Jocuri de cuvinte – muscel
Geografie lingvistică
(apărută în culegerea „Istorii, comentarii, miscelanea; antologie”, volumul 36, 2021, la Editura Armonii culturale, sub redacția lui Ion N. Oprea)
Muscel
Moto: „Se îndreptă apoi spre Vîlcea, ca de acolo să se-ntoarcă, pe sub muscele, la locul unde se adunase la tabără fiii săi.” (Alexandru Odobescu)
M-am născut în județul Muscel. Am dat importanță sumar semnificației denumirii. Anii au trecut cu lucrul în armată, ca rachetist, apoi geodez, cercetător științific, profesor universitar, decan, am ajuns în 1995 profesor asociat și la Universitatea din București, unde o studentă, Gabriela, a pronunțat expresia „Muscelele Argeșului”. I-am devenit ulterior coleg într-un departament al facultății, unde și acum domnia sa e conferențiar și se ocupă mai ales de cartografie. Și a trebuit să îmi adâncesc cunoștințele despre „muscel”.
Muscelul este o culme deluroasă prelungită, puțin înaltă și cu povârnișuri domoale, care face tranziția între regiunea de munte și cea de deal, fiind de obicei acoperită cu pășuni, fânețe și livezi cu pomi fructiferi. Există și varianta mușcél, noi așa folosind-o prin Stâlpeni. Se spune că etimologia, conform DEX '09 (2009), este necunoscută.
MDA2 (2010) precizează că muscel, cu varianta regională mușcel ar avea etimologia: „E: cf munțicei (pll munticel), zicându-i-se și colină, muncel. Regional i se mai spune muscel sau muncel unui imaș sau unui câmp situat în vecinătatea unui sat.
În acelaș an MDA2 (2010) ne lămurește ce înseamnă muncel, o formă de relief convexă sau plată situată între două văi și făcând parte din treapta mai coborâtă a unui masiv sau lanț muntos, un munte puțin înalt sau o parte mai joasă a muntelui, un deal în formă de căciulă, cu locuri bune de pășune, de arat sau de cosit.
Așadar, să rămânem la muncel, transformat anterior în formele alternative muscel și mușcel, cu etimologia din latinul medieval târziu monticellus „munte mic”, diminutiv al lui mons, montis, „munte”.
Cuvinte derivate din monticellus
Muscele
Moto: „Ştiinţa geografului se măsoară cu kilometrul.” (Simion Mehedinţi)
Iată că din acest monticellus au derivat calabrianul munziollu, dalmațianul muncial („deal”), francezul monceau („grămadă”; Moncelle e numele unei comune din Ardeni, Franța), galicianul montecelo („deal”), italienele monticello („munte mic; deal”) și moncello, provensalul moncel, românescul muncel, sard(inian)ul monticheddu, sicilianul munzeddu („mult; movilă”), spaniolul montecillo și venețianul montexèƚo (vezi monticellus în [Gaffiot, Félix, 1934. Dictionnaire illustré Latin-Français, Hachette]). Asta ca să vedem ce înseamnă digitalizarea!
Dacă vreți să aflați mai multe despre Muscelele Argeșului folosiți un click pe https://ro.wikipedia.org/wiki/Muscelele_Arge%C8%99ului, în care sunt utilizate și documentele elaborate de foștii mei colegi de la Facultatea de Geografie din Universitatea din București, academicianul Dan Bălteanu, director al Institutului de Geografie al Academiei Române, prof. univ. Demeter Traian, conf. univ. Vișan Gheorghe și conf. univ. Osaci-Costache Gabriela.
În literatură se fac referiri la muscele: „.... Cele două focuri pocniră de parcă s-ar fi spart bolta cerului și pe urmă hăuliră, șfărămîndu-se peste muscele.” (Viața Romînească, noiembrie 1953, 12); „Se îndreptă apoi spre Vîlcea, ca de acolo să se-ntoarcă, pe sub muscele, la locul unde se adunaseră la tabără fiii săi.” (Alexandru Odobescu).
