Toamnă, poamă aurie,
mâine cum va fi să-ţi fie ?
Azi atârnă-n crengi culoare
fructe dulci, îmbietoare.
Încă plâng greieri în noapte
şi iubirea are şoapte.
Sub fereastră în grădină
flori se-apleacă şi suspină,
se îmbracă-n galben toate
şi tot plâng neascultate.
Chiar şi cerul plânge-ades,
lacrima eu i-am cules,
mi-am spălat gândul cu ea
şi i-am spus tristeţea mea.
Nu m-ascultă toamna asta,
o s-o-ncerce iar năpasta.
Azi e poamă aurie,
mâine cum va fi să-i fie ? -
flutură cântec de vânt
lacrimi mici curg pe pământ.
Vreau să-i spun ce e şi-n mine
şi nu vrea să mă aline.
Astăzi are treabă multă
şi pe mine nu m-ascultă.
Toamnă-nveşmântată-n ploi
îţi dau lacrima-napoi !
De acum te las pe tine,
plângi doar tu de-ţi face bine !
Îmi pun gândul meu de vară
peste toamna de afară
şi iubesc tot ce vreau eu -
eu am anotimpul meu !
ZiFrumoasă (Mihaela Călin)
3.09.2013
-->
Comentarii
Frumos poem...Felicitări!
Într-o adiere timidă
se oglindeşte toamna
în vis de catifea
un foşnet de răcoare
murmur fin se aude
într-o pată de culoare...