Între cele două case era un gard de scânduri vechi, cârpit cu șipci legate cu sârmă ca să nu treacă păsările. Chiar lângă gard era un dud mare în care eram cocoțat pe partea de peste gard și mă uitam la vară-mea cum trebăluiește.
- Lilico!
- Ce vrei, mă? Lasă-mă în pace! Nu vorbesc cu tine, sunt supărată, așa, na!
- Hai, mă, Lilico, te rog eu frumos, iartă-mă! Că mama a spus că sunt mai mic și eu trebuie să-mi cer iertare primul... Chiar dacă nu-s numai eu vinovat!
- Cum nu ești numai tu, uite ce mi-ai făcut aici, și arătă o rană din păr cu coajă pe ea. Vezi, mi-ai spart capul!
- Da, mă, Lilică, dar n-am vrut... Zău că-mi pare rău! Am luat și eu o șipcă din gard și-am zvârlit-o spre tine! De unde să știu că te nimeresc și tocmai în cap!
- Da' și eu ți-am tras cu șipca câteva bune! Ia să văd, ai vânătăi?
- Nuuu, că m-am ascuns sub fusta mamaiei și ai dat peste picioarele ei... Eu stăteam în spate, să mă apăr...
- Aoleu și am umplut-o de vânătăi pe mamaia?
- Daaa! Se plângea seara de ce i-ai făcut pe picioare! Noroc că o mai apăra fusta ei mare!
- Ei, bine, te iert dacă treci și mă ajuți la treabă!
- Și pe urmă ne jucăm?
- Mai vedem noi, zise ea cu un zâmbet în colțul gurii, scuturând o pătură de pe pat.
Era clar! Urma să ne jucăm! Așa că am sărit din dud și m-am dus să iau mătura de nuiele ca să mătur bătătura (curtea). În jurul meu se ridicau nori de praf, că dădeam repede, repede, să scap...
- Mai încet, mă, că se pune praful prin casă și zice mămițica că n-am făcut curat!
După ce-am dat la păsări, ea a dus lăturile la porc, eu am dat ciocănei de porumb la oi, ne-am cam terminat treaba și ne-am așezat jos, eu pe treptele de la casă, ea pe un scăunel și ne uitam unul la altul.
- Acum ce facem, ai zis că ne jucăm după aia!
- Am zis, da stai să ne odihnim oleacă, că eu fac treabă de azi dimineață! Adu și tu culorile alea noi, care le-a ascuns mă-ta sus pe dulapul de haine și hai să desenăm ceva! Vrei?
- Păi, eu știu ce să zic?... Cu alea nu era voie! Dar văzând că se încruntă și se supără, am schimbat foaia:
- Ei, pentru că m-ai iertat, le șterpelesc, da' să le folosim mai cu economie, să nu se vadă, da?
Le-am adus și am început să desenăm câte ceva din ”ursul păcălit de vulpe”.
- Măi, Lilico, da tu strici tot verdele pe pădurea aia!
- Bine, bine, hai că zicem că e toamnă și fac și cu galben și portocaliu...
După un timp ne-am plictisit iar mie mi se făcu foame.
- Auzi, Lilico, n-ai ceva bun de mâncat?
- Nuuu! Am doar mămăligă rece... Cu ce s-o mâncăm?
- Am o idee: ce-ar fi să facem puricei?
-Cum puricei: mămăligă făcută firimituri și prăjită în untură?
- Ei... asta-i rețeta tradițională, noi facem ceva mult mai bun! Hai să vedem dacă s-au ouat găinile și punem un ou sau două. Ceva brânză ai?
- Cred că e ceva... da' o să iasă bună?
- N-ai idee ce bună iese! Eu făceam mereu la ceilalți bunici așa ceva. Și în timp ce spuneam asta, țineam încălecate două degete la spate ca să nu mă bată Dumnezeu că spun minciuni!
Am făcut focul cu ciocani de porumb și bețe de floarea soarelui, iar Lilica a scos tigaia și mămăliga. Am pus untură de la borcanul de carne, că e mai bună și am terciuit mămăliga printre degete cum făcea mamaia, apoi ouăle, brânza și ceva verdețuri. S-a cam prins totul de tigaie, s-a cam ars, dar... Era bună tare, că era rețetă inventată de noi! Eram tare mândri de invenția noastră!
Deodată a ciulit urechile: se auzea vorbă la poartă, apoi scârțâitul porții deschizându-se.
-Aoleu, vine mămițica, fugi repede că nu mă lasă să mă joc cu voi, ăștia micii! Că cică-s fată mare!
Am tulit-o prin fundul curții, prin grădină și am ajuns la noi, la mamaia în curte!
Tanti o certa pe Lilica, că recunoscuse creioanele colorate, și era mare tărăboi...
Apoi a venit lângă gard și a strigat:
- Îți rup picioarele dacă o mai ții din treabă și din învățat pe Lilica! Tu să te joci cu mucoșii de vârsta ta, nu cu fetele mari. Ia-ți creioanele colorate, zise ea aruncându-le peste gard, o să te spun eu mă-ti că le-ai scos de unde le ascunsese! Așa, să iei și tu bătaie, nu numai proasta asta a mea.
Se întoarse și plecă bombănind furioasă.
Am adunat creioanele, am fost pârât, am luat și eu porția de bătaie, dar ce zi frumoasă avusesem!
Seara, când Lilica a ieșit la poartă am vorbit cu ea:
- Ți-a plăcut cum ne-am jucat azi?
- Da, mă, da trebuie să ne ferim și noi ca lumea, să nu ne mai prindă naibii, că are mămițica o mână grea...
Am plecat bucuros că totul era în regulă și mă gândeam: ce să mai inventez să fie frumoasă și seara asta? Ei, lasă că văd eu, numai să găsesc ceva copii amatori de joacă!
-->
Comentarii
Mulțumesc dragă Maria, nu știi ce bucurie îmi face acel ”mult drag” al tău! Reverență...
Lecturat cu mult drag!
Dragă Aurora, îți mulțumesc pentru citire și frumosul tău comentariu! E o plăcere să știu că am bucurat pe cineva...
O expunere frumos îngrijită, plăcută și pe gustul meu.
Reverență!
Cu bucuria lecturii,
Aurora