Un zbor înalt, nimic mai mult,
pe stepe de doruri fugărite
ce cresc în al inimii tumult,
de parcă sunt corăbii hăituite.
La umbra paltinului vieții,
mi-adăpostesc speranțe și iubiri
și-n aburul din ceața dimineții,
mi-ascund o lacrimă din neiubiri.
Peste pianul timpului plângând,
se-așterne colbul trandafirului uscat
și-n note înghețate în iernile din gând
te strig iubire...de când ai plecat.
Perle se leagănă la gâtul sorții
iar buzele-ți șoptesc într-una,
că te-or săruta, în pragul nopții
să ne cununăm când răsare luna.
Te-oi alinta pe perna sidefie,
cu Luna paznic la poarta dimineții
iar râul susurând, muzică ne fie,
de-mi vii alături, pan' la sfârșitul vieții!
Dida Diana Cioponea.
-->
Comentarii
Ion Rodica Nicoleta Multumesc de trecere si comment!
Te imbratisez si pe tine, Gabriela Mimi Boroianu!
un zbor catre transcendent cand in ganduri si vise izvoraste o iubire pura...Dar lacrima neiubirii pateaza colbul de roze, iar singuratatea striga... si strange, in note inghetate pe un postativ al durereii, al parasirii de sine