De-atâta iarnă nu mai pot
să-mi car în spate dorul
Și-aud cum toarce timpul mut
din caiere fuiorul
De-atâta iarnă-am obosit
să tot îmi trag piciorul
De cât omăt am rătăcit
pe unde-am pus odorul
Și lacrimi se-adună-n șir
una după alta
În țurțuri se prefac apoi
cioplind adânc cu dalta
Și-aud cum toarce timpul mut
într-o nepăsare
Și-un clopot trage greu și surd
pentru cine, oare?
Comentarii
Frumoase versuri