Județul Muscel
Moto: „România e geografie, nu e istorie. Înţelege cineva acest tragic?” (Emil Cioran)
Șăineanu ne explica prin 1929 că muscel este „deal înalt cam până la 400 metri”, muscelele fiind un „șir de dealuri”, descriind și județul Muscel, „așezat la răsărit de Argeș, 135.000 loc. Cap. Câmpulung (Muscelean)” [Șăineanu, ed. VI (1929)]. Așa că mă pot lăuda că sunt muscelean.
Am urmat prima clasă de liceu, la renumitul liceu Dinicu Golescu din Câmpulung, fostă capitală a Țării Românești, în orașul care de la sfârșitul secolului al XIX-lea, cu o populație de 11.244 locuitori era reședința județului Muscel.
Aveam să mă plimb pe dealurile Grui și Flămânda, pe străzile lui principale Negru Vodă, Râului, Matei Basarab și Gruiului, ce mergeau paralel cu Râul Târgului. Îmi plăcea să merg la piața Sfântul Ilie, unde se ține și acum un mare târg anual între 17 și 28 iulie, de Sfântul Ilie. Profesorul Hurdubețiu, doctor în istorie, avea să ne ducă de patru ori la muzeul „Negru Vodă”.
Județul Muscel
Liceul nostru era de băieți, mai era un liceu de fete, o școală de meserii și o renumită școală normală. Marin Preda, evitând școala normală din Alexandria, unde taxele erau prea mari, se prezintă în 1937 la școala normală din Câmpulung-Muscel, dar este respins la vizita medicală din cauza miopiei. Cineva îl duce la școala normală din Abrud, unde reușește la examenul de bursă cu nota 10. Va scrie într-o carte despre studiile sale și despre multe altele (Viața ca o pradă).
Liceul nostru era lângă mănăstirea Negru Vodă. Dacă în trecut existau cazărmi de dorobanți și călărași, în anul 1955, când am intrat eu în liceu, în Câmpulung era doar școala militară de ofițeri pentru specializarea protecție antichimică.
Cum în 1950 județul Muscel a fost desființat, ca toate județele, Câmpulungul a devenit reședință a raionului Muscel din regiunea Argeș. Atunci comuna Livezeni a devenit sat al comunei Stâlpeni, iar tata și-a încetat funcția de primar. În 1968, la reforma administrativă, orașul a pierdut statutul de centru administrativ, devenind oraș al județului Argeș. Deja începuse industrializarea, apărând în principal uzinele ARO (https://ro.wikipedia.org/wiki/ARO), care și-au început producția în 1957 și au produs peste 380.000 de vehicule, dintre care două treimi au fost exportate în peste 110 țări (înainte de 1989 90% din producție a fost exportată). Cum s-a vândut ARO aflați dintr-un interviu cu fostul director general Mărțișor Ciobanu (https://www.youtube.com/watch?v=ljLeOrA_8yo).
Câmpulung pe foaia 43 45 a hărții topografice militare austriece (anul 1905)
A apărut și un mare combinat de fabricare a cimentului (din 1999 al firmei elvețiene Holcim), prin gara Stâlpeni trecând atunci zilnic zeci de vagoane cu ciment. Dar a venit 1989 și totul avea să se ducă pe apa sâmbetei, deși abia în 1994 Câmpulungul a fost declarat municipiu.
Decăderea din poziția de centru industrial a dus și la micșorarea numărului de locuitori. Dacă în 2002 erau 38.209 locuitori, la recensământul din 2011 erau 31.767, în scădere semnificativă.
Evoluția populației orașului Câmpulung Muscel
Musceleni de valoare
Moto: „Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.” (Tudor Mușatescu)
Printre acești locuitori au fost și oameni excepționali precum Negru Vodă, descălecătorul Țării Românești, supranumit Radu Negru sau Radu Negru Voievod. Existența lui reală este controversată, făcând subiectul mai multor cercetări ale istoricilor români și străini. Unii susțin ipoteza că Negru Vodă ar fi doar o poreclă a unor personaje distincte sau contopite, atribuită lui Thocomer, Basarab I sau chiar lui Radu I. Legenda Meșterului Manole îl menționează pe Negru Vodă ca fiind cel care a poruncit construcția Mănăstirii Curtea de Argeș.
