Jocuri de cuvinte – vinul, podgoriile românești, Dobrogea (7)
Podgorii românești, Dobrogea
Moto 1:
Inegalabilul într-ale vinului, Păstorel
Moto 2: „Salutul Gorjului pentru Dobrogea”
Am văzut că în România există mai multe regiuni viticole. Despre cele din Moldova, Transilvania, Banat și Muntenia ați citit în postările precedente. Din cauza deosebirilor ecoclimatice, perioada de maturare a strugurilor diferă foarte mult de la o regiune la alta.
Alte diferențe sunt date de altitudine, expunere, pantă sau prezența unor bazine de apă. Acestea sunt deosebiri ecopedologice și pot determina și ele o maturare mai devreme sau mai târziu a strugurilor. Pe fondul acestor diferențe, particularitățile privind condițiile ecologice, soiurile cultivate, tehnologiile aplicate sau nivelul cantitativ și calitativ al strugurilor diferă foarte mult de la o regiune viticolă la alta.
Crame în zona viticolă Dobrogea (vezi harta online AICI)
Dobrogea – prezentare turistică
În România, regiunile viticole se suprapun pe vechile provincii istorice. Dobrogea este o regiune viticolă de excepție. În termeni largi, regiunea viticolă este un habitat de mare întindere care prezintă aceleași caracteristici din punct de vedere al condițiilor ecologice, a sortimentului de soiuri și a tehnologiilor de întreținere aplicate viței de vie și de obținere a vinurilor.
Dicționarele ne lămuresc asupra habitatului: „HABITÁT, habitate, s. n. Ansamblu de condiții oferite vieții de un biotop; loc care oferă condiții corespunzătoare de viață pentru o anumită specie de plantă sau de animal. – Din fr. habitat. sursa: DEX '09 (2009)”, dar și asupra biotopului: „BIOTÓP, biotopuri, s. n. (Biol.) Mediu geografic în care trăiește un grup de plante și animale în condiții omogene. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biotope. sursa: DEX '98 (1998)”.
Regiunea viticolă a colinelor Dobrogei se întinde de la stațiunea Mangalia până la Tulcea și Măcin. Aici, condițiile din timpul înfloritului sunt cele mai favorabile producției de vin. Temperaturile sunt ridicate, în medie - 18,9-20,3° Celsius, iar precipitațiile scăzute - 15,9-19,5 mm col. Hg. Din cauza influenței Mării Negre, temperaturile medii sunt mai scăzute comparativ cu alte regiuni viticole din sudul României, însă iernile sunt mai puțin aspre, Totuși, în extrema minimă, acestea pot coborî până la -33 de grade, valoare înregistrată la Murfatlar.
Soiurile de viță de vie cultivate în Dobrogea, la o altitudine medie de 71 de metri sunt Pinot Gris, Chardonnay, Muscat Ottonel, Italian Riesling, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir sau Merlot.
Murfatlar cu alplicația maplandia.com
Podgoria Murfatlar este situată în sud-estul României, între Dunăre şi Marea Neagră, în centrul Podişului Dobrogei. Cu toate că înainte de invazia filoxerei (1884), nu se vorbea despre viile de la Murfatlar, Medgidia sau Cernavodă, aici au apărut cele mai vechi scrieri despre via şi vinul de pe pământul românesc. Aceste scrieri îi aparţin poetului Ovidiu, exilat la Tomis din porunca împăratului Aurelian, care a murit aici în anul 17 d.Hr. Scytia Minor (acum Dobrogea) era cunoscută pentru viile de aici, iar vinul obţinut făcea obiectul schimburilor comerciale dintre traci şi coloniile greceşti de la malul Mării Negre.
Podgoria Murfatlar a apărut foarte târziu. Potrivit site-ului Staţiunii de Cercetare şi Producţie Viti-Vinicolă Murfatlar, în lucrarea '„Dobrogea în pragul secolului XX'', istoricul M. D. Ionescu preciza în 1904 că în 1887 se înfiinţase pe aceste meleaguri o pepinieră a statului, de 4,8 hectare, plantată cu arbuşti şi viţă-de-vie, cu scopul de a înlătura efectele secetei. În anul 1907, s-au înfiinţat aici primele plantaţii organizate în scop experimental, pe o suprafaţă de 10 hectare. Încercând să refacă viile distruse de filoxeră, specialiştii au cultivat cele 10 hectare cu soiurile franţuzeşti Chardonnay, Clairette, Pinot gris, Pinot noir, Folle blanche şi Malvoisie.
