Motto:
Pe cerul înstelat, cîteodată,
Caut de-o fi o stea...patrată,
Steaua celui mai iubit cățel,
Care a fost odată - Pătrățel.
Vremurile au pustiit prin curte,
Doar vîntul stînd ca să-l asculte,
Spunîndu-și of-ul, cu-n lătrat lung :
– La sufletul nimănui nu mai ajung?
S-au stins glasurile de bunici
Și m-au uitat prietenii cei mici.
Singurătatea m-apasă, ajunge!
Caut un suflet bun, s-o alunge.
Trec anotimpuri și, peste supărări,
Se-așterne un nor alb de uitări
Și cînd drumuri rătăcesc, prin Banat,
Să-i aduc o mîngîiere m-abat.
Văzîndu-mă, emoția-l cuprinde,
Și, cu lacrimi în ochi, parcă-mi răspunde:
– Rău, prietene, rău o mai duc,
C-un lanț scurt legat de acest nuc!
Un junghi mi se pune și-mi spun în gînd:
– Nicicînd nu am mai văzut cîine plîngînd,
Dar lacrima lui curată îmi spune,
Cît de credincios îți este un cîine.
MdRaesculum 22. 09.2012
PS:
Roțile-i întorceau mintea pe dos,
Alergînd înnebunit, fără folos,
Ca să le oprească din rotire,
“Tras pe roată” intrînd în... nemurire.
-->
Comentarii
Mulţam fain, doamna Victoria! Sunt încîntători, şi fetiţa şi cîinele şi ...expeditorul.
de aceea,pentru tristul Patratel..am trimis un sufletel....
Mulțumesc, Lenuș! O seară frumoasă!
Frumos poem Mircea mi-a plăcut mult