Jocuri de cuvinte - ușă

          Jocuri de cuvinte - ușă

          Geografie lingvistică

          (pamflet)

Tipărită în „Istorii, comentarii, miscelanea”, vol. 41, Editura Armonii culturale, 2021, sub îndrumarea lui Uon N. Oprea

          (postarea precedentă)

Ușă

          Moto: „Comparaţia există/ Şi o vezi la orice pas:/ Uşa este o batistă,/ Unii ţi-o trântesc în nas!” (Nicolae Bunduri, Uşa)

          În dicționare există peste 30 de definiții pentru ușă. DEX '09 (2009) ne lămurește că este: a) o deschizătură de formă regulată lăsată în peretele unei clădiri, la un vehicul, la o mobilă, pentru a permite intrarea (și ieșirea); b) un ansamblu format dintr-un cadru fix (toc) de care se prinde o tăblie mobilă de lemn sau de metal care închide sau deschide această deschizătură etc. Și vine din latinul *ustia (pl., devenit sg., al lui *ustium = ostium).

          Confirmăm etimologia, afirmând că vine din rădăcina cuvântului latin vulgar *ustia, acesta din latinul ostia (cognat cu ōs, „gură”, „ușă, intrare”, pluralul lui ostium, „ușă, intrare”). Comparați cu aromânul ushã (cu sinonimul derã), italianul uscio (vechea formă italiană de plural uscia), vechiul francez huisse, occitanul ussa, „sprânceană”.

          Să vedem cum e numită ușa asta în alte limbi:

          ajtó în maghiară (din protougricul *ȣjɜ- „a ieși, a pierde, a se elibera”);

          ate în bască;

       bab - باب în arabă (moștenit din aramaicul bāḇā - בָּבָא‎, poartă”, din acadianul bābum, „poartă”, mai ales deoarece arabii, trăind în corturi, nu aveau nevoie de uși), bieb în malteză (din arabicul bāb - باب‎);

          Darajā - দরজা în bengali, Daravāzē - ਦਰਵਾਜ਼ੇ în punjabi;

          darb - در، درب în persană (din persanul medieval dlpʾs, darbās);

        délet - דלת în ebraică (din protosemiticul *dalt, „ușă”, din protoafroasiaticul *dawul-, „ușă ~ gard”; cognat cu acadianul daltu, ugariticul dlt și aramaicul דַּלְתָּא‎);

          derë în albaneză (din protoalbanezul *dœrə, din *du̯о̄rā, din protoindoeuropeanul *dʰwṓr, „ușă”; comparați cu protoslavicul *dvьrь, sanscritul dvārā - द्वारा, latinul foris, derã în aromână, din albanezul derë);

          deur în neerlandeză (din olandezele evului mediu dōre, duere, din vechiul olandez duri, din protogermanicul *durz, din protoindoeuropeanul *dʰwer-, „ieșire, ușă, poartă”);

       Dier în luxemburgheză (din germanul duri, variantă nordică a lui turi, din protogermanicul *durz),;

          doar în frizonă, door în engleză (din englezele evului mediu dore, dor, din vechile engleze duru, „ușă”, dor, „poartă”, din protogermanicul *durz, din protoindoeuropeanul *dʰwṓr, din *dʰwer-, „ieșire, ușă, poartă”; cognat cu saterlandul frisian Doore, „ușă”, vest-frisianul doar, „ușă”, olandezul deur, „ușă”, germanele Door, Döör, „ușă”, germanele Tür, „ușă”, Tor, „poartă”, danezul și norwegianul dør, „ușă”, islandezul dyr, „ușă”, latinul foris, vechiul grecesc thúra - θύρα, albanezul derë, pl. dyer, kurdistanul derge, derî - دەرگە‎, , persanul dar - در‎, rusescul dverʹ - дверь, dvār - द्वार / dvār - دوار‎ în hindi, armeanul duṙ - դուռ, irlandezul doras, lituanianul durys), dør în daneză și norvegiană, dörr în suedeză, doras în galica scoțiană și irlandeză, drws în galeză;

          drzwi în poloneză (prin metateză, din protoslavicul *dvьri, din proto-indoeuropeanul *dʰwer-);

             durry - դուռը în armeană;

             durvis în letonă, durys în lituaniană;

        dvaar - द्वार în hindi (din sanscritul dvāra - द्वार, din protoindoarianul *dwā́ram, din protoindoiranianul *dʰwā́ram, din protoindo-europeanul * dʰworom, „incintă, curte, adică ceva închis cu o ușă”, din *dʰwor-, * dʰwer-);

          dver' - дверь în rusă (din protoslavicul *dvьrь, din protoindoeuropeanul *dʰwer-), dveře în cehă, dvere în slovacă, dveri - двері în ucraineamă, dzviery - дзверы în bielorusă (toate din protoslavicul dvьri, din protoindoeuropeanul *dʰwer-);

          dyr (dyrnar) în islandeză și feroeză (din vechiul german nordic dyrr);

        kapı în turcă (din vechiul turcic‎ kapıg, din prototurcicul *Kap-, „a închide, a acoperi”), qapı în azeră și crimeeană tătară (de cercetat, vedeți asemănarea);

           ḳari - კარი în gruzină;

          ovi în finlandeză (din protouralicul *owe);

        porta în italiană, portugheză, catalană, corsicană, galiciană (din vechiul galic și vechiul portughez porta), porte în franceză (din vechiul francez porte), puerta în spaniolă (din vechiul spaniol puerta; și toate din latinul porta, din rădăcina protoindoeuropeană *per-, „a trece prin”, comparați cu englezul portal);

         thýra - θύρα în greacă (din vechiul grec thúra - θύρα, din protoindo-europeanul *dʰwer-);

             tir - द्वार în idiș, Tür în germană (din vechiul german turi, din proto-germanicul *durz, din protoindoeuropeanul *dʰwer- „intrare, ușă, poartă”);

          uks în estonă (din protofinicul *uksi, posibil de origine baltică);

          ușă în română, ushã (cu sinonimul derã) în aromână (vezi mai sus);

          vrata în croată, bosniacă, slovenă, vrata - врата în bulgară, macedoneană și sârbă (toate din protoslavicul *vorta, pl., „uși, porți”, transformat în feminin singular).