Basarab I (1270–1352) sau Basarab Întemeietorul, este considerat fondatorul Țării Românești. A domnit între anii ~1310 - 1352. A fost fiul lui Tihomir sau Thocomerius, potrivit unui document oficial emis în 1332 de regele Ungariei Carol Robert d'Anjou care, după bătălia de la Posada din noiembrie 1330, îl răsplătea pe comitele Laurentius din Zarand pentru vitejia sa din acea cafteală. Textul respectivei diplome conține mențiunea „Basarab, filium Thocomerii, scismaticum, infidelis Olahus Nostris” („pe Basarab, fiul lui Thocomerius, schismatic, Valahul Nostru infidel.”).
Trecând la arte, sunt sigur că toți știți de Ion Negulici (1812-1851), pictor, participant la revoluția română din 1848. Este considerat cel mai bun plastician român al primei jumătăți a secolului al XIX-lea.
Peisaj din Câmpulung (Ion Negulici)
Muscelean a fost și Theodor Aman (1831-1891), pictor și grafician, pedagog, academician, întemeietor al primelor școli românești de arte frumoase de la Iași și București. A fost primul artist modern în adevăratul sens al cuvântului, influențând și grăbind, în același timp, prin activitatea sa în Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești, deschiderea spre modernitate și dezvoltarea instituțională artistică până la izbucnirea războiului ruso-turc din 1877.
Petrecere cu lăutari (Theodor Aman, 1851)
Tabloul Petrecere cu lăutari (ulei pe pânză, 51 x 90 cm) poate fi văzut în Galeria de artă românească modernă a Muzeului Național de Artă al României (vezi descrierea AICI). Puteți vedea și alte tablouri dinn galerie (vezi AICI).
Participant la revoluția de la 1848 din Țara Românească a fost istoricul și publicistul muscelean Constantin D. Aricescu (1823-1886). A fost membru în Divanurile ad-hoc, desfășurând o intensă activitate în favoarea unirii Principatelor Române. Ca director al Arhivelor Statului din București (1869-1876), a sistematizat fondul arhivistic.
Deși negat de unii cărora le place să nege istoria, muscelean a fost medicul endocrinolog și neuropsihiatru C.I. Parhon (1874-1969). A făcut parte între 30 decembrie 1947 și 13 aprilie 1948 dintr-un comitet interimar prezidențial format din cinci membri (cu Mihail Sadoveanu, Ștefan Voitec, Gheorghe Stere și Ion Niculi). A îndeplinit funcția de președinte al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Române în perioada 13 aprilie 1948 - 2 iunie 1952.
Un muscelean aparte a fost poetul și matematicianul Ion Barbu sau Dan Barbilian (1895-1961). Tatăl său, judecătorul Constantin Barbillian, care și-a latinizat numele de familie inițial „Barbu”, între 1901 și 1905 a funcționat la judecătoria Stâlpeni, fiul urmând între 1902 și 1904 primele două clase primare la școala primară din comuna Livezeni, unde peste zeci de ani, din 1948 aveam să învăț și eu.
Cum el între 1921 -1924, și-a continuat studiile la Göttingen, Tübingen și Berlin, prin 1980 aveam să merg la Universitatea din Tübingen pentru executarea unor lucrări de laborator de cartografie automată și teledetecție în cadrul cursului urmat la ESA Darmstadt și Universitatea din Hamburg. Peste ani, ia sfârșit de secol, am revizitat Tübingen cu Viorica, invitați de Irene și Karl Shaberger și Câteva poezii de Ion Barbu sunt publicate pe pagini web (vezi AICI).
Muscelean a fost și sculptorul Constantin Baraschi (1902-1966), unul dintre cei mai expresivi maeștri ai artei sculpturale, evidențiat printr-o corectă redare a anatomiei umane. În multe localități din țară se află lucrări ale sale.
La Câmpulung, în Grădina Publică, numită și „Mersi”, cu intrarea principală dinspre bulevardul Negru Vodă, poreclit „Pardon” se află sculpturile sale N. Bălcescu și Autoportret. În Câmpulung mai sunt Țăranca din Muscel și grupurile statuare de la Cimitirul Flămânda și de la intrarea în stadion.