George Nicoleanu şi Vasile Brezeanu, precursori ai viticulturii româneşti, au găsit asemănătoare condiţiile de climă şi de sol de aici cu cele din regiunea franceză Champagne, prin urmare s-a înfiinţat la Murfatlar un centru de producere a vinurilor spumante, care a funcţionat în perioada 1913-1916, produsul numindu-se Lacrima lui Ovidiu. Condiţiile climatice de aici au dovedit, însă, în timp, că nu sunt prielnice vinurilor spumante, ci vinurilor demidulci şi dulci, care s-au impus cu succes pe piaţa internaţională. Se zice că vinul Lacrima lui Ovidiu apărut după anul 1990 ar fi fost un fals!
În august 1939, cu prilejul manifestărilor prilejuite de Ziua Marinei, preaafemeiatul rege Carol al II-lea a degustat vinurile produse la Murfatlar, fiind impresionat de calitatea acestora. Așa că a dispus includerea pepinierei printre furnizorii domeniului regal, iar Murfatlarul, ete na, a fost numit Via Regală. În august 1942, printr-o ordonanţă a Ministerului Agriculturii şi Domeniilor, pepiniera a fost trecută în subordinea Institutului de Cercetări Agronomice, sub denumirea de Staţiunea Experimentală Viticolă Murfatlar. Staţiunea de Cercetare şi Producţie Viti-Vinicolă Murfatlar este situată în centrul viticol al podgoriei, care s-a dezvoltat, de aici, într-un ritm foarte alert.
Iniţial, nucleul viilor era la Basarabi, dar plantaţiile s-au extins rapid de-a lungul văii Carasu, până la Cernavodă, ajungând să ocupe astăzi peste 3.000 de hectare, în zona localităţilor Murfatlar, Valul lui Traian, Poarta Albă şi Siminoc. Podgoria urmează traseul canalului Dunăre - Marea Neagră, fiind cuprinsă între oraşele Basarabi, în est, şi Cernavodă, în vest, şi este formată din trei centre viticole: Murfatlar, Medgidia şi Cernavodă (M. Macici, „Lumea vinurilor. Vinurile lumii'').
Murfatlarul beneficiază de o expunere prelungită la soare, de un regim de precipitaţii mai sărac, chiar deficitar şi de influenţa Mării Negre, care acţionează ca un regulator termic. Solul arid, cu un suport de calcar, este benefic obţinerii unor vinuri de calitate. Celebritatea podgoriei este dată îndeosebi de vinurile dulci, obţinute pe cale naturală din struguri cu un conţinut ridicat de zahăr, culeşi la supramaturare, dintre care se remarcă soiurile Chardonnay şi Pinot gris, la care se adaugă Muscatul Ottonel, Tămâioasa românească, Sauvignon, Riesling italian, Columna, pentru soiurile albe, iar pentru cele roşii Cabernet Sauvignon, Pinot noir, Merlot şi Fetească neagră, cu vinuri de la cele seci la cele dulci.
Epigramistul Păstorel Teodoreanu, fin cunoscător al viticulturii româneşti, elogia vinurile de Murfatlar, spunând:
Dreptate are Păstorel!
Și un Chadonnay fără muzică nu se poate...
Pare curios faptul că stațiunea de cercetare viticolă de care am pomenit nu prea se descurcă astăzi, în economia de piață, cu toate că a moștenit o vinotecă de excepție. Poate managementul lasă de dorit, dar noi doar observăm și „nu ne băgăm”!