9408800259?profile=RESIZE_710x

Cuvântul „ușă” în diferite limbi

          Ușa în expresii și în (c)arte, cu martori și inculpați

         Moto: : „Uşa, decorată şic,/ E supapa la intrare,/ Ce-are-nscris un număr mic/ Şi o funcţie mai mare.” (Nicolae Bunduri, Uşa)

          Uite-așa întâlnim combinații ca „ușă domnească” (sau împărătească) sau ușa raiului - intrarea principală a altarului (de exemplu pe care intră Orban în Modrogan); „la ușă” - foarte aproape; „a(-și) deschide (larg sau amândouă) ușile” - a lăsa intrarea liberă (cam cum ar fi vrut Bot să facă jandarmeria cu ușile clădirii guvernului pe 10 august), a primi cu bucurie pe cineva în casă.

          „A lăsa (pe cineva) după ușă” - a nesocoti (pe cineva), a nu da (cuiva) nici o atenție (cam cum nu a dat președintele meu de bloc celor care au câștigat alegerile); „a sta după ușă” - a fi nebăgat în seamă sau a sta deoparte, izolat; „a bate la ușă” - (despre termene, evenimente etc.) a fi foarte aproape, a fi iminent; „(a bate, a cere, a crește etc.) pe la ușile oamenilor” - (a munci) pe la alții, (a trăi) din mila altora, cam cum fac vreo cinci milioane de români prin diaspora; „a umbla din ușă-n ușă” - a cerși. Căror politicieni li se potrivește fiecare combinație judecați singuri!

9408811859?profile=RESIZE_710x

  • Cine e? – George! – Credeam că e Petrică, numai el ciocămește așa!

          Scriitorii au pomenit în ale lor opere ușa, precum: Rebreanu („Cînd opri trenul, un băiețandru se repezi la vagonul în ușa căruia se arătase Grigore Iuga”, Răscoala); Caragiale („Ușa e scoasă din țîțîna de jos.”); Ion Creangă („Și cum vorbeau ei, numai iaca intră și Chirică pe ușă.”); părintele Marian („Preotul... se arată în «ușa raiului» sau «ușa domnească» ori iesă lîngă tetrapod și de-aice apoi «strigă vestirile».”).

          Și tot așa, din nou Rebreanu („În curînd înțelese că Stavrat într-adevăr are dreptate și că primejdia e la ușă.”); Negruzzi („În curînd tiranul se văzu la ușa mormîntului”); Kogălniceanu („Acest program cuprinde... desființarea clăcii și emanciparea proprietății și toate celelalte reforme care băteau la ușă.”); Zaharia Stancu, ca să laude cu ceva rușii ocupanți (U.R.S.S. „Revoluția a organizat Ermitajul și a deschis larg ușile acestui muzeu poporului sovietic.”); Ghica („Acei cari nu se bucură de un nume bun sînt lăsați după ușă, cum se zice.”); Călinescu („I se răspunse că va fi aruncat pe ușă afară cu sergentul.”); Victor Eftimiu („Traian Arsen mi-a povestit că ministrul l-a primit între două uși, neliniștit, grăbit să-și expedieze musafirii.”); Alecsandri („Îmi vine să-i strîng cu ușa pe Bondicescu și pe Pungescovici ca să-mi hotărască odată ce gînduri au.”); Gala Galaction („Eu sînt Stoicea... care crescui pe la ușile străine.”) ș.a.

9408808470?profile=RESIZE_710x

Tudor Arghezi, Inscripție pe o ușe

         Ca la ușa cortului” este un dans popular cu mișcări vioaie, răspândit mai ales în valea Dunării și melodia după care se execută acest dans (ascultați AICI). Puteți vedea și un film scurt, „Ușa din pădure” (AICI), dar cam de groază! Există și un colind „Deschide ușa, creștine” (vezi AICI), dar și un îndemn al lui Petrică Moise către orice copil care nu trebuie să-și uite mama „Copile, mai deschide-o ușă” (ascultați AICI).

          Doi minunați copii de peste Prut, Nicoleta Sava si Dragostina Hanganu au un colind minunat, îndemn pentru toți românii, numit „Deschideți ușa!” (vizionați AICI), din bucata de Românie furată, nu dintr-o altă națiune sau dintr-un alt popor, cum se bâlbâia un președinte de comitet de bloc sau de scară. Sunt curios dacă v-a trebuit translator ca să le înțelegi graiul... Că RFG și RDG s-au înțeles!

          Iată că există și un joc numit „Door”, adică „ușă” și aflați informații rapid de pe web (AICI vi se explică jocul). Există și o formație numită „The Doors”, „Ușile”, cu multe melodii interesante (People are strange). Richie Spice are o melodie imtitulată ,Open The Doors”, „Deschide(ți) ușile” (vă lămuriți cui se adresează accesând AICI).

          Dacă vă place adevărata muzică, vă invit să ascultați o melodie simfonică dedicată papei Ioan Paul al II-lea, „Deschideți ușile”, compusă de Marco Frisina, preot, compozitor și doctor în literatură, dedicat artei muzicale religioase, în special în coloanele sonore pentru filme, seriale și telenovele de natură religioasă. Compune superb muzică corală simfonică (urmăriți lucrarea AICI, încheind cu un tutti fabulos pentru cor și orchestră).

          Dacă vreți să fiți moderni, ascultați AICI, care vreți, „La ușa ta”, dar dacă asta e muzică, așa o fi. Cum naiba să faci romantism cântând așa ceva, doar zisul Guez știe. Dacă i-aș fi fredonat Vioricăi așa ceva, cred că rămâneam neînsurat și acum vă primeam ca gazdă la vreo mânăstire, cu bucate mănăstirești de post (vizualizați AICI). Dar vă recomandam să vă și spovediți, păcătoșilor!