Un muscelean hâtru a fost Tudor Mușatescu (1903-1970), poet, prozator, dramaturg și umorist. Se dedică trup și suflet teatrului, ca dramaturg, traducător, director de scenă, de conducător și proprietar de teatru. Este un fidel continuator, în perioada interbelică, al comediei caragialene de moravuri, prin tipologie, situații și dialoguri spirituale.
Cum vorba lungă e sărăcia omului, vă invit să vizionați Titanic Vals (teatru TV, cu Dem Rădulescu) și ...escu, care au fost și ecranizate. În Titanic Vals, eroul principal, Spirache Necșulescu, funcționar de pompe funebre ales deputat, în drumul către București coboară în gara Stâlpeni din comuna mea natală, unde două trenuri „făceau cruce” și se întoarce la Câmpulung (vezi FILMUL, https://www.youtube.com/watch?v=CWCFuHNZCuA, cu Birlic). Precis vă amintiți replica valabilă și azi „bagi în urnă ce vrei și iese cine trebuie”.
Aici puteți să vedeți secvențe din ...escu de Tudor Mușatescu (https://www.youtube.com/watch?v=snvYPXFaJso), în regia lui Alexandru Dabija. Visul unei nopți de iarnă e o altă piesă a lui Mușatescu vezi AICI), care a fermecat multe generații. Vedeți o distribuție de exceptie, Florin Piersic plin de carismă, Rodica Mandache plină de optimism, inocență, cu vise (https://www.youtube.com/watch?v=3hCGkE2vwSw&t=3).
Bunica paternă, Nițu Maria, în costum muscelean în 1944
I-am lăsat la urmă pe doi intelectuali mai aparte din care prefer să dau adesea citate. Petre Țuțea (1902-1991), din Boteni, a fost economist, eseist, filosof, jurist, doctor în drept cu Magna cum Laudae la Cluj, politician și publicist.
Fiind militant naționalist, membru al Mișcării Legionare, antisemit, anticomunist, apoi comunist, a făcut și pușcărie. Despre el Emil Cioran a scris: „Un marxist entuziast și mistic și victimă a regimului comunist din România”. Dar nici Petre Țuțea nu s-a lăsat, răspunzându-i „Ceea ce e ciudat la Cioran nu e neliniștea de a fi om, ci neliniștea de a fi român”.
Tot el e cel care a spus despre comunism: „Comuniștii au vrut sã ne facă fericiți cu forța: „Bă, să fiți fericiți, că vă ia mama dracului! Adică să mănânci bine, să bei bine, să dormi bine și la loc comanda!”
Cum eu reprezint zilnic ceva pe harta Europei, sunt interesante vorbele musceleanului despre continentul nostru: „Europa e formată din trei familii de popoare: familia popoarelor germane, a celor latine și familia popoarelor slave. Părerea mea e că dominanta e latină și spiritul european nu e nici slav, nici german, ci latin. Latinitatea e dominantă europeană. Nu Germania. S-au zbătut germanii, dar sunt tot subalterni, ca și slavii.” Oare? Nu germanii și rușii conduc Europa? Nu ei au ciopârțit România Mare? Nu unii lingviști francezi susțin că limba română e o limbă slavă? Că două zile n-am vorbit la Hamburg în 1978 cu căpitanul Boileau pe această problemă. Ne-am împăcat la un coniac Napoleon dat de el.
Nu pot fi de acord cu Țuțea când spune că „Cel mai potrivit sistem social-politic este liberalismul. Pentru că asigură elita conducătoare, triumful personalității, triumful elitei conducătoare, nu-i așa, și nu deranjează cu nimic mersul dogmatic al lumii.”
Asta dacă stau blând și mă gândesc la președintele meu de bloc, la Cîțu, susținătorul de dreapta, dar care a ratat la liceu treapta, nereușit de două ori la ASE, la baladistul Orban, la sinistra Raluca ce fuge de pensionari ca năluca, nici ea nesusținându-și licența la Moscova, la fostul sinistru de interne cu facultate de apartament, la Voiculescu (ăsta neomarxist), cel care nu vrea să-și arate diploma și la cine mai vreți.
