Lansarea Cărţii: “Amprente Temporale”, antologie de poezii cronopediene, vol. 1.
Doamna Lenuş, Domnul Ioan Muntean, (administratori), eu, Elisabeta Branoiu, (cu palarie, in negru) si toti colegii de breasla, poeti, scriitori, coautori la Lansarea de Carte: “Amprente Temporale”, la Hotel Novotec- Bucuresti, pe 2-Octombrie-2011.
Modul meu de a vă multumi, pentru aceste momente frumoase pe care le-am petrecut impreună şi care vor dăinui în continuare sub forma unor amintiri de neuitat, este, să vă spun că... Vă iubeeeeesc!; modul meu de a vă mulţumi pentru tot ceea ce aţi reprezentat pentru mine, şi veţi continua să reprezentaţi, este ca prietenia voastră va rămâne în continuare... iar voi veţi rămâne mereu în inima mea ♥! Va iubesc ! ♥ ♥ ♥
Lansarea Cărţii: “Amprente Temporale”, antologie de poezii cronopediene, vol. 1.
ANUNŢ: “Bună seara! Aş dori, vă rog, să-mi spuneţi care puteţi veni la Lansarea Antologiei, a acestei Reţele. Lansarea va avea loc pe data zilei 2-Oct.-2011, şi va fi în Bucureşti. Va fi mai multe surprize, printre care o combinaţie de poezie şi prezentare de modă... Mai multe amănunte vor fi anunţate ulterior... Rugămintea mea este, şi aş dori confirmarea, cine va putea veni la această lansare. Cu prietenie! Lenuş”
Evident, voi fi prima, am răspuns eu, şi o voi aştepta pe Doamna Lenuş, cu un trandafir în mână la intrare. Desigur, vor veni şi toţi confraţii din breaslă, chiar dacă astăzi nu sunt trecuţi în carte, vor fi în Cartea viitoare, Volum. 2. Ce bucurie va fi!... E singura şansă, să ne putem cunoaşte, nu, numai virtual... gândeam eu cu glasul mut, dar cu inima plină de optimism şi fericire...
2-09-20011.
Astăzi, iată, voi fi prima la Hotel Novotec- Bucureşti, îmi asum ceea ce am promis, dar odată ajunsă, dezamăgire!!... Această impresionantă clădire era foarte aproape de Intercontinental, dar puţin ascunsă din Calea Victoriei, că cu greu am reuşit s-o descopăr. Nu spun, că s-a ofilit şi trandafirul şi, spre ruşinea mea, în loc de prima, am ajuns chiar ultima persoană intrată în Sala amenajată pentru frumoasa Lansare de Carte.
La intrare, observ, că la o masa rotundă, serveau un suc, o apă minerală, trei bărbaţi. Cum să nu-l cunosc pe Domnul Romeo-Nicolae Ionescu, deşi tânăr totuşi un bărbos, cu părul de culoare argintie?!...
- Bună Ziua!... Vă cunosc cel mai bine!... am îndrăznit eu să-i rostesc chiar şi numele. Un alt bărbat de alături, mi-a întins mâna şi s-a recomandat “Munteanu”. Cine să fie? Am mers cu gândul pe la mai mulţi poeţi, scriitori cu acelaşi nume, dar pe Domnul Ioan Muntean, nici decum nu am gândit că-l voi avea în faţa mea. Pe dânsul îl cheamă Ioan Muntean, nu Munteanu!... Aveam în faţă un neaoş ardelean, un bărbat, adevărat, plin, în sensul cuvântului! Am avut prilejul să mă conving şi pe mai târziu, când şi Doamna Prezentatoare, talentata actriţă, Doina Ghiţescu, l-a invitat la dans. După reprezentaţia modei, de altfel rochii de o deosebită frumuseţe, a vrut să anunţe şi un grup de balerine ce trebuiau să-şi facă numărul, tot la această Lansare, dar din păcate nu a mai ajuns!...