          Lăsați că și la alții e la fel, ca să fim în temă, unul se numește Porta și vorbește și ăsta, eu nu cred că dumnealui cântă sau sunt eu dus cu pluta (ascultați AICI monologul lui, pardon, dialogul cu cineva care chiar cântă). Dar cred că sunt eu din secolul trecut (merge și mileniul trecut, când îi ascultam pe Dan Spătaru, Angela Similea, Ducu Bertzi și pe alții!

          Dacă sunteți cinefili, vă invit la un film complet de peste două ore, „La porte de l'au delà”, „Ușa de dincolo” (2019, vizualizați AICI). Filmul de televiziune foarte bun vă lămurește despre spiritism și psihic. Sfârșitul este surprinzător și foarte bun, îl descoperiți dacă rezistați, adică „scapă cine poate”!

          Revenind pe lângă noi și la comedie, vă recomand un episod (Plavuša u liftu) din telenovela umoristică „Vrata do vrata”, „Din ușă în ușă” (vizualizați AICI). Sau poate doriți episodul 17 din telenovela „Otvorena Vrata”, „Ușa deschisă” (Epizoda 17 – Idoli, 2014, vizualizați AICI). E despre școală și copii, dar părinții și profesorii rămân la ideile lor, chiar și în poandemie. Descoperiți țara printre bucățile fostei Iugoslavii...

          Ca să nu se supere vecinii de la vest, mai ales prietenul budapestan Imre și ai lui, negăsind ceva nașpa despre ușă, găsii în schimb un cântăreț șogor, Hátsó Ajtó („Ușă”), care cântă „Te vagy a világom”, „Tu ești lumea mea” (vedeți AICI).

          Am insistat și am găsit „Az ajtó”, „Ușa”, un film germano-maghiar din 2012 în regia și scenariul lui Szabó István, în care joacă Helen Mirren, după romanul cu același nume scris de Magda Szabó (vedeți AICI). New York Times considera cartea în 2015 între primele 10 din lume. Și încheiem audiția cu mixajul „Ușile pocăinței”, în interpretarea corului Byzantion (ascultați AICI).

          Trecând la cele scrise sau auzite despre ușă sau uși, să învățăm din proverbul japonez „nu pune uşă la gura altuia”, adică să lăsăm omul să-și spună părerea, să nu-l întrerupem că așa vrem noi, chiar dacă știm că „nimeni nu e uşă de biserică” (proverb românesc). Că și latinii aveau „audiatur et altera pars” (ascultă și cealaltă parte). Dialogul e mai benefic decât monologul! Poate fi și online în vreme de pandemie! Poate fi și între fostul și viitorul șomer Orban și nereușitul la liceu și de două ori la ASE Cîțu!

          Până la urmă îți dai seama dacă cineva spune adevărul, deoarece, potrivit proverbului românesc „ce e în guşă — şi după uşă”, se dă omul de gol și te convingi de ce se ascunde în dosul vorbelor. Că fapte.... ioc! Că deunăzi Cîțu se lăuda că 1% dintre români au salariul mediu de 3.000 de euroi, așa că România a progresat! De ceilalți 99%, salariați cu salariul minim pe economie sau pensionari cu pensii de mizerie, tăcere! Câț!

          Multe vorbe circulară în ultimii ani prin România, împrăștiate și prin Europa despre justiția română, iar un prim-ministru zicea că am terminat cu justiția, după ce a scăpat de supervizorii Dragnea și Vâlcov. Cum care Dragnea? Ăla condamnat cu suspendare că a îndemnat oamenii să iasă la vot la referendum, ca apoi să fie deținut politic! Omul ținut în pușcărie că nu s-a cumințit și mereu hărțuit de reziști și de procurori!

          Dar problemele justiției tot nu sunt rezolvate! Și nu pentru șefii corupți, ci pentru oamenii de rând, că vorba proverbului românesc, „să n-ajungi pe uşa tribunalului”, că nu știi ce final iese, deoarece „norocul nu are răbdare să te aştepte la uşă” (proverb olandez).

          Și fiți buni cu ceilalți, fiți deschiși, deoarece „uşa deschisă pe oricine primeşte” (proverb românesc), că probabil celălalt știe că „dacă nu baţi la uşă, nu ţi se deschide” (proverb armenesc), iar atunci „când intri în casa cuiva, lasă-ţi defectele la uşă” (proverb ruandez).

La universitățile pe unde am activat, în țară sau în străinătate, am ținut seama de proverbul chinezesc „profesorul deschide uşa, dar trebuie să intri singur” și am procedat ca atare, apreciind nu atât cunoștiințele dobândite, ci mai ales produsele practice realizate prin însușirea respectivelor cunoștințe, favorizat și de faptul că „temele” erau personalizate.

          Un exemplu de temă este „realizați cu calculatorul harta zonei din București cu centrul la .... (e.g, mijlocul stadionului Steaua, pentru Andreea, ajutată de altă Andreea)”. Zonele erau mici, de 2-3 km/ 2-3 km. Și le dădeam și receptorul GPS primit de la un prieten comandor american pentru măsurarea coordonatelor (acum amiral în retragere).

          Cele două fete care aveau „centru stadionul Steaua” mi s-au plâns prin telefon că au ajuns cu camera de luat vederi și receptoul tocmai pe șoseaua de centură pe la Domnești și le fluierau tiriștii! S-au corectat rapid, parcă știind că „nenorocirea nu intră decât pe uşa pe care i-am deschis-o” (proverb tot chinezesc).

          Și mai sunt destule proverbe ale lumii care amintesc de ușă: englezesc („când sărăcia intră pe uşă, iubirea zboară pe fereastră”); amish („când teama bate la uşă, trimite credinţa să deschidă”); românești („căruţa cu daruri trece o singură dată pe la uşa prostului”, „leneşul nu poate închide uşa de gunoi”, „la uşa săracului nu vine niciun câine”, „ferice de cel ce nu deschide uşa domnilor” ș.a.); turcesc („cheia mică descuie uşa mare”, dar numai dacă e definită bine „ușa”); armenesc („n-are casă şi-şi caută uşă”) etc.