Dar este bine să prezint ce ne-a transmis Petre Țuțșea despre condamnarea sa: „Treisprezece ani de închisoare… Aveam doar o hăinuţă de puşcăriaş. Ne dădeau o zeamă chioară şi mămăligă friptă. M-au bătut… M-au arestat acasă. Nici nu ţin minte anul… Când m-au anchetat am leşinat din bătaie. Iacătă că n-am murit! Am stat la Interne trei ani. Am fost după aceea la Jilava, la Ocnele Mari şi pe urmă la Aiud. Eu mă mir cum mai sunt aici. De multe ori îmi doream să mor. Am avut mereu laşitatea de-a nu avea curajul să mă sinucid. Din motive religioase… Treisprezece ani! Nu pot să povestesc tot ce-am suferit pentru că nu pot să ofensez poporul român spunându-i că în mijlocul lui s-au petrecut asemenea monstruozităţi.
M-a întrebat un anchetator: De ce ai vorbit împotriva noastră, dom’le? – N-am vorbit, dom’le. – Cum n-ai vorbit? – Păi împotriva voastră vorbeşte tot poporul român. Ce să mai adaug eu? Şi mi-au dat 20 de ani muncă silnică fără motive. Mi s-a prezentat sentinţa de condamnare ca să fac recurs. La cine să fac recurs, la Dumnezeu?
Am fost solicitat, în închisoare, să scriu pentru revista Glasul patriei, ca şi Nichifor Crainic. Mi s-a părut ciudat să fii arestat şi să scrii, să meditezi. Adică să spui: vă mulţumesc că m-aţi arestat! Asta era o porcărie nemaipomenită, să obligi un deţinut să scrie. El poate să-şi scrie memoriile, dar nu pentru tine, ăla care-l persecuţi…
Eu, cultural, sunt un european, dar fundamentul spiritual e de ţăran din Muscel. La închisoare, grija mea a fost să nu fac neamul românesc de râs. Şi toţi din generaţia mea au simţit această grijă. Dacă mă schingiuiau ca să mărturisesc că sunt tâmpit, nu mă interesa, dar dacă era ca să nu mai fac pe românul, mă lăsam schingiuit până la moarte. Eu nu ştiu dacă vom fi apreciaţi pentru ceea ce am făcut; important e că n-am făcut-o niciodată doar declarativ, ci că am suferit pentru un ideal. E o monstruozitate să ajungi să suferi pentru un ideal în mod fizic.
Am o legendă, dar legenda mea nu acoperă ideea de statuie. Nu sunt candidat la rangul de mare personalitate. Oricum, mi-e groază de o posteritate pur legendară. Înainte eram obsedat de ideea rămânerii a ceva după mine. Acum mă mai interesează ce rămâne după mine ca zăpada de anul trecut. M-am fâţâit aşa, un pic, în epocă… Eu nu îmi supravieţuiesc. Ca să rămâi în epocă trebuie să fii genial, or eu am fost numai inteligent.
Definiţia mea este: Petre Ţuţea, românul. Am apărat interesele României în mod eroic, nu diplomatic. Prin iubire şi suferinţă. Şi convingerea mea este ca suferinţa rămâne totuşi cea mai mare dovadă a dragostei lui Dumnezeu.”
Amintindu-i pe cei de mai sus, comparați-i cu ce spunea Țuțea despre ministru: „Știți ce înseamnă un bun ministru? Nu să fii bun funcționar, ci sã ai vocație de stăpân. Când un ministru e funcționar, se încurcã în hârtii. Iar ca prim-ministru, trebuie sã porți în geantă imaginea ideală a României, spre care sã te miști asimptotic.” Ce părere ai, Cîțule? Că tu spuneai că nu educația și sănătatea sunt pe primul loc, ci privatul! Dar voi, Orban sau Ciucă? Mai amintim că tot Țuțea îl laudă pe Ceaușescu, recunoscând că a fost mai naționalist decât el.
A doua personalitate interzisă de legea propusă de Crin Antonescu și votată de parlament este Radu Gyr, născut la poalele Gruiului (1905-1975), poet, dramaturg, eseist, ziarist și conferențiar universitar. În timpul scurtei coguvernări legionare în cadrul regimului antonescian, septembrie 1940-ianuarie 1941, Radu Gyr a fost comandant legionar și director general al teatrelor.