În 2007 aveam să conduc câțiva studenți la licență de la specializarea „Sisteme informaționale geografice”, printre care și o studentă silitoare din Medgidia, Monica G., al cărui logodnic era ofițer de poliție, iar ea fiica unui ofițer de tancuri. Și logodnicul, știind el că sunt și general, după susținerea cu brio a licenței, i-a propus Monicăi să îmi aducă trei „popice” din podgoria Murfatlar. Și cu asta mă dau pe mâna procuraturii că am primit trei sticle de Pinot Noir! Apoi, prieteni pe facebook, am felicitat-o pe Monica pentru cei doi gemeni pe care îi are. Și mă bucur că apoi a studiat și inginerie geodezică la USAMV!
Măcin și Niculițel cu aplicația maplandia.com
Podgoria Sarica Niculițel este cea mai veche podgorie din Dobrogea și singura cu blazon „episcopal”. Podgoria se întinde pe 383 de hectare și are un terroir care și-a confirmat valoarea în cei peste 2.500 de ani de tradiție. Podgoria este localizată în județul Tulcea, mai exact în nord-vest. Plantațiile se află într-o zonă depresionară împădurită, la numai 29 de kilometri de orașul Tulcea.
O epigramă a lui Păstorel pentru „Cotnar”, modificată pentru... „Niculițel”
Și fiindcă nu am explicat termenul, îl explicăm acum. Terroir (inexistent în dicționarele noastre) este un termen de origine franceză (terre), derivat din latina populară (terratorium - pământ). Inițial înseamna o zonă limitată de teren considerat din punct de vedere al abilităților pentru agricultură, în special pentru producția de vin, dar și pentru ceai și cafea.
Termenul se folosește ca un concept-umbrelă, care încorporează toate trăsăturile distincte ale unei anumite zone viticole, cu efect asupra gustului și calității vinului. În general este folosit pentru a descrie modul în care particularitățile regiunii respective – clima, solul, tradiția și poziția geografică– influențează vinul produs aici.
Wikționarul specifică: „Din latina vulgară ca *terratorium, din latină ca territorium, de la terra („teren”). Comparați cu dubletul moștenit „territoire” (teritoriu). Și căutând etimologia în le Trésor de la langue française informatisé - The Digitized Treasury of the French Language) aflăm: „Întindere de teren care prezintă o anume omogenitate fizică, originală sau legată de tehnicile de cultură (drenaj, irigare, terase), aptă de a furniza anumite produse agricole. Terroir al văii, al versantului; terroir de roci, de tuf, de nisip; terroir pentru cereale; terroir fertil, mediu, sărac; terroir bun; terroir de Champagne, de la Beauce; fructe, produse de terroir. .... (Pesquidoux, Livre raison, 1932, p. 165).” Așa că am adoptat repede cuvântul!
Revenim la podgorie. Viile se află chiar la poalele muntelui Măcin, între Dunăre și Deltă. Solul din zonă este unul calcaros, cu substrat bazaltic. Clima temperat-continentală are aici veri lungi și secetoase și ierni blânde. Anotimpul rece este caracterizat însă și de vânturi puternice.
În podgoria Sarica Niculițel există crama Viticolă Sarica Niculițel. Aici se cultivă soiurile de struguri Aligote, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Riesling, Fetească Albă, Pinot Gris, Fetească Neagră, Cabernet Sauvignon, Pinot Noir, Merlot, Syrah.
Tulcea cu aplicația maplandia.com
Și trebuia să gust și aceste vinuri. Era prin 1983 și Muzeul Județean de Istorie și Arheologie Tulcea a organizat un simpozion de istorie cu tema „Vechi mărturii la Dunărea de Jos”, la care participau cercetători istorici și arheologi din principalele centre științifice ale țării și din străinătate. Acum muzeul este o componentă principală a Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea.
Deși se consideră că actul său de fondare este consfințit prin organizarea expoziției permanente de istorie și arheologie, în anul 1975, într-o clădire construită în Parcul Monumentul Independenței, pe locul cetății antice Aegyssus, este evident că „istoria” sa se identifică în totalitate cu evoluția de peste 50 de ani a instituției muzeale din județul Tulcea, perioadă în care au avut loc importante restructurări și transformări, unele dintre acestea cu adevărat fundamentale.