- Urmează... zise dumneaei, un grup de balerine... Nu !... îi făcu semn cu mâna, cineva de la uşă.
- Aaaa !... Cu regret, atunci va dansa balena... O!.. vai... adică, balerina, eu!. Da, voi dansa eu. Era o Doamnă foarte voinică, dar simpatică foc!... Bine, voi dansa... zise ea în spirit de glumă şi foarte entuziasmată, dar îmi trebuie un bărbat. Privind galeşă prin sală găsi pe Domnul Ioan Muntean, probabil gândea c-ar fi singurul care îi va face faţă! Îl invită alături:
- Ştiţi dans, unul doi, unul doi?
- Da... ştiu! zise dumnealui cu jumătate de gură şi mai mult speriat decât timid. Aşezându-se în dreapta Doamnei o privea foarte atent cu coada ochiului.
- Da?!!.. atunci va trebui să întruniţi o condiţie: să mă cuprindeţi pe după mijloc. Domnul Ioan Muntean se şi repezi să o ia în braţe, dar nu reuşi să-i cuprindă talia.
- Nu... nu, nu! Nu pe la spate... îi reproşă, Prezentatoarea, cu o privire încruntată. Staţi, condiţia este să mă luaţi în braţe şi în paşi de dans, să vă rotiţi de trei ori pe acest centru, apoi să mă ridicaţi într-o mână, aşa pe suuuus!!... şi să mă aruncaţi în braţele Domnului cu barbă albă, de colo, de pe scaunul din faţă.
- Accept cu plăcere! aprobă foarte repede Domnul Romeo –Nicolae... Domnul Ioan Muntean nu ştia ce să mai creadă, din omul tandru şi foarte curajos, deveni nesigur de sine! Ca o vrajă îi tulbură întreaga fiinţă... “Oare voi reuşi s-o ridic pe Doamna atât de voinică, într-o mână?... Şi dacă, da, de ce s-o plasez, frumosului cu mustaţă albă? Cu cine mă confundă, pe mine, acesta?... De ce să-i cadă acestuia lumina din stele fără sacrificiu ? Nu, nu!... e de prisos, dar, ironia sorţii, cum să mă împotrivesc, acestei Doamne atât de drăguţă?” şi-o fi zis, puţin încruntându-se la Domnul Romeo. Un moment de tristeţe se văzu pe figura feţei sale, a tăcut, dar precis ar fi dorit să-i răspundă: “nu am puterea pe măsura dorinţei mele!!...”
Sala a răbufnit în ropote de râs, aplauzele nu se mai sfârşeau. Doamna glumeaţă, a schimbat imediat discuţia:
- Nu vă uitaţi la mine că sunt voinică... sunt tentaţii false... ştiţi, bărbatul meu a decis, că la vârsta asta să port aşaaa... o fustă lungă şi foarte largă şi neagră, şi... bluza foarte largă, (cu puţin mov) ca să se pară numai că sunt aşa de mare, dar de fapt eu am o siluetă perfectă... sala a râs din nou şi a aprobat cu şi mai multe aplauze.
- Aţi vrea careva să fiţi bărbat? se adresă ea femeilor. Măcar o zi...
- Nuuu! răspunse sala.