          Proverbul american „fereşte-te de o uşă care are prea multe chei” poate fi interpretat de fiecare cum vrea el, dar eu cred că are legătură și cu zisele folclorului urban bucureștean cu îndemnul să nu-ți iei nevastă o femeie „ca tramvaiul”, „s-o ia cine vrea” sau „bibliotecă pentru toți” (ascultați-l pe Mărgineanu AICI dacă nu mă credeți).

          Bine, bine, dar „când e să te ia Dracu', te ia din uşa bisericii!”, poți lua plasă, dar să nu-ți iei nevastă la beție, deoarece „beţia este uşa tuturor răutăţilor”. Măcar, potrivit martorului Ioan Roşca, din dosarul „Epigrame cu şi despre femei”, deschis în 2010, să aibă ceva „osânză” (Mireasă pe alese: „Nu prea-ncape ea pe uşă,/ Nici deşteaptă nu-i deloc./ I-ar putea fi chiar mătuşă,/ Însă e bogată... foc.”).

          Și să nu fie prea jucăușă, deoarece „la leliţa jucăuşă stă gunoiul după uşă” (proverb românesc). Că avea dreptate Marian Cioacă prin 1988 când scria de căsătorie (Matrimonială: „Ştiţi cum s-a-nsurat/ Brebenel cu Nuşa?/ El a strâns-o-n braţe,/ Ea l-a strâns cu uşa.”).

9408897100?profile=RESIZE_710x

Vecini cu uși colorate diferit. Când vor intra pe-aceeași ușă?

          Alții, precum Mihai Haivas, conform dosarului „Haşmişuri umoristice” deschis în 2010, își recunosc intenția (Vecinei mele: „Vecina mea de palier,/ Ocheade-mi face, e-o păpuşă,/ Iar într-o bună zi eu sper/ Că vom intra pe-aceeaşi uşă!”). Speră omul, speră... Trebuie să fi fost trăznet vecina cu ușă de altă culoare!

          Mai sunt destule proverbe: arab („nu deschide uşa pe care nu poţi s-o închizi”); românesc, tip DNA, judiciar și medical („haina deschide uşa, dar banul vorbeşte”); politic românesc („fudulia intră-n casă, sărăcia-i după uşă”); argentinian („când ţi s-a închis o uşă în nas, alte o mie au rămas deschise”). Asta având în vedere și cele scrise de vecinul brazilian Paulo Coelho („când se închide o uşă spre fericire, o alta se deschide; dar, de cele mai multe ori, privim doar spre uşa închisă, cea deschisă stă fără folos”).

9408901665?profile=RESIZE_710x

Oare se deschide ușa spre fericire?

          George Cornici, în dosarul „Pelerini printre versuri” (2016) are și poezia cu îndemnul de rotire a obiectului în țâțâni („Deschide uşa să primeşti/ Cadouri din Eden trimise/ Căci darurile pământeşti/ Creează doar deşarte vise.// Deschide uşa să-nţelegi/ De ce-i nevoie de răbdare/ Să poţi, cu râvnă, să culegi/ Comorile nepieritoare.//...”). Dacă i s-a urmat îndemnul și ușa s-a deschis „chiar acum/ să vezi splendori din alte spaţii” nu știm.

          Facem ce facem și ne întoarcem tot la folclor, amintindu-ne că atunci „când un bărbat îi deschide soţiei uşa autoturismului, poţi fi sigur de un lucru: „ori maşina este nouă, ori soţia (același virus, altă tulpină)” sau că „smochina verde şi femeia tânără se usucă chiar de a-i ţine-o închisă în cutie”, dar și (tu) să nu te dai bătut niciodată; nu uita că, de multe ori, ultima cheie e cea care îţi deschide uşa”.

          S-o consolăm pe Eugenia Calancea, care în 2019 ne explica ce e o uşă închisă („În faţa unei uşi închise,/ nu mai e nimic de ales./ Ori avem chei,/ ori trebuie să batem la uşă/ dacă nu cei care vin/ se roagă/ să se deschidă uşa,/ sau dacă nu,/mai bine pleacă.../ înainte de a deveni/ preşul acelei uşi.// O uşă închisă,/ o iubire terminată,/ ger în inimă,/ liniştea ruptă de lacrimi,/ nu mai trăiesc.../ o să mă întorc pe treptele mele,/ oropsită, învinsă, ofilită/ şi mă rog: unde-am greşit?......// Dar simt o prezenţă aproape de mine,/ mă mângâie,/ îmi dă mâna,/ nu mai sunt singură,/ nu sunt singură.). Asta e!

9408903891?profile=RESIZE_710x

Broaște și chei

          S-o venerăm, dacă se poate, pe Michelle Rosenberg, cea sigură pe instinctul său de femeie cu capul pe umeri („Ştii ce scrie pe uşa la care baţi cu zel şi nu se deschide? «Legea karmei activată». Aşa că stai liniştit, nu recurge la răzbunare şi continuă-ţi, plin de speranţă, drumul spre visurile tale!). Bine, las răzbunarea la o parte și aștept! „Și cu asta ce-am făcut?”, vorba lui Tănase!

          Ne întoarcem la martorul Viorel Muha, „bloger” încă din 2008, oscilant între „real” și „virtual”, chiar dacă atunci era doar pandemia DA, inspirată din vestele portocalii ucrainene, care ne lămurea cu noua lui predilecție („pe balustradă.../ de bloc, fac blog/ iau scara şi uşa de lift/ şi o fac port de intrare/ adresa o lipesc pe treaptă/ cineva mă aşteaptă/ uşa de la intrare/ fereastră spre mare/ tavanul scării îl pun/ drept suport/ programul poate începe/ stai lipit de perete/ şi ascultă!/ fii tânăr.../ şi fericit”).