La simpozion am prezentat o comunicare, „Fotointerpretarea automată și semiautomată fotogramelor siturilor arheologice”, autori gl mr. ing. Dragomir Vasile, col. ing. Molea Octavian și mr. ing. Nițu Constantin. Am fost cazați la hotelul „Delta” din Tulcea, chiar lângă port, eu în cameră cu arheologul ieșean Enculescu. La simpozion a participat și Tamara Dobrin, vicepreședinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, profesor universitar, dar nu a stat mult. Era soția unui general, șeful Direcției de Informatică Militară a Marelui Stat Major.
Acolo, în vizitele la siturile istorice (Dinogetia, Halmyris, Argamum, cetatea medievală şi necropola daco-romană de la Enisala, necropola cetăţii Beroe sau în aşezările de la Sarinasuf şi Babadag, Murighiol, Niculiţel-Cornet ș.a.) am auzit primele bancuri cu Ceaușescu și PCR, care pentru arheologi avea altă semnificație. Și arheologul din Iași, coleg de cameră, a zis „Au, ne-au auzit militarii!”, la care directorul Muzeului Național de Istorie din București, Constantin Preda, a zis „Stai liniștit, pentru Molea și Nițu garantez eu!” generalul Dragomir nu era cu noi, era în alt grup.
De mâncat, mâncam la cantina județenei de partid. Pescuitul era interzis atunci, dar pentru județeana de partid și pentru istorici și arheologi „avea balta pește”! De fapt Dunărea! Și sâmbătă, 21 mai, seara am participat la dineu chiar în holul muzeului. Toasturi, întâi partidul, apoi specialiștii... Adevăratul chef a fost după 23.45, când s-au retras „oficialii” de la C.C. și de la județ. Atunci directorul muzeului, Gavrilă Simion, a zis: „Și fiindcă am rămas între noi, truditorii întru istorie, să amintim faptul că azi e ziua Sfinților Împărați Constantin și mama sa Elena.” Toți am rămas muți în acele vremuri! Și a continuat cu o scurtă introducere despre Bizanț și ortodoxie, în puține fraze concise, după care a zis: „Să facem urările ce se cuvin colegei mele Elena, domnului Constantin Preda, director al Muzeului Național de Istorie al R.S.România și domnului maior Nițu Constantin, colaboratorul nostru la o temă importantă de cercetare științifică!”
Și bea un vin bun, că „n-o să trăiești cât Pământul!”
Era pentru prima dată când deveniserăm „domni” în plen, că în particular nu prea foloseam „tovarășe, ci doar la simpozion!” Stridența se întâlnea și în instituția unde lucram. Că atunci când discutam cu o colegă din altă unitate la o întâlnire întâmplătoare o salutam cu expresia „Sărut mâna, doamnă Gabor!”, la care colega în ale cartografiei îmi răspundea: „Bună ziua, tovarășe maior!” Și revenind la chef, s-a băut numai vin de Sarica-Niculițel, alb, dar nu prea îmi amintesc soiul.
Cred că am dormit doar vreo două ore, deoarece a doua zi, duminică, am făcut cea mai frumoasă excursie la bordul unei nave pe brațele și canalele deltei, cu masa de prânz luată la un restaurant din Murighiol, dar cu bucate aduse în containere pe navă, tot de la cantina județenei de partid!
Generalul Dragomir umbla doar în uniforma de general. Ceilalți doi aveam și haine civile. Și cam amețit fiind, m-am îmbrăcat în uniformă, cu bluză de vară, că era foarte cald. Și lipoveanul care se ocupa de containere și masă i-a indicat ospătăriței din Murighiol să ne dea cele mai mari bucăți de crap la felul numit „saramură”! Se vedea respectul slavilor pentru uniformă!
Murighiol cu aplicația maplandia.com
Excursia în deltă a fost mirifică și nu are rost să vă arăt traseul. La Murighiol am întrebat ospătărița dacă nu are ceva pentru mahmureală după niscaiva exces de Sarica-Niculițel... Și mi-a adus un amestec de oțet de mere, suc de lâmâie și ceva secret care nu se poate spune. Nici nu m-am uitat la vinul de pe masă. Iar după ce am mâncat m-a chemat în holul bucătăriei și mi-a dat un pahar de bere rece pe care nu au declarat că o au la vânzare. Și eram ca nou! Lipoveanul meu să trăiască! Restul excursiei a fost și mai plăcut.