- Eu aş vrea, o zi... numai o zi. Să mă scoale şi pe mine soţia dimineaţa din somn, şi, să mă alinte: iubiţeeluu!... scumpuleee!!!... draguleee!... Cafeluţa este gata, scoală-teee... Te rog, trezeşte-teeee!... Şi să-i răspund si eu cu un ton arogant, sobru... ca un aristocrat : «Lasă-mă în pace, femeie ! »... Ah... măcar o zi! Da, măcar o zi să fiu şi eu în locul lui! oftând din adâncul inimii. Aplauzele nu se mai sfârşeau, mai ales noi, Doamnele. Bărbaţii mai puţin, sau chiar deloc nu au bătut din palme. N-am fost atât de atentă, dar am fost pe deplin încredinţată, că oftatul acestei Doamne i-a rănit în orgoliu propriu! Probabil unii bărbaţi se mai ştiau cu musca pe căciulă. Şi ce i-au deranjat şi mai tare, cred că a fost atunci când prezentatoarea a mai spus o formulă magică, soţul dânsei îi recomandase o ţinută modestă, dar el întorcea capul după femeia modernă, cu fusta scurtă, buric gol şi sânii la vedere. Aplauzele nu mai încetau. Doamna Prezentatoare a ştiut să-şi joace perfect rolul de actriţă. A recitat o poezie, plină de glume, reuşind să ne distragă atenţia, şi să râdem pe tot parcursul lansării.
Finalul a fost şi mai impresionant. Tot Doamna prezentatoare, Doina Ghiţescu, ne-a citit poeziile, ne-a rugat, care vrem bineînţeles, să luăm cuvântul, dar emoţiile vibrau printre noi, mult prea mari. Au luat cuvântul mai multi autori, printre care Doamna Delia Stăniloiu, o doamnă inteligentă şi drăguţă. În cuvântul său a mai sesizat că, numele Doamnei Rodica Ionescu, nu s-a auzit şi nici poezia nu i-a fost citită.
Eu care eram entuziasmată să-i cunosc pe toţi şi pe toate, personal, după ce Doamna Rodica s-a ridicat, în picioare, ne spune că are emoţii foarte mari. Cu reproş în glas am mustrat-o puţin :
- Bine, dragă Prietenă, parcă mai ieri strigai la Mesaje Primite: “Mi-e dor, Imi e atât de dor de voi că simt o tristeţe in suflet ! Aţi dispărut toţi ?!!...
- Da... aşa este... eu am strigat... dar... acum ... nu mai îndrăznesc, am emoţii! răspunse foarte timidă.
- Păcat... pe Site, suntem atât de sentimentali... ne dăruim dulcegării: „Vă iubesc, vă pup cu drag nespus, !pupici şi tot binele din lume!“ şi aici, acum, ne purtăm ca nişte străini?... Sunteţi tânără şi aşa de drăguţă!!... iar in loc de poză, aţi pus “trei pinguini? Cum să vă mai recunoaştem?” Mi-a zâmbit şi i-am zâmbit şi eu.
Fascinant ce a urmat! Cu toţii, ne-am deschis ca prin minune inima plină de căldură sufletească, aşa cum ne-am format în decurs de atâta vreme „o Mare Familie“. A urmat sarutari şi îmbrăţişări...Am picat toţi de acord, că data viitoare o să fie altfel! O să creem o atmosferă mult mai prietenoasă.
Ne-am dat autografe, am primit autografe şi ne-am pozat ca să ne reamintim de aceste frumoase clipe, până la adânci bâtrâneţi. Am mulţumit frumoasei şi bunei Doamnei Lenuş, şi Domnului Ioan Muntean, care plini de atâta generozitate, a creat acest Eveniment Cultural, şi care, cu siguranţă, s-au dăruit până la jertfelnicie.
Sala, plină de flori, ne-a întâmpinat de la uşă: O floare, o carte, o floare o carte, exact până la catedra care era şi mai senzaţională. Trandafiri roz, mov-lila, crini imperiali şi ornamentaţi cu alte diverse şi mici floricele. De cum intrai, păreai, că intri într-un Colţişor de Rai.
Ce amintire plăcută!!... Cine nu iubeşte frumosul?... Cine nu iubeşte omul bun?... Am mai fi purtat astăzi, atâta bucurie în inimă dacă nu am fi postat pe acest Site Literar al Doamnei Lenuş?!...Şi dacă nu s-ar fi străduit Domniile lor, pentru o aşa mare lucrare!?... Le mulţumim cu tot sufletul şi cu toată inima, şi le dorim şi dumnealor şi celor ce au mai contribuit la acest sacrificiu, un viitor plin numai de bucurii, şi mari şi multe realizări! O tinereţe veşnică!