          Poate blogerul știe ce scrisese Hellen Kellern („Când una dintre uşile fericirii se închide, se deschide o alta, dar de atât de multe ori ne uităm prelung la cea închisă, încât nici nu mai observăm că o nouă uşă zace deschisă chiar sub ochii noştri.”).

          Militar fiind, era necesar, dar nu și nu suficient să-l citesc pe Lao Tse, mai ales după ce am vizitat China și am văzut atitudinea chinezilor fașă de noi, specialiștii internaționali în geodezie. Și mi-a rămas în minte îndemnul referitor la atitudinea față de ceilalți („Ține gura închisă şi astupă uşa privirii şi a sunetului şi cât timp vei trăi nu vei avea nici o neplăcere. Dar deschide-ţi gura sau fii prea curios şi vei fi toată viaţa în tulburări”).

          Asta o știam din proverbul „tăcerea e de aur și vorba de argint”. Așadar, uși la figurat au toți sensorii omului, de legătură cu mediul, în mediu intrând și ceilalți.

9408905690?profile=RESIZE_710x

Precis ultima cheie e cea care îți deschide ușa!

          Jean Buhman se referă la ușa reală, care de multe ori trebuie unsă, dar precis și la una figurativă de obținere a ce dorește de către orice român (Uşa: „Monumentală, te desfide,/ Tăcută, rece, nepătrunsă;/ Din când în când se mai deschide,/ Dar numai dacă este unsă.”).

          Și nu cred că a avut în vedere ușa bolilor, la care sufletul e paznic, așa cum ne amintea Ionel Teodoreanu în romanul Lorelei („Cred că numai sufletul deschide uşa bolilor. Adică nu. Mai exact: că bolile intră când sufletul uită să închidă uşa, sau se dezinteresează de ea.”).

          Valeria Mahok, suflet sensibil, se referea și ea la o ușă „universală” în 2003, atât reală, cât și virtuală, basculabilă în orice plan, folosind cuvântul în mod repetat, și ca subiect și ca altă parte a propoziției (Uşa: „Uşa-o trecere spre viaţă./ Uşa, prima barieră, dis-de-dimineaţă./ Uşa o primeşti, de atâtea ori în faţă./ Uşa, e cea care ne urcă/ sau coboară o treaptă în viaţă.// Uşa, vama prin care intră sau iese fericirea din casă;/ Sau ni se închide definitiv în spate,/ Când părăsim a vieţii poartă,/ Regretând această scurtă/ Şi zbuciumată soartă, altfel visată.”). Și asta se face ținând seama și proverbul suedez „nu e mare scofală să ţii uşa închisă când oricum nu ciocăne nimeni”.

          Mulți oameni, în credința lor, susțin că trebuie să amintim și despre o „ușă spre cer sau spre Dumnezeu”, așa cum face și Paul Ferrini în „Liniştea inimii” („Uşa către Prezenţa Divină se deschide prin însuşirea de către tine a propriei tale experienţe, prin faptul că vrei să fii prezent în orice se întâmplă în acest moment.”), cu alte cuvinte Dumnezeu e în legătura minții și sufletului fiecăruia cu infinitul, ușa de acest tip fiind personalizată pentru fiecare om, existând Dumnezeu acolo unde crede insul (vezi „Jocuri de cuvinte - Dumnezeu”).

          Cum ușile lui Nicolae Bunduri au fost folosite ca motouri, amintim și de ușa antistres a lui Vasile Iuşan din dosarul „Dacă vrei să scapi de stres”, 2009 („De vrei să-ţi meargă bine/ Să-ţi meargă totul mănușă,/ Învinge-ţi handicapu':/ Ungi ţâţânile la uşă,/ Ori deschizi uşa cu capu'.”).

          Asta îmi amintește de indicațiile unui amic în tinerețe, locotenent tânăr fiind eu, cum să mă duc cu ceva să mă pun bine cu unul din șefi, locotenent-colonel, dar nu am făcut-o, iar peste două zile, m-am trezit cu șeful la ușă. Mi-a adus un iepure vânat de domnia sa. Și ardeleanul de șef zicea că nu trebuie să te duci cu curcan plocon la naș, că nașul, mai avut, trebuie să ajute finul. Eu îl ajutasem timp de patru zile pentru un examen de matematică dat la un liceu din Oradea, unde își completau „oamenii de stat” studiile, că la Ineu le era rușine!

          Fiindcă am mai scris de anumite căsnicii, ne amintim și de tizul Paul Constantin, care prin 2008, când era cu o putere de cea, afirma sus și tare că nu prea e „cocoș”, așa cum se laudă alții (Nu sunt ca alţii: „Eu de probleme am scăpat,/ De supăr pe a mea păpuşă,/ Nu mă ascund fricos sub pat,/ Ci dorm pe preşul de la uşă.”).

          Dacă așa vrea omul, fie! Asta ca să facem trecerea la „căsnicii” regale, de care ne amintea amicul de grup epigramatic Constantin Enescu în 2011 (Istoria se repeată: „Pe o <uşă> din Palat,/ Un actor s-a strecurat/ Şi ca să fie în <speţă>,/ A fost <promovat>... Alteţă...”). Cin` să fie ruda?/ Oare n-o fi Duda? Că noi am tot scris de falsa regalitate (vezi „Principatul Hohenzollern-Sigmaringen, „Militari de operetă” sau „Regina Maria).

Din constatările lui Vasile Predescu poate să creadă fiecare ce vrea, incinta are semnificații diverse (Surpriză!? „Când, la o uşă baţi,/ Deşi e încuiat,/ Ades, poţi să constaţi,/ Că este... ocupat.”). Doamne ferește, să nu fie la ce mă gândesc eu!

          Chiar dacă incinta nu e la ce mă gândesc eu, ci cămara, cu rugăciuni la ușa cerului rezolvăm totul, ghidați de Sever Purcia („Rugăciune anticriză/ Criza bate pe la uşă./ Ni se zvântă-avan cămara./ Dă-ne, Doamne, o mătuşă/ ... tip Tamara!”). Nu avem noi noroc de o mătușă ca Tamara, de la care Adrian a moștenit 400.000 de euro...

