Jocuri de cuvinte - Paștele

 

Jocuri de cuvinte - Paștele

Geografie lingvistică

 

 

 

          Paștele și tradițiile lui

 

 

          Moto: „Paștele iar vine,/ Că trecu Crăciunul,/ Însă noi ne ducem,/ Unul câte unul.../” (după folclorul urban)

 

Așteptăm acum Paștele. Adică sărbătoarea învierii lui Iisus Hristos. Cum care Hristos? Cel despre care am scris când am definit Crăciunul și când am tot descris meniul de Crăciun.

Potrivit Evangheliei și Noului Testament, Hristos ar fi fost răstignit cu două zile înainte de Ziua Paștilor, iar în a treia zi, pe lună plină, ar fi înviat din mormânt, ar fi trăit 40 de zile pe pământ și apoi s-ar fi ridicat în ceruri. Primii creștini care au trăit din comunitatea evreiască au sărbătorit învierea lui Hristos, în același timp cu Paștele evreiesc. În 325 d.Hr., după ce creștinismul a fost recunoscut de imperiul roman drept religie oficială, Biserica Catolică a despărțit sărbătoarea lui Hristos de Paștele evreiesc și a adaptat-o la tradițiile creștine.

În dicționarele românești sunt vreo 39 de definiții despre paște. Așadar, paște, paști, înseamnă sărbătoarea religioasă celebrată de creștini în amintirea învierii lui Hristos, iar la evrei în amintirea ieșirii lor din robia egipteană, sub conducerea lui Moise.

Mai sunt și expresii, precum: „nu e în toate zilele Paști sau „o dată pe an e Paști”, adică nu se petrec în fiecare zi evenimente deosebite (precum apariția partidului PLUS al lui C. Ioloș, AUR al nu știu cui sau retragerea acoperiților din PSD și (re)venirea lor la bază lângă descoperitul Ponta; „din an în Paști sau din joi în Paști, din Paști în Crăciun” înseamnă foarte rar, la intervale mari de timp (amintim de afacerile Microsoft și EADS, de care DNA nu mai amintește); sau amintește „la Paștile cailor”, care înseamnă niciodată (să nu dai cu vorbe rele despre UM 024TV).

Denumirea de paște sau paști este dată și bucățelelor de pâine sfințită care se împart la biserică în ziua de Paște (anafură). Există și pască, un cozonac tradițional făcut din aluat dospit umplut cu brânză de vaci, stafide, smântână etc. care se mănâncă de obicei la Paști de către creștinii ortodocși. Cuvântul provine din latinescul pascha, -ae (sursa: DEX '09, 2009).

Latinescul pascha provine din vechiul cuvânt grecesc páskha - πάσχαPaștele evreiesc, acesta provenind din aramaicul (limbaj semitic din Etiopia actuală) paskha - פסחא, acesta din ebraicul biblic  pésakh - פסח.


11025944270?profile=RESIZE_710x

Cina cea de taină” de Leonardo da Vinci (realizată în 1495–1498, în tempera și ulei, aplicate pe un strat dublu de ipsos, care se găsește în fosta sală de mese a bisericii dominicane Santa Maria delle Grazie din Milano)

 

          Cuvântul „Paște” există în mai multe limbi unde există creștini, distingând noi câteva grupe:

 

          a) Pasqua în italiană, catalană și corsicană, Pascua în spaniolă și galiciană, Páscoa în portugheză, Páska în islandeză, Pazko în bască, påske în daneză și norvegiană, Pashkë în albaneză (toate din latină); Pâques în franceză (din franceza evului mediu ca Pasques, acesta din vechile cuvinte franceze pasques și pasches, tot din latinescul pascha); Pasg în galeză, pääsiäinen în finlandeză, Paskalya în azeră, Pasen în neerlandeză, Paști în română, пасхальный – paskhal'nyy în rusă, påsk în suedeză, Paskalya în turcă și Πάσχα - Páscha în greacă;

          b) Uskrs în croată, bosniacă și sârbă (Ускрс);

          c) Velika noč în slovenă (de la vélike nočí – nopțile mari), Veľká noc în slovacă, Wielkanoc în poloneză; velikonoční în cehă, (nopțile mari); Velikden – Великден sau Pasha - Пасха în bulgară (Възкресение ХристовоПасха), Veligden - Велигден în macedoneană, Velykdenʹ Великдень în ucraineană (Ziua mare); Velykos în lituaniană;

