Din cerul vinețiu, sub biciul de vânt
Ce cravașează sirepe herghelii de nori,
Cad lacrimi fertile spre-nsetatul pământ
Într-un alai de frunze transformate-n flori.
Ploaia și frunzele toamnei fac legământ
Să-ntrețină al rădăcinilor unic festin;
Pentru o clipă, unesc cerul de pământ
Ca și cum ploaia ar fi lumii destin.
Am lăsat o parte din copilărie la restant-post
Când m-abandonam buzelor ploii să mă sărute
Și vreau să cred că stropii ei mă știu pe de rost;
Le simt seducția cosmică când vin să mă salute.
E toamnă și-n răsfățul spicelor de ploaie
Se trezește copilul din mine ca un curcubeu;
Parcă simt speranța-n suflet cum, se-altoaie
Dup-o arșiță barbară ce ne-a-ncercat din greu.
(Dubova, 2O17, O3 septembrie)
-->
Comentarii
Mulțumesc, AURELIA, pentru atenție și apreciere!