Problema e că evreii se laudă cu teatrul lor, cu toate că sub conducerea sa a fost fondat Teatrul Evreiesc Barașeum (mai târziu Teatrul Evreiesc de Stat). Vedeți ce scriu ei la istoric, că ar fi mai vechi, dar scopul creării acestui teatru a fost de fapt de a aduna toți actorii evrei din toate teatrele din țară într-un ghetou artistic, interzicându-le de a juca în alte teatre în România!
A fost deținut politic sub trei dictaturi, regală, antonesciană și comunistă. A fost chiar condamnat la moarte în 1959 pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, pedeapsă comutată la 25 de ani de detenție. În 1964 a fost eliberat. Poezia o puteți asculta pe web în interpretarea (https://www.youtube.com/watch?v=dO8a371_BBA) lui Tudor Gheorghe, fiul altui condamnat politic. Am scris undeva că am avut onoarea să îi cunosc pe cei doi.
Radu Gyr a murit la Bucuresti, pe 29 aprilie 1975. La aproape patru decenii de la dispariția sa, în urma demersurilor făcute de unicul său copil, Simona-Carmen Popa, poetul a fost reabilitat de instanța românească. In 2010, fiica poetului a cerut magistraților de la Tribunalul Bucuresti revizuirea condamnării primite de tatăl său în baza Legii 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Fiica poetului a cerut constatarea judiciară a caracterului politic al condamnării tatălui la 20 de ani de detenție, reabilitarea tatălui său, daune morale de 3 milioane de euro și daune materiale de un milion de euro pentru confiscarea averii. Judecătorii de la Tribunalul București au recunoscut caracterul politic al hotărârii din martie 1959 si au admis daune morale de 20.000 de euro. În urma recursului făcut la Curtea de Apel București s-a decis irevocabil ca decizia de condamnare a lui Radu Gyr a avut caracter politic, dar nu s-a admis plata daunelor âmorale.
Celor doi, Țuțea și Gyr, le dedic o altă excelentă interpretare a maestrului Tudor Gheorghe (https://www.youtube.com/watch?v=kidYvKFQ7Lo), deoarece „Tot ce-i românesc nu piere!”, cum cânta și Moscopol (versurile AICI).
Ca să redevenim optimiști pe vreme de pandemie, vă amintesc un alt muscelean, Marcel Pavel, ca să vedeți că nici muscelenii nu-s ocoliți de Covid! Vă amintiți „Frumoasa mea” (https://www.youtube.com/watch?v=mk-d0FplXBw), excelenta melodie dedicată sexului frumos. Îl admir că a urmat cursurile conservatorului la o vârstă a maturității, fiind un exemplu pentru cei asimptomatici la cultură, chiar liberali fiind. Chiar pe vreme de pandemie ne bucură, el și talentatul Pepe, cu un prea fain concert online (https://www.youtube.com/watch?v=-q6ZK7Wny-g), dovedind pasiune și muncă, nu ca peste tot la școala de acum zisă tot online.
În fine, musceleancă e și Ozana Barabancea, ce nu era ca salcia (https://www.youtube.com/watch?v=hCt1bYzjsLw), dar interpreta Salcia lui Moculescu în concertul omagial Angela Gheorghiu, prezentată de Caramitru, autorul celebrului mesaj nașpa revoluționar și capitalist „Mircea, fă-te că lucrezi!”
Fata s-a cam sculptat, respectându-și cuvântul dat, cu dezvăluirea în premieră „M-am gândit să-mi aranjez bustul și talia'' (https://www.youtube.com/watch?v=3NtXG6jNboI). De, musceleancă și ea, româncă de-a noastră care „merge la sală”, „dând jos” 42 kg!
La fotomodelul Adelina Pestrițu nu mă bag! Că ar putea să-mi fie nepoată! Dar e musceleancă și `mneai!
Instagram (https://www.instagram.com/adelina.pestritu/?hl=ro)!
Primărița Lăsconi Elena-Veronica, useristă, născută în aprilie 1972 la Hațeg, fostă prezentatoare și reporter, deveni muscelean(c)ă. Ca reporter la ProTV a coborât de sute de ori în minele din Valea Jiului pentru a aduce la suprafață poveștile triste ale minerilor. Și în 2020 fu aleasă primar în Câmpulung!