Aceste bogăţii sufleteşti de care povestesc cu sinceritate, aici, în acest context, le dăruiesc să aibă parte şi toţi membrii acestei Reţele şi să ne întâlnim cu toţii fericiţi şi sănătoşi la Hotel Novotec Bucureşti, la Lansarea următorului volum 2.
Cele mai frumoase inspiraţii tuturor! Munca noastră să dea şi mai multe roade, Doamne ajută!
Modul meu de a vă multumi, pentru aceste momente frumoase pe care le-am petrecut impreună şi care vor dăinui în continuare sub forma unor amintiri de neuitat, este, să vă spun că... Vă iubeeeeesc!; modul meu de a vă mulţumi pentru tot ceea ce aţi reprezentat pentru mine, şi veţi continua să reprezentaţi, este ca prietenia voastră va rămâne în continuare... iar voi veţi rămâne mereu în inima mea ♥! Va iubesc ! ♥ ♥ ♥
Lansarea Cărţii: “Amprente Temporale”, antologie de poezii cronopediene, vol. 1.
ANUNŢ: “Bună seara! Aş dori, vă rog, să-mi spuneţi care puteţi veni la Lansarea Antologiei, a acestei Reţele. Lansarea va avea loc pe data zilei 2-Oct.-2011, şi va fi în Bucureşti. Va fi mai multe surprize, printre care o combinaţie de poezie şi prezentare de modă... Mai multe amănunte vor fi anunţate ulterior... Rugămintea mea este, şi aş dori confirmarea, cine va putea veni la această lansare. Cu prietenie! Lenuş”
Evident, voi fi prima, am răspuns eu, şi o voi aştepta pe Doamna Lenuş, cu un trandafir în mână la intrare. Desigur, vor veni şi toţi confraţii din breaslă, chiar dacă astăzi nu sunt trecuţi în carte, vor fi în Cartea viitoare, Volum. 2. Ce bucurie va fi!... E singura şansă, să ne putem cunoaşte, nu, numai virtual... gândeam eu cu glasul mut, dar cu inima plină de optimism şi fericire...
2-09-20011.
Astăzi, iată, voi fi prima la Hotel Novotec- Bucureşti, îmi asum ceea ce am promis, dar odată ajunsă, dezamăgire!!... Această impresionantă clădire era foarte aproape de Intercontinental, dar puţin ascunsă din Calea Victoriei, că cu greu am reuşit s-o descopăr. Nu spun, că s-a ofilit şi trandafirul şi, spre ruşinea mea, în loc de prima, am ajuns chiar ultima persoană intrată în Sala amenajată pentru frumoasa Lansare de Carte.
La intrare, observ, că la o masa rotundă, serveau un suc, o apă minerală, trei bărbaţi. Cum să nu-l cunosc pe Domnul Romeo-Nicolae Ionescu, deşi tânăr totuşi un bărbos, cu părul de culoare argintie?!...
- Bună Ziua!... Vă cunosc cel mai bine!... am îndrăznit eu să-i rostesc chiar şi numele. Un alt bărbat de alături, mi-a întins mâna şi s-a recomandat “Munteanu”. Cine să fie? Am mers cu gândul pe la mai mulţi poeţi, scriitori cu acelaşi nume, dar pe Domnul Ioan Muntean, nici decum nu am gândit că-l voi avea în faţa mea. Pe dânsul îl cheamă Ioan Muntean, nu Munteanu!... Aveam în faţă un neaoş ardelean, un bărbat, adevărat, plin, în sensul cuvântului! Am avut prilejul să mă conving şi pe mai târziu, când şi Doamna Prezentatoare, talentata actriţă, Doina Ghiţescu, l-a invitat la dans. După reprezentaţia modei, de altfel rochii de o deosebită frumuseţe, a vrut să anunţe şi un grup de balerine ce trebuiau să-şi facă numărul, tot la această Lansare, dar din păcate nu a mai ajuns!...