Situația în România începuse să fie albastră. Iubindu-mi familia, soția și copilul, am hotărât să îi duc în acea vară în deltă. Benzină nu prea era. Aveam o țară frumoasă, dar nu te puteai deplasa cu automobilul când doreai și unde doreai. Așa că pentru luna august aveam plinul Daciei 1300 făcut, plus două canistre pline, adevărate bombe. Traseul ales a fost București – Tulcea, Tulcea –Mangalia, cu întoarcere Mangalia – București – Arad. Pe drum mai primeai la vreo benzinărie 5 litri de benzină, dacă era, dar după o coadă de cel puțin două ore. Vă închipuiți înjurăturile pe care le auzeai pe acolo.
Traseul cu „bombe” și cu baterie „moartă” (cu aplicația Rome2rio)
Așa că am făcut drumul București – Tulcea. Negăsind loc la hotel, ne-am deplasat la hotelul din Mahmudia. Aici erau și căsuțe. Am preferat să stăm la căsuțe, pentru a ne păzi și marfa strategică, cele două canistre periculoase.
Și o nenorocire nu vine niciodată singură. În drum spre Tulcea, la o haltă mică, motorul nu a mai piornit. Se „consumase” bateria! Tehnologia de pornire a motorului o știți cei ce ați șofat pe drumurile patriei. Unul la volan, că eram trei, cuplare în viteza a doua, „răsucirea” cheii de contact introduse, piciorul pe pedala de ambreiaj, împingerea autoturismului și la ajungerea la o viteză corespunzătoare luarea bruscă a piciorului de pe pedala ambreiajului. Ați uitat?
Traseul Tulcea – Murighiol
Ce simplu era atunci față de acum!
Și am vizitat și delta cu vaporul, lăsând autoturismul „în pantă”, în TULCEA! Ca să simplifici operațiunea, parcai mereu autoturismul în pantă, cu fața spre vale și urmăreai protocolul bazându-te doar pe forța gravitațională, cu companionii în autoturism! Și de pe navă am mai luat două familii cu autoturismele la hotelul din Murighiol! Și, fraților, nu am găsit baterie nici în Tulcea, nici pe traseu, nici în București, nici în Arad! Concediul anului 1983 a fost o adevărată aventură!
Drumul aventură cu canistre și cu bateria „moartă”
(Murighiol – Mangalia – Constanța – București – Arad - București, cam 1400 km)
După așa drum e bun și un cor...
Pe al vieții drum greu – Cor Azs Brăila
Și, ajuns la Arad după așa drum, eventual cu câte 5 litri de benzină luați la câte o pompă, unde se găsea, de care ați cam uitat unii, te răzbunai pe bucate alese, la care soacra mea era expertă și pe un vin bun... Și mama soacră nu mă trimitea după „Supra Max Articulații”...
Cântai la un vin bun după așa drum!
Și bârfeai „împărățiile”, oricare ar fi ele...
Vizite pe la Măcin
Uite că și pe la Măcin există „cramele regale” Alcovin! Deși podgoriile noastre au tradiție de sute de ani, iar vinurile românești stăteau la loc de cinste pe mesele domnitorilor si erau râvnite de nobilimea altor țări europene, enoturismul este incă o nișă insuficient valorificată în România. Dar asta nu e o surpriză.
Traseul București – Măcin (cu galben drumul suplimentar dacă nu ar fi mers bacul)
Amatorii de plimbări printre podgorii si degustări de vinuri la crame trebuie să se documenteze asupra „drumurilor vinului”, ințiativă turistică ce a rămas cam moartă, indiferent de guvernare. Reclama turistică a vinului nu prea e pusă în funcțiune! Drumurile sunt aproape impracticabile, locurile de cazare și organizarea lipsesc cu desăvârșire.
Crama „regală” Alcovin
Așa că există Crama Alcovin – Vinuri de Măcin. Unii zic că Podgoria Sarica Niculițel, cea mai veche podgorie a Dobrogei, de care am scris mai sus, reunește ca centre viticole și Măcinul, pe lângă Niculițel si Tulcea. Făcând parte din centrul viticol Măcin, domeniul Alcovin se întinde pe 300 de hectare și a luat naștere în 2002, iar din 2011, scârț, Marițo, devine furnizor oficial al Casei Regale de Romania. Există legal casa asta sau nu știm noi?