          La împăratul Hadri-anus s-o fi referit și martora Mariana Dobrin în dosarul „Epigrama la scenă deschisă” (Găselniţă: „Un demnitar ce-i strâns cu uşa,/ De unde are-atâţi <parai>,/ La-naintare-a scos mătuşa,/ Deşi, de mult, ea e... în rai.”).

          Dacă e vorba de criză în incintă, cam atunci a apărut și criza între palate, potrivit depoziției din dosarul „Pledoarie pentru epigramă”, din 2007, a martorului Nicuşor Constantinescu: (Dispute fratricide: „Mulţi se luptă să ia parte/ La-mpărţitul tortului,/ E scandal între <Palate>,/ Ca la uşa cortului!”). Se vede și acum între Cîțu și Orban!

          Un alt martor, Ion Bucheru, tot pentru încinta România, vine cu mărturiile din 2008, din dosarul „Spinii trandafirului”, când Adrian aștepta la colț, când „alianţa D.A. s-a rupt, într-un scandal ca la uşa cortului” („DA – la începuturi fu;/ Mai apoi... ba DA, ba NU/ Până când... ca la tractir:/ Eu, cu tine? Hai sictir!”). Ce fu și ce a urmat în incintă, se știe: trandafiri, spini, Tamara, Petrom, autostrada Bechtel, „Dragă Stolo!”, „Cu ce am greșit, mă, Adriane, de trebuie să aleagă românii între doi comuniști?” (Traian Petrov, sanchi!).

          Să recunoaștem, totuși, că între 2000 și 2004 am fost primiți în NATO, atunci s-a încheiat și dosarul intrării în UE, că degeaba încercaseră ceilalți de cea înainte de 2000. Avem și martori, de exemplu Valentin Groza din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi, 2006 (La uşa Europei: „Cică au bătut <sus-puşii>/ Pe la U. E. şi mai bat,/ Şi-au răspuns din dosul uşii:/ - Ai răbdare, ocupat!”).

          Vorba lui Gheorghe Şchiop, la concursul de epigrame pe tema „Unde dai şi unde crapă" din 2011 (Amintire: „Pe vremea dulce când iubeam,/ Uitarea-şi cerne-ncet cenuşa,/ Băteam cu degetul în geam/ Şi auzeam cum crapă uşa.”). Și nu era ușa politică de mai sus.

          Era ușa pe care intra omul sau pe care ieșea iubita. Că dacă ieșea ea, mama sa era trează și peste o jumătate de oră i-ar fi zis: „Mai lasă-l tu, pe Gheorghe și hai în casă!”, la care fata i-ar fi răspuns: Gata, mamă, îl mai las o dată și vin!” Fir-ar ea să fie de ușă! Să fi scârțâit? Poarta?

          Și epigramele aveau să lege medicina de ușă sau invers, martori fiind Alex Pop, conform dosarului din 2007 „Antologia epigramei româneşti” (La medicul primar: „Se miră moş Ion citind/ Pe-o uşă de la dispensar:/ - Ce multă carte-o fi ştiind/ Că e şi <doftor>, şi <primar"!>), dar și Nicolae Bunduri, cu acceptarea lui Arafat (Ambulanţa: „Microbuz cu girofar/ Şi pe uşă cu o cruce;/ La bolnav apare, dar/ Nu se ştie unde-l duce!”). Scuze, Arafat era atunci doar la Târgu-Mureș, la Cluj-Napoca încă nu ajunsese. Și crucea nu mai e pe ușă!

          Autoironie dovedește Rodica Nicoleta Ion în „La braţ cu crocodilul, printre catrene şi epigrame” (Avertisment: „Deschideţi uşa la cavou!/ Eu vreau să mor ca un erou.../ La slujba de înmormântare,/ Primiţi-mă... cu o urare!”), la care eu i-aș zice „Pușchea pe linbă!” Că ar urma „Deschide gropare, mormântul”! Și ai neplăceri (ne spun Ion Ghițulescu, Ionel Tudorache și Tudor Gheorghe).

          Constantin Iuraşcu-Tataia depune mărturie în dosarul „Reflexe (şi reflecţii) într-o picătură de cerneală”, din 2005, când susține că nu se atrag contrariile (Destine diferite: „Minciuna, plină de orgolii,/ Se lăfăieşte în fotolii,/ Iar Adevărul stă pe tuşă/ Şi-n anticamere, la uşă.”).

          În socialism, după unii, nu era voie să îl aștepți pe Moș Nicolae sau pe Moș Crăciun, ci doar pe Moș Gerilă, împrumutat de la ruși (дядя Mороз - dyadya Moroz). Că după revoluție martorul Stelică Romaniuc l-a primit, dar degeaba, că nu și-a pregătit încălțările (Dacă vine Moş Nicolae: „Îmi pun pantofii de cu seară/ La uşă ca un băieţel,/ Că sunt murdari cam de-astă-vară/ Şi poate-i lustruieşte el.”). Păi se poate, maestre?

          Cred că nu e regim politic în care să dispară anonimele, că doar români suntem și lichelele sunt prezente de mult timp în istorie. Depune mărturie în acest sens George Petrone (Lichelism: „Pândit, în fibrele intime,/ Să-şi piardă forma stând pe tuşă,/ Îşi scrie singur anonime/ Şi le strecoară pe sub uşă.”). Dar nu sunt și lichele la guvernare?

