mă şuieră vântu-n ferestre
pustiul mă ciutură în casă
pădurea mai umblă în poveste
se scutură toamna sub coasă,
la masa de plop de sub geam
înseratul se pune pe seară
şi vântul se aşează pe ram
când crivăţul fuge prin gară,
la masă, joc şah eu şi cu mine
singurătatea îmi bate în cap
pierd turnul, pierd şi regina
şi viaţa mi-o închid în dulap,
întorc capul înspre odaie
şi casa în sine-i pustie
ţăcănitul maşini-i de paie
iar la maşină scrie o stafie,
poemul e gata şi-i bun de citit
de jur împrejur sunt cruci necioplite
stafiile nopţii sunt de iubit
pe paturi de moarte, neostoite.
-->
Comentarii