Crama Dobrogeană
Și uite că unii s-au născut fără noroc, chiar cu un pian la purtător...
Dar oare acestei „Case regale”, după cum zic unii cârcotași, nu i s-ar potrivi introducerea pe acolo a unuia devent ulterior prinț consort, zic unii de către știm noi cine, nu i s-ar potrivi epigrama știm noi cui?
O epigramă antiturnători
Dintre soiurile cultivate, Renatus, Chardonnay, Muscat, Merlot, Fetească Regală, Aligote, Sauvignon, Pinot Noir, toate au obținut de-a lungul anilor medalii la concursuri internationale și interne. Dacă prestigiul dobândit cu munca și experiența grea nu impresionează, atunci o vizită si-o degustare sigur o să te lamurească. Că aveam să merg în Măcin în câteva ocazii deosebite și aveam să descopăr multe lucruri interesante.
Prima vizită la Măcin am făcut-o la invitația secretarei facultății unde activam ca profesor universitar, la Universitatea din București. Venisem acasă din concediu și domnia sa m-a întrebat dacă nu vreau să predau lecții de informatică la acelaș curs de secretariat pe care îl organiza cu secretarele diferitelor instituții interesate, de astă dată cu personal din Măcin, din Brăila sau din alte localități din jurul Măcinului.
Am acceptat și cu Viorica la volan ne-am deplasat pe traseul București – Buzău – Brăila – Măcin, emoțiile cele mai mari avându-le „șoferul” meu la trecerea cu bacul peste Dunăre. Dar totul a fost interesant. În Brăila ne-a așteptat la bac doamna Iordana. Am fost cazați la casa părinților domniei sale, o casă veche în stil dobrogean. Părinții săi, oameni minunați, locuiau la Vila construită în afara Măciunului, o fermă personală de excepție.
Acolo aveam să învăț ce rău produc uneori ajutoarele sociale. La domiciliul părinților fuseseră aduse niște lemne pentru iarnă, tăiate, care după descărcare trebuiau doar „clădite” la locul rezervat. Colega mea a rugat un vecin de vreo 35-40 de ani, care își bălăngănea piciorele pe banca de la poartă, să execute contracost, operațiunea. Acesta a zis: „Mă iertați, doamnă, dar eu am din ce trăi. Am ajutor social.” „Cât ai?” a întrebat colega. „500.000” a fost răspunsul insului. Asta valora cât 50 RON de acum! V-ați lămurit de rolul unor „ajutoare sociale”? Că politicienii interesați le cam acordă anapoda.
Acolo aveam să îi cunosc părinții și să admir minunatele realizări ale domniilor lor, care își cultivau pământul (ajutați de un cal) așa cum au făcut românii întotdeauna, având toate cele necesare traiului. Acolo locuiau pe timpul verii și domnul profesor Socobeanu, fost truditor la ASE București și colega mea, dar și sora colegei, Viorica, cea care s-a împrietenit imediat cu tiza sa, gătind împreună și schimbând informațiile vieții de ardeleancă și de dobrogeancă. Că doamna Iordana a avut emoții cu „soția unui general”, bănuind dânsa că s-ar putea să fie „cu nasul pe sus”, ca o vecină a sa din București, în Piața Romană, neștiind că ardeleanca, fostă sportivă și profesoară de sport, a fost educată în spiritul muncii și bunului simț. Iar eu cu domnul profesor Socobeanu aveam să schimbăm multe poante, să ne aducem aminte versurile marilor poeți români și universali. Iar după o cină cu pește am degustat un Chardonnay de Măcin, aducându-ne aminte epigrama marelui Păstorel:
Domnului Socobeanu îi plăcea mai mult descântatul vinului, decât vinul; Dumnezeu să îl odihnească în pace acolo unde e!