          Oricum, justiția rezolvă orice, indiferent de regim, rămânând mereu tot „de tranziție”, chiar și în 2019, sub Kovesi și Lazăr. Martor ne este Vasile Iuşan, cu dosarul „Justiţia e oarbă...”, din 2009 (Jignire: „Azi <jignirea>-i un tipic,/ Nu bine intră pe uşă,/ Toţi îţi zic:/ Ce-au în guşă... şi-n căpuşă.”), dar și Corneliu Costăchescu, cu dosarul „Epigrame”, tocmai din 2003 (Justiţia de tranziţie: Azi nu ştii ce să mai zici/ De aceşti justiţiari/ Pe-o uşă intră hoţii mici/ Pe o alta ies cei mari.)” Și așa a fost încâtușat în iunie 2019 însuși „haiducul” Dragnea, că anterior primise cu suspendare că a scos oamenii la vot!

          Cred că la Adrian s-a gândit Paul Constantin încă din 2008, referindu-se la tăiatul porcului în curtea unui sediu al unei cazărmi SRI, la îndemnul lui Ponta, de pe la SIE și ginere al unui popă securist (Distracţia se plăteşte: „Hainele, grătarul, vinul,/ Îi veneau ca o mănuşă,/ Numai că furând, cretinul/ Azi are <grătar>... la uşă.”).

          Nu știu de ce Stelică Romaniuc filosofează despre Logan. E o mașină care se vinde bine în străinătate. Chiar fiul meu, Călin-Daniel, cu mulți ani în urmă, și-a luat un Duster în Belgia și a fost mulțumit de el (Filosofică: „O uşă când ţi se va-nchide,/ O alta ţi se va deschide!/ Şi nu v-arunc doar vorbe-n van;/ Mi s-a-ntâmplat... având Logan!”). Așa că mă cam mir... Că fiul își luase un „van” excelent!

          Pentru mătuși și alte rude, după modelul mătușii Tamara a împăratului Hadri-anus, depune mărturie în 2010 Gheorghe Gurău (Declaraţii de avere - El...: „Să-i trăiască-n veci muierea/ Soacra, rudele, mătuşa/ Că i-au înzecit averea.../ Da, da-n schimb... e strâns cu uşa!”). Tot ușa, fir-ar ea de ușă! Scârțâie mereu....

          Constantin Enescu depunea mărturie în anul 2011 despre falșii eroi revoluționari, care sunt „destui” și acum (Erou al revoluţiei: „El a fost pe <baricadă>,/ Dar nu a ieşit în stradă.../ A baricadat... doar uşa.../ Şi le-a aruncat mănuşa...”). Știe omul ce știe, cum știu mulți, dar tac!

Martorul Mircea Ursei își recunoaște vina cotirii spre ușa epigramei, dând vina pe mămucă-sa (Ucenicie: „Am încercat cu glume timpurii,/ Scriind catrene mai hazlii/ Şi în final, la îndemnul mamei/ Am deschis uşa epigramei.”).

          Martorul Constantin Iordache depune mărturie despre un politician tot gen Hadri-anus (<Ajutoare>: „Unchiul, naşa şi mătuşa/ Săritori cum sunt, blajini,/ Îi deschid prin spate uşa/ Poate-o prinde rădăcini!”).

          Martorul zgârcit Evgheni-Puiu Scărlătescu, în dosarul „Când pleca odată, la război, un om...”, deschis în 2010, nu știm în ce tribunal, în loc să se ia de corupția mare tip DNA, se ia de cei mici, care ciupesc doar 2-3 lei la aducerea unei trimiteri (Unui poştaş: „Să-mi aducă un mandat/ Trei etaje a urcat,/ O scrisoare simplă, iată/ Jos, în uşa descuiată!”). Ei, și?

          Martorul Ionel Iacob-Bencei, potrivit arhivei personale a lui Gheorghe Culicovschi din 2006 își reclamă mătușa (Culmea curiozităţii: „În genunchi, lângă o <broască>,/ Am surprins pe o mătuşă/ Ce voia ca să-şi lipească/ Ambele urechi de uşă.”). Da, dar nu ne spune cam ce avea de ascultat mătușa.

          O fi fost interesant?! Și martorul Constantin Păun depune mărturie în 2005, nu despre a sa mătușă, ci mai ales împotriva unui prăpădit de câine al unui vecin (Salut de vecin: „Au un câine şi-o mătuşă,/ Ce mai duce căruciorul.../ Dar când trece pe la uşă, Câinele saltă... piciorul!”). Feblețea câinelui!

          Costel Zăgan se străduiește să descrie poetul cu inimă mare (Poet întredeschis: „Ba se stinge, ba se-aprinde/ Ba e focul, ba-i cenuşa;/ Prin vene îi curg cuvinte/ Şi-are inima cât... uşa!”). Oare există asemenea poet? L-am auzit întrebându-se pe un critic.

În dosarul „Epigrame cu şi despre femei”, deschis în 2010, martorul Mihai Teognoste își reclamă soacra, care îi asigură „protecţia socială” („Nevasta-mi zise-aseară-ncetişor:/ <Încuie uşa de la dormitor!>/ Iar soacră-mea, ce nu prea-aude bine:/ <De ce s-o-ncuie? Nu sunteţi cu mine?>), fetița blondă a lui Marian Grigore Dobreanu vrea o mătușă ca a lui Hadri-anus (Vis de copil: „Ce-ai vrea, fetiţa mea bălaie,/ Să-ţi pună Moşul Nicolae,/ În cizmuliţa de la uşă?/ - Păi, să-mi aducă... o mătuşă!”), iar Luchi Tenenhaus reclamă banii falși la un bordel (Felinaru roşu: „La uşă a bătut matroana/ Strigând - <Opriţi! E falsă suta!>/ Clientul iute şi-a pus haina/ Şi a sărit cu...<paraşuta>!”). Eu o contrazic: parașuta n-a rămas acolo?

          Iar în final nu puteam să trecem peste epitaful epigramatic al martorului Iulian Dămăcuş din dosarul „Pledoarie pentru epigramă”, deschis în 2007 (Epitaf Guvernului: „Aici doarme un guvern,/ Sub o uşă grea, de fier,/ Care-n visul lui etern/ Are chiar şi-un… premier!”). Cum să critici guvernul? Mie, știți doar, îmi e frică să critic o Viorică, terminând rapid și basta! Viorica mi-e nevasta!