A descoperit fata un apartament incognito al primăriei, pe care fosta nomenclatură locală masculină virilă nu se știe la ce îl folosea. Noi doar bănuim! Că e capitalism de cumetrie, unde totul e marfă! Și unde Țuțea a ținut să moară abia după ce s-a înscris în PNL! Că legionar și comunist nu era complet traseul!
Ca etern țăran folclorist, iubitor de folclor, mai amintesc două personalități. Să nu o uităm pe Maria Murărescu, cunoscută ca Marioara Murărescu (1947–2014), din Stoenești, Argeș realizatoare consacrată de programe folclorice, fiind cunoscută în special pentru emisiunea TV Tezaur folcloric.
Fiică de preot și nepoată de cioban („Bunicul meu cânta la caval și mergea cu oile, era cioban. Pleca dimineața, venea seara, îl vedeam rar, mă lăsa dormind, mă găsea dormind. Dar găseam lângă patul meu, când mă trezeam, o crenguță cu alune, sau fructe de pădure, și știam că a trecut pe-acolo bunicul.”), e demnă purtătoare a spiritului de muncă muscelean.
Absolventă a Conservatorului din București, ca realizatoare de televiziune, numele îi este inseparabil de emisiunea Tezaur folcloric, pe care a realizat-o aproape trei decenii pe postul TVR. A străbătut țara în lung și-n lat, căutând piese originale de folclor, pe care le-a adunat în arhiva folclorică a emisiunii (https://www.youtube.com/watch?v=aDjB51iYEP0).
Gavril Prunoiu (1942-2021) a fost unul dintre cei mai iubiţi interpreţi de muzică populară. S-a născut în comuna Boteni. Este absolvent al Seminarului Teologic din Bucureşti (1957-1960) al Liceului de muzică nr. 1 din Bucureşti în 1965 și al Conservatorului de muzică ,,Ciprian Porumbescu" din Bucureşti, secţia Pedagogie muzicală.
A fost profesor de muzică în Câmpulung Muscel (1972-1982) și timp de peste trei decenii profesor de canto popular la Colegiul de artă ,,Dinu Lipatti", Bucureşti, îndeplinind timp de 20 de ani funcţia de şef al catedrei de muzică tradiţională a Colegiului din Capitală.
Gavril Prunoiu a sprijinit şi crearea clasei de nai la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În 1978 a înfiinţat un grup folcloric în comuna Boteni, grupul Brâul ce a participând la numeroase festivaluri şi emisiuni TV (https://www.youtube.com/watch?v=btR0gzkxkgA).
Având domnile voastre timp la dispoziție, wikipedia vă oferă denumirile în care apare cuvântul Muscel (Muscel, Buzău, Râul Muscel, Județul Muscel (interbelic), Albeștii de Muscel, Argeș, Comuna Poienarii de Muscel, Argeș, Câmpulung Muscel ș.a.). Lectură ușoară!
Digitalizare
Moto: „Mi-am dorit de multe ori să fac o teză de doctorat cu tema: aflarea în treabă ca metodă de lucru la români.” ( Petre Țuțea)
Interfața aplicației
La portretul României interbelice aveți acces doar cu un click (http://romaniainterbelica.memoria.ro/). Interfața de pe pagina web conține harta de mai sus. Cu un click pe un județ este afișată pagina web corespunzătoare județului ales, cu harta județului și cu informații istorice referitoare la județ. Fiind eu din fostul județ Muscel, mi s-a afișat pagina web cu adresa (http://romaniainterbelica.memoria.ro/judete/muscel/).
Pe pagină sunt afișate fotografii și harta județului, informații descriptive cu date geografice - așezare geografică, suprafața în km², relief, vegetație și date istorice - vechime și dezvoltare istorică și monumente și date istorico-geografice referitoare la populație și economie etc. Da, e un site „static”!
Ne tot lăudăm cu informaticienii noștri, dar „platformele” dinamice construite se instituții pe bani grei, pentru asigurările de sănătate, pentru cadastru, pentru ROMPOS, pentru impozite, pentru populație, pentru vaccinare anticovid și pentru ce mai vreți funcționează cu gâfâieli și împiedicări. Dar banii se duc! Luați exemplu de la Google, de la Google Earth, de la yahoo și de la ce mai vreți, că vă deservesc într-o secundă! Dar Cîțu, Ciucă, Orban, Țurcanu, Voiculesu, Cioloș și alții n-ar avea loc pe-acolo!