Bine-ți place vinul ție, măi Ilie
Cursurile s-au ținut zilnic în acea săptămână intensiv, în laboratorul de informatică al liceului din Măcin. Fetele erau interesate și lucrau cu stoicism. Rețeaua de calculatoare era cuplată la Internet și pe discurile de sistem aveam să descopăr fișiere interesante, uneori ce nu pot fi date publicității... Dar asta e! Și cum totul era plătit, cu banii câștigați am mers toți patru, familiile Socobeanu și Nițu, la Portița, un loc mirific, unde am cunoscut-o pe primărița din Jurilovca și personalul stației meteorologice Portița, oameni adevărați care își vedeau de treburile lor. De acolo ne-am întors la Măcin și apoi cu autoturismul nostru acasă, de astă dată pe alt traseu, folosind podul de peste Dunăre. Munca împletită cu odihna și distracția e ceva minunat!
Dar a doua vizită a fost de altă natură. Facultatea de Geografie a Universității din București crease o anexă la Măcin, cu specialitatea mai întâi cartografie și cadastru, apoi planificare teritorială. Studenții erau oameni minunațin și au folosit din plin ocazia de a se pregăti temenic într-un domeniu interesant. Sufletul organizării cursurilor de aici a fost colegul meu, profesorul Gheorghe Vișan. Colegii se deplasau cu plăcere din București la Măcin. Cursurile se țineau tot în localul liceului. Și la examenul de licență al primei serii aveam să fac parte din comisia al cărei președinte era colegul Vișan, cel care predase cartografie și prin Algeria. Locuiam la căminul liceului și mâncam la un restaurant.
După absolvire au vrut tinerii să organizeze un banchet, dar noi am spus că ne grăbim spre București. Atunci câțiva dintre ei ne-au invitat la Casa Vinului, unde am stat fix două ore și nu am putut degusta nimic. Atunci ne-au oferit fiecăruia câteva sticle de vin, ocupându-ne portbagajul autoturismului colegului, atunci asistent, Mircea Vișan. Vinul a fost excelent la ajungerea acasă. Sufletul acțiunii au fost patru polițiști din Măcin, care mi-au acordat o mai mare atenție, știind că sunt și general. Noi nu vroiam să stricăm rânduiala, deoarece mergeam la domeniul doamnei Iordana Socobeanu, unde ne așteptau și oficialitățile orașului, în frunte cu primarul. Aici a avut loc un „dineu colegial” oferit de familia Socobeanu. Așa că de asta refuzasen degustarea.
A venit toamna!
Că și aici a fost o adevărată degustare. Domeniul era interesant și mai avea să fie folosit la activitățile facultății. Aici era și somelierul Dan J., excelent cunoscător al vinurilor și al farmecului Dobrogei. Gustările și degustarea au fost mai mult un prilej de poante bine ticluite și presărate cu epigrame legate de temă. Ne pregătisem sufletește și trupește pentru un festin al simturilor.
Am înțeles câte ceva despre soiurile de vin dobrogene și ne-a tihnit mâncarea, ne-am folosit toate simțurile doar pentru a degusta vinul, însușindu-ne noi chimia între soiul din pahar si bucatele din farfurie, cum se păstrează acasă sticla cu merlot pe care am primit-o cadou de la primar și care sunt temperaturile la care se servesc, pe caracteristici cromatice, licorile bahice.
Și după o seară magnifică aveam să ne întoarcem la București. Ulterior s-a intensificat colaborarea autorităților locale ale Măcinului cu Universitatea din București și cu Ministerul Mediului, inclusiv prin crearea unui parc național unde cadrele didactice să facă cercetare științifică, iar studenții practică. Nu am mai urmărit cele stabilite.
Concluzii toponimice
Așadar, rămânând la vin, crame și podgorii (și la muzică), am arătat sumar situația podgoriilor din Moldova, Transilvania, Banat, Muntenia și Dobrogea. Și toponimia, adică denumirile de locuri, trebuie să reflecte apartenența la România. Dar n-am scris noi că peste 40% din teritoriul agricol al țării nu ne mai aparține? Și iată că noile toponime sau nume de locuri sunt uneori cu (ne)bună „tocmeală” alese, nu după reguli clare!