          Să-l lăsăm pe Păunescu să de joace cu cheia în metafora ușă pentru femeie:

          CHEIA

          Adrian Păunescu

Mari poeți, de-a lungul vremii, au asemănat femeia

Cu o floare, cu un soare, c-o zeiță,

Cu scânteie, cu o apă, c-o păpușă.

Eu, cum nu-s poet prea mare,

Zic că seamănă c-o ușă.

Ușa către fericire, ușa către mângâiere,

Ușa ce spre taine duce galopând luna de miere.

Ușa către înrobire, ușa jugului etern,

Ușa care îți deschide perspectiva spre infern.

De, dar ca s-ajungi să intri , e-o problemă delicată,

Fiindcă mai întâi de toate, ușa trebuie descuiată.

Și treaba se face bine și devine fericită

Nu cu cheia la-ntâmplare , ci cu cheia potrivită.

Cheia ei originală , orice ușă-n lumea asta

După nuntă și tradiție are cheia ei și basta!

Dar de iei un gen de ușă, simplă, dublă sau de tei

Și-ai să vezi că merg la dânsa două sau mai multe chei

Stai, n-o sparge cu toporul, nu țipa, nu fă scandal,

Ia-ți mai bine portofelul și te du la tribunal.

Ca să-ți iei o altă ușă, liber trebuie să fii

Și-asta costă, după leafă, de la 3 la 7 mii!

Când alegi o ușă nouă, trebuie s-o faci cu artă

Să n-aibă, Doamne ferește, o broască defectă, spartă.

Că broasca atât e bună până n-a scăpat la chei,

Că pe urmă n-o mai fereci, nici cu două, nici cu trei.

E asemeni cu ulciorul, care dus prea des la apă,

Te trezeșți că-i sare smalțul, ori se sparge, ori se crapă.

Ușa este ca găina, că abia când e bătrână

Mai matură și mai coaptă, face supa cea mai bună.

Da, dar care om în viață nu și-a spus în gândul lui:

Dă-o dracului de supă, vreau un picioruș de pui”?

Ușa este ca un loto, zice puștiului un tată,

Nu e nici o diferență - dai un ban, mai tragi odată.

Însă, dragul tatii , află, nu ține cât veșnicia,

Că exagerând cu joaca , ți se strică jucăria.

Am văzut o ușă care a trăit în viața toată

Ca o sfântă cuvioasă și-a murit nedescuiată.

A urlat la dânsa cerul, cu o voce ca de crai:

Hei, stafie îngălbenită, poate vrei să intri-n rai?

Marș la iad, acolo-i locul pentru-o scândură uscată,

Ai trăit degeaba-n lume și-ai rămas tot încuiată.

Ce te temi mereu de ușă, o să-mi spuneți cu temei!

Habar n-am: Bun ! Perfect! Aveți dreptate, să vorbim atunci de chei.

Fiindcă principalu-n lume, nu e gândul, nici ideea,

Nu e focul și nici roata, principalul este cheia.

Și există chei... O groază, câți bărbați, atâtea chei,

Că de când e lumea lume, cheile le țin la ei.

Unele sunt lungi și groase sau subțiri ca un șiret,

Altele mici, delicate, ce deschid și un fișet.

Principalul nu-i mărimea, important - la orice ușă -

E să se lovescă cheia și să fie jucăușă.

Să nu se îndoaie-n broască și să țină la-nvârtit.

Chei de lacăte, valize, de casete, frigidere,

De cămări, de mănăstire, pivnițe sau șifoniere,

Ar mai fi cheia franceză, cheia la casa de bani,

Cheia de la turnul Londrei sau făcută de țigani.

Dară, ce te faci, amice, că din sute de modele

Tu te chinui toată viața cu o cheie de sardele!

Merge ea cât merge bine, dar apoi prinde rugină

Și-atunci nici Gerovitalul n-o mai scoate la lumină!

Poți să-i dai cu glaspapirul , șmirghel , pile , ciocolată ,

Tot ce-ncerci este zadarnic , ți-a ieșit din uz și gata!

Geaba-ncerci, geaba te zbuciumi și degeaba-ți ieși din fire.

Nu te mai văita la lume, nu e vina nimănui,

Leagă-o cu-n șiret sau fundă , fă-i un nod și pune-o-n cui!

Sunt atâtea chei pe lume, cheia „SOL" și cheia „FA",

Dar asta nu te-ncălzește dacă n-ai tu cheia ta.

Și zicând cum zic bătrânii la o tinerețe nouă,

Zici privindu-ți amintirea:

Ah , De-aș fi avut eu două!”

Uite că o puteți auzi pe Elena Stegărescu recitându-vă acestă poezie-metaforă (https://www.youtube.com/watch?v=kpUWKgNC3zg). Dar Păunescu trece rapid de la metafora ușă la „Cantec femeiesc”, elogiind femeia, amintindu-ne (https://www.youtube.com/watch?v=QfeGo0I5Aao) cu talent actorul Buzdugan...

9408925676?profile=RESIZE_710x

Greu e fără ușă și cheie

          Să fiți iubiți, să nimeriți, cu cheia-n ușă și cu-o brândușă!

          (continuare)

          Constantin NIŢU

1) „Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." (Jean Paul Richter)

http://webdidacticanova.blogspot.ro/

http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8

nitu.constantin@yahoo.com

constantin.nitu@g.unibuc.ro

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

Acest răspuns a fost șters.
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 8 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 8 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 10 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
Acum 10 ore
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 11 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
Acum 13 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
22. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
dimineți…
Acum 15 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Îmi las iar cuvintele toate să alerge, Și aș vrea pe unele să le pot culege,Să le așez mai frumos…
Acum 15 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
A nins iar foarte tare acum spre seară,  Și vremea este câteodată mai sonoră,  Fulgii de zăpadă…
Acum 17 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Frigul iernii pe toți iar ne-a cumințit,  Soarele coboară liniștit spre asfințit  Vântul nu mai…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->