- Urmează... zise dumneaei, un grup de balerine... Nu !... îi făcu semn cu mâna, cineva de la uşă.
- Aaaa !... Cu regret, atunci va dansa balena... O!.. vai... adică, balerina, eu!. Da, voi dansa eu. Era o Doamnă foarte voinică, dar simpatică foc!... Bine, voi dansa... zise ea în spirit de glumă şi foarte entuziasmată, dar îmi trebuie un bărbat. Privind galeşă prin sală găsi pe Domnul Ioan Muntean, probabil gândea c-ar fi singurul care îi va face faţă! Îl invită alături:
- Ştiţi dans, unul doi, unul doi?
- Da... ştiu! zise dumnealui cu jumătate de gură şi mai mult speriat decât timid. Aşezându-se în dreapta Doamnei o privea foarte atent cu coada ochiului.
- Da?!!.. atunci va trebui să întruniţi o condiţie: să mă cuprindeţi pe după mijloc. Domnul Ioan Muntean se şi repezi să o ia în braţe, dar nu reuşi să-i cuprindă talia.
- Nu... nu, nu! Nu pe la spate... îi reproşă, Prezentatoarea, cu o privire încruntată. Staţi, condiţia este să mă luaţi în braţe şi în paşi de dans, să vă rotiţi de trei ori pe acest centru, apoi să mă ridicaţi într-o mână, aşa pe suuuus!!... şi să mă aruncaţi în braţele Domnului cu barbă albă, de colo, de pe scaunul din faţă.
- Accept cu plăcere! aprobă foarte repede Domnul Romeo –Nicolae... Domnul Ioan Muntean nu ştia ce să mai creadă, din omul tandru şi foarte curajos, deveni nesigur de sine! Ca o vrajă îi tulbură întreaga fiinţă... “Oare voi reuşi s-o ridic pe Doamna atât de voinică, într-o mână?... Şi dacă, da, de ce s-o plasez, frumosului cu mustaţă albă? Cu cine mă confundă, pe mine, acesta?... De ce să-i cadă acestuia lumina din stele fără sacrificiu ? Nu, nu!... e de prisos, dar, ironia sorţii, cum să mă împotrivesc, acestei Doamne atât de drăguţă?” şi-o fi zis, puţin încruntându-se la Domnul Romeo. Un moment de tristeţe se văzu pe figura feţei sale, a tăcut, dar precis ar fi dorit să-i răspundă: “nu am puterea pe măsura dorinţei mele!!...”
Sala a răbufnit în ropote de râs, aplauzele nu se mai sfârşeau. Doamna glumeaţă, a schimbat imediat discuţia:
- Nu vă uitaţi la mine că sunt voinică... sunt tentaţii false... ştiţi, bărbatul meu a decis, că la vârsta asta să port aşaaa... o fustă lungă şi foarte largă şi neagră, şi... bluza foarte largă, (cu puţin mov) ca să se pară numai că sunt aşa de mare, dar de fapt eu am o siluetă perfectă... sala a râs din nou şi a aprobat cu şi mai multe aplauze.
- Aţi vrea careva să fiţi bărbat? se adresă ea femeilor. Măcar o zi...
- Nuuu! răspunse sala.