         d) Easter în engleză și frizonă (din Ester și Eestour în engleza evului mediu, acestea din vechiul englez ēastre „Paște”, cognat cu vechiul german ōstarūn); Ostern în germană (vezi germanicul ōstarūn, legat de Ēostre, Ēastre, o zeiță și festivalul său celebrat la echinocțiul de vară, acestea din proto-germanicul *Austrǭ, la rândul său din proto-indo-europeanul *h₂éwsōs, care însemna „spre est”; cognat cu vechiul germanic vulgar Oostern - „Paște”, cu germanicul Ostern și germanicul Osterfest – „Paște”); Ouschter în luxemburgheză; eestar – ईस्टर în hindusă și ister - יסטער în idiș (ambele din englezul easter);

11025945282?profile=RESIZE_710x

Cuvântul Paște (Paști) în diferite țări (a fost respectată ortografia țării)

 

          e) húsvét în maghiară (hús , „carne” +‎ vét „luare”); Għid în malteză; Lihavõtted în estonă și Lieldenu (sing.) și Lieldienas (pl.) în letonă (vezi la adresa https://lv.wikipedia.org/wiki/Lieldienas);

          f) عید پاک în persană, eyd alfash - عيد الفصح în arabă, Zatik - Զատիկ în armeană, Sṭāra - স্টার în bengaleză, חג הפסחא în ebraică, Īsaṭara - ਈਸਟਰ - în punjabi. S-o luăm încetișor....

 

 

          Paști (Pascha)

 

          Moto: Nu ştiu ce să mă mai fac,/ De la Paştele trecut,/ Mielul ăla, prost crescut,/ Şi-acum latră în stomac!” (Durere pascală de Valeriu Cercel)

 

          Folosim Paștile la plural sau Paște la singular, cinstind Învierea lui Isus Hristos în a treia zi după răstignire. Cea mai veche înregistrare a sărbătoririi Paștelui este din secolul al II-lea d.Hr., deși comemorarea Învierii a apărut probabil mai devreme.

          Cam prin secolul al VIII-lea s-a scris că sărbătoarea a derivat din Eostre sau Eostra, zeița anglo-saxonă a primăverii și fertilității. Creștinii au împrumutat de la păgânii politeiști atât sărbătoarea Crăciunului pe 25 decembrie, echivalată cu sărbătorile solstițiului de iarnă, cât și cele ale sărbătorii solstițiului de vară, pentru Paște, acceptând chiar și denumiri păgâne.

          Având în vedere determinarea cu care creștinii au combătut toate formele de politeism (zeități multiple), aceasta pare o prezumție contradictorie. Există consens general că acest cuvânt derivă din desemnarea creștină a săptămânii Paștelui ca „albis”, cuvânt latin înțeles ca pluralul lui alba („zorii") și a devenit cunoscut în vechea germană, precursoare a limbilor moderne germană și engleză. Cuvintele latin și grecesc pentru paști sau paște furnizează rădăcina cuvintelor pentru prima grupă amintită (de exemplu pentru cuvântul francez Pâques și cuvântul românesc Paște).

 

 

          Să fiți iubiți și să treceți cu bine de Paști!

            Partea a doua (tradiții) la: https://cronopedia.ning.com/profiles/blogs/jocuri-de-cuvinte-pastele-1

          Fișierul în format pdf: Jocuri de cuvinte - Paștele.pdf

 

          Constantin NIŢU

Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

https://cronopedia.ning.com/members/NituConstantin

nitu.constantin@yahoo.com

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumesc! Completări excelente! Multă sănătate! Paște în liniște cu meditaății poetice!

    11027959882?profile=RESIZE_584x

Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLIV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLIV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 57 minute
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
Acum 2 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – FORMAȚII CORALE BĂNĂȚENE (AICI - ASOCIAȚIA DE CÂNTĂRI DIN REȘIȚA) în Hobby-Club Cronopedia
Acum 6 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
Acum 6 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Hălăucești, în limba maghiară – Halasfalva, este o comună din județul Iași care include și satul…
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Într-una din lucrările sale, folcloristul şi compozitorul Tiberiu Brediceanu spunea că „în Banat…
Acum 17 ore
Ioan Muntean a comentat la postarea de pe blogul Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
""
Acum 18 ore
Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) – Cronopediada grup –…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
ieri
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - amor matinal cu iz de tragedie (cybersonet XLIII) în Cronopediada grup
ieri
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
21. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
amor…
ieri
Mai Mult…
-->