Să dăm exemple din cele mai uzuale! În Moldova există: Crama Cotnari, Casa de Vinuri Cotnari, Crama Hermeziu, Crama Gramma, Crama Vie-Vin Lechința (mai spre vest), în zona Huși Casa de Vinuri Huși, Crama Averești, în zona Focșani Crama 5 Coline, Domeniile Panciu, Domeniile Stănescu, Senator Wine, Daniels Wine – Crama Cârligele și Crama Gîrboiu, în zona Galați-Brăila Casa de Vinuri Wingex.
În Dobrogea există: în Tulcea - Crama Delta Dunării La Săpata, Via Viticolă Sarica Niculițel, Vinuri de Măcin și Crama Hamangia, în județul Constanța - Crama Histria, Crama Darie, Crama Trantu, Crama Frâncu, Crama Alira, Domeniile Adamclisi, Domeniile Ostrov, Domeniul Vlădoi, Crama Gabai, Crama Cros Des Colombes.
În Transilvania și Banat există: în Bistrița Năsăud - Crama Jelna, Crama Lechburg, Domeniile Vatra Roșia, Crama Ascunsă din Teaca, Crama Liliac, la Târgu Mureș - Crama Culpiu și Crama Villa Vinea, la Cluj -- Crama Salina (Turda), în Alba - Cramele Jidvei, Pivnița Savu și Crama Telna, în Arad Cramele Miniș, Balla Geza Winery, Elite Wine și Crama Daiconi, în Timiș - Cramele Recaș, Crama Petro Vaselo, Crama Thesaurus, în Caraș-Severin -Crama Aramic și Crama Terra Natura, între Sibiu și Hunedoara Crama Gorgandin etc.
În sudul țării, la noi, „Mitícii” (nu „míticii”), în Muntenia există: în zona viticolă Prahova Buzău – Domeniile Anastasia, Cramele Halewood, Domeniul Kelaru, 1000 de Chipuri, Casa Bolgiu, Crama Davino, Gramofon Wine, Domeniile Urlați, Crama Viile Metamofosis, Crama Budureasca, Aurelia Vișinescu – Domeniile Săhăteni, Crama Ceptura, Licorna Winehouse, Domeniile Franco-Române, Crama Lacerta, Crama Nomibo, Domeniile Blaga (cred că nu e pedelisto-penelistul cruțat de justiție pentru vreo 700.000 de euro), Crama Rotenberg, Crama S.E.R.V.E. Ceptura, pe Valea Oltului în Vâlcea Vinarte – Bolovanul, Domeniile Sâmburești, Domeniul Dragași, Crama Via Sandu, Crama Bauer, Casa Isărescu (da, guvernatorul B.N.R.), Casa de Vinuri Negrini, Crama Avincis, între Piatra-Olt și caracal Pivnițele Theodoros, între Drăgășani și Slatina Crama Mennini și Crama Cepari, la sud de Craiova Domeniul Coroanei Segarcea, iar la vest 7Arts Winery, la vest de Băilești Crama V. Inc, apoi Crama Oprișor, Crama Vânju Mare, la Corcova Domeniul Catleya etc. Nume românești „curate”!
Hai noroc!
Constantin NIŢU
„Amintirile noastre sunt singurul paradis din care nu putem fi izgoniți." Jean Paul Richter
http://webdidacticanova.blogspot.ro/
http://lenusa.ning.com/profiles/blog/list?user=2xbgg4a2kinp8
http://geo.unibuc.ro/cv_nitu_c.html
-->
Comentarii
OK!
FALL_OF_WOMEN_IN_BRITISH_LITERATURE_AND.pdf
Totul nu-i bătut în cuie,
Trecem de la vin la MUIE!
Domnului Florin:
„Măi, să fie,
Gând la gând cu bucurie!”
Dar „zdrobitoarele” de struguri?
Doamne, cat imi place vinul,
Asta o tot zic mereu;
Insa, nimeni nu ma crede...
Numai sufletelul meu!
Magistral!
Doar atât:
„Uauuuu!”
https://www.youtube.com/watch?v=jAHX7CTCzf8
Veselia e în toi
Lângă vinul din butoi.
Noi, fetițe cochete,
Dăm like-uri în buchete.
Cu aprecieri tresaltă
Două fete vesele!
Să nu-ți vină să lași baltă
Toate interesele?