- Eu aş vrea, o zi... numai o zi. Să mă scoale şi pe mine soţia dimineaţa din somn, şi, să mă alinte: iubiţeeluu!... scumpuleee!!!... draguleee!... Cafeluţa este gata, scoală-teee... Te rog, trezeşte-teeee!... Şi să-i răspund si eu cu un ton arogant, sobru... ca un aristocrat : «Lasă-mă în pace, femeie ! »... Ah... măcar o zi! Da, măcar o zi să fiu şi eu în locul lui! oftând din adâncul inimii. Aplauzele nu se mai sfârşeau, mai ales noi, Doamnele. Bărbaţii mai puţin, sau chiar deloc nu au bătut din palme. N-am fost atât de atentă, dar am fost pe deplin încredinţată, că oftatul acestei Doamne i-a rănit în orgoliu propriu! Probabil unii bărbaţi se mai ştiau cu musca pe căciulă. Şi ce i-au deranjat şi mai tare, cred că a fost atunci când prezentatoarea a mai spus o formulă magică, soţul dânsei îi recomandase o ţinută modestă, dar el întorcea capul după femeia modernă, cu fusta scurtă, buric gol şi sânii la vedere. Aplauzele nu mai încetau. Doamna Prezentatoare a ştiut să-şi joace perfect rolul de actriţă. A recitat o poezie, plină de glume, reuşind să ne distragă atenţia, şi să râdem pe tot parcursul lansării.
Finalul a fost şi mai impresionant. Tot Doamna prezentatoare, Doina Ghiţescu, ne-a citit poeziile, ne-a rugat, care vrem bineînţeles, să luăm cuvântul, dar emoţiile vibrau printre noi, mult prea mari. Au luat cuvântul mai multi autori, printre care Doamna Delia Stăniloiu, o doamnă inteligentă şi drăguţă. În cuvântul său a mai sesizat că, numele Doamnei Rodica Ionescu, nu s-a auzit şi nici poezia nu i-a fost citită.
Eu care eram entuziasmată să-i cunosc pe toţi şi pe toate, personal, după ce Doamna Rodica s-a ridicat, în picioare, ne spune că are emoţii foarte mari. Cu reproş în glas am mustrat-o puţin :
- Bine, dragă Prietenă, parcă mai ieri strigai la Mesaje Primite: “Mi-e dor, Imi e atât de dor de voi că simt o tristeţe in suflet ! Aţi dispărut toţi ?!!...
- Da... aşa este... eu am strigat... dar... acum ... nu mai îndrăznesc, am emoţii! răspunse foarte timidă.
- Păcat... pe Site, suntem atât de sentimentali... ne dăruim dulcegării: „Vă iubesc, vă pup cu drag nespus, !pupici şi tot binele din lume!“ şi aici, acum, ne purtăm ca nişte străini?... Sunteţi tânără şi aşa de drăguţă!!... iar in loc de poză, aţi pus “trei pinguini? Cum să vă mai recunoaştem?” Mi-a zâmbit şi i-am zâmbit şi eu.
Fascinant ce a urmat! Cu toţii, ne-am deschis ca prin minune inima plină de căldură sufletească, aşa cum ne-am format în decurs de atâta vreme „o Mare Familie“. A urmat sarutari şi îmbrăţişări...Am picat toţi de acord, că data viitoare o să fie altfel! O să creem o atmosferă mult mai prietenoasă.
Ne-am dat autografe, am primit autografe şi ne-am pozat ca să ne reamintim de aceste frumoase clipe, până la adânci bâtrâneţi. Am mulţumit frumoasei şi bunei Doamnei Lenuş, şi Domnului Ioan Muntean, care plini de atâta generozitate, a creat acest Eveniment Cultural, şi care, cu siguranţă, s-au dăruit până la jertfelnicie.
Sala, plină de flori, ne-a întâmpinat de la uşă: O floare, o carte, o floare o carte, exact până la catedra care era şi mai senzaţională. Trandafiri roz, mov-lila, crini imperiali şi ornamentaţi cu alte diverse şi mici floricele. De cum intrai, păreai, că intri într-un Colţişor de Rai.
