accidente ale istoriei!
Amatori sau nu de cântece lăutărești, de lăutari, să fiți iubiți!
NC
-->
Comentarii