Trei primari plugari din comuna Livezeni, județul Muscel
Am ținut să vă prezint trei primari plugari ai comunei mele, acum sat al comunei Stâlpeni: bunicul patern Nițu Constantin, liberal, al cărui nume îl port ca prim nepot, bunicul matern Ioana Dumitru, țărănist, tatăl Nițu Gheorghe, primar din 1946, în Frontul Plugarilor, din 1950 în PMR, cu mama, apolitică, cea care își cosea singură ia, fota și accesoriile, ca toate muscelencele!
Despre digitalizare nu scriu multe, că am tratat și voi mai trata problema, ocupându-mă toată viața cu construirea hărții digitale și a hărții clasice doar cu calculatorul. Aici am făcut doar aluzii! Că abia acum descoperiră ăștia că e necesară!
Să fiți (unii prea și alții doar) iubiți!
NC
-->
Comentarii
Domnul Matei Ioaniţiu activ, ca de fiecare dată! Mulțumesc!
Colegului apevist I.M., mulțumesc pentru completări! Respect!
Onorată
aDa nemescu, mulțumesc și pentru prietenie! Pavel și Mușatescu nu au nevoie de popularitate prin fotografii.... Talentul lor și munca sunt totul...
Respect! Cu dor,
CADOU:
https://nituconstantin.wordpress.com/2021/03/28/jocuri-de-cuvinte-dor/
Interesantă călătorie printre văi, monticellus „munte mic” şi cuvinte...
Nu sunt maliţioasă, doar pusă pe şotii.
Felicit postarea,
Consideraţie!
Mușcel se poate referi la:
Mușcel este o localitate componentă a orașului Pătârlagele din județul Buzău, Muntenia, România.
La sfârșitul secolului al XIX-lea, satul Mușcel era reședința comunei Valea Mușcelului, odinioară denumită Drăgulinești din plaiul Buzău al județului Buzău. Comuna era compusă din cătunele Brusturișu, Calea Chiojdului, Malu Alb, Manolești, Măceșu și Poiana și avea o populație de 700 de locuitori, ce trăiau în 138 de case, și o biserică în cătunul Manolești.[1] În 1925, comuna exista în aceeași plasă Buzău și avea în componență satele Poiana și Mihăilești, și cătunele Brusturișu, Calea Chiojdului, Malu Alb, Măceșu și Mușcel (care și atunci era reședința comunei).[2]
În 1950, comuna a fost transferată la raionul Cislău al regiunii Buzău și apoi (după 1952) al regiunii Ploiești. În 1968, reorganizarea administrativă a României a adus desființarea comunei Valea Mușcelului, care a fost inclusă în întregime în comuna Pătârlagele, care a fost arondată județului Buzău,[3][4] și apoi a devenit oraș în 2004.[5]
Localitatea nu trebuie confundată cu satul Muscel din comuna Viperești.
https://nituconstantin.wordpress.com/2020/11/28/jocuri-de-cuvinte-sampanie-2/
Vă mulțumesc!
Pentru completare, scriu răspunsul stimatei colege Gabriela. prin mesaj email, după citirea aricolului:
„Stimate domnule Profesor,
După I. Nania (1989, p. 249), toponimul muşcel provine de la apelativul muşcel, „substantiv format din câte se pare, prin compunerea din străvechiul adjectiv muş, -e, sinonim cu frumos (…) plus lat. cella, ae «cameră pentru păstrarea alimentelor, cămară, cămăruţă, odaie». Muşcel ar însemna, aşadar, locul frumos al cămării, cămăruţei sau odăii”. Autorul aduce în sprijinul afirmaţiei sale descoperirea arheologică de la Cândeşti-Deal, şi anume trei camere săpate în pământ, asemenea unor ciupuri uriaşe, cu diametrul maxim de 1,84 m şi adâncimea de 1,78 m, arse pe dinăuntru şi numite „cele” (singular celă). Acestea se foloseau pentru ascunderea alimentelor şi bunurilor în timpul năvălirilor barbare.
”