Ce amintire plăcută!!... Cine nu iubeşte frumosul?... Cine nu iubeşte omul bun?... Am mai fi purtat astăzi, atâta bucurie în inimă dacă nu am fi postat pe acest Site Literar al Doamnei Lenuş?!...Şi dacă nu s-ar fi străduit Domniile lor, pentru o aşa mare lucrare!?... Le mulţumim cu tot sufletul şi cu toată inima, şi le dorim şi dumnealor şi celor ce au mai contribuit la acest sacrificiu, un viitor plin numai de bucurii, şi mari şi multe realizări! O tinereţe veşnică!
Aceste bogăţii sufleteşti de care povestesc cu sinceritate, aici, în acest context, le dăruiesc să aibă parte şi toţi membrii acestei Reţele şi să ne întâlnim cu toţii fericiţi şi sănătoşi la Hotel Novotec Bucureşti, la Lansarea următorului volum 2.
Cele mai frumoase inspiraţii tuturor! Munca noastră să dea şi mai multe roade, Doamne ajută!
-->
Comentarii
Sarut mana si eu, Draga mea! Acum strig si eu: "Mi-e dor... m-ati parasit... m-ati lasat singura??..." si n-a trecut decat cateva zile de cand ne-am despartit. Te rog, puneti frumusetea aia de fata la fotografie si inlatura pinguinii de acolo. si amintirile sa se imprime intr-un coktisor al inimii precum mie. Te iubesc, tot binele din lume , Doamne ajuta!
Scumpa mea fiica, Lenus, asa cum a marturisit si Draga noastra Delia, "sora de suferinta" am avut o tinerete zbuciumata, plina de sacrificii ce a lasat amprente dureroase pe sufletul nostru, "dar" iata bunul Dumnezeu asa a voit ca sa am acum zile senine si atat de frumoase! Si pe langa familia mea parca mi-a mai crescut acum: Surori, Frati, Prieteni, care-mi umple inima numai de bucurii! Sincer nu m-am asteptat si va pomenesc in toate rugaciunile mele inaintea lui Dumnezeu sa va apere si sa va ocroteasca de toate ispitele si necazurile acestei vieti! Ii multumesc din tot sufletul si lui Dumnezeu, Draga Lenus, ca esti o fiinta deosebita fata de toti ceilalti administratori de pe alte Site-uri, care n-au preferat religia cautand sa ma marginalizeze sau chiar sa ma inlature. Sa fi binecuvantata ! Va iubesc mult! Doamne ajuta!
Chiar daca a ramas trandafirul acolo, uite, mi-ai daruit tu unul din inima si m-am linistit .Nu intototdeauna se intampla cum vrem noi ,tu stii foarte bine .Nu mai fi suparata ,cand CEL DE SUS ne va permite sa ne intalnim se va intampla .Iti multumesc si te pup de mii de ori !
Cu toate ca,cu sufletul,cu gandul si cu inima am fost alaturi de voi in acea zi as fi dorit sa fiu prezenta sa ne cunoastem,sa stam ca intre prieteni la o cafea...dar distanta ma impiedicat sa fiu alaturi de voi pana in ultimul moment am trait cu speranta ca voi veni dar nu a fost asa imi pare nespus de rau...poate la urmatorul volum.
Elisabeta,asa cum a spus si prietena noastra Elena din tot ceea ce ai povestit ma simt ca si cum am fost acolo,foarte frumos multumesc
Ooof... De ce ai lipsit,?... trebuia sa fi prezenta, mai ales tu care doreai si doream sa ne intalnim!!!... A fost minunat, ca-n povesti. Imi pare rau. Ti-a ramas trandafirul pe scaunul gol...Multumesc de comentariu si de darul de flori. Te pup.
Foarte frumos ai expus Elisabeta ! Citind am impresia ca ma aflu in mijlocul celor care au reusit sa ajunga acolo. Din tot sufletul regret ca raceala mea nu mi-a permis sa ajung .Abia am inceput sa-mi revin .Multumesc pentru gandul bun de a reda un fragment din minunatul eveniment . Felicitari inca odata tuturor !