Blog

La începutul lui ianuarie, cu puțin înainte de împlinirea a douăzeci și unu de ani, Arsinia își sună mama. Diana era în curte și, privind telefonul, îi zise lui Darius:

—Uită-te la ea: nu îmi răspunde cu lunile, nici nu îmi mulțumește pentru urările d

A murit fântâna de la spatele casei. Suferea de un cancer care purta numele "indiferența oamenilor". S-a chinuit mult ascultând vorbe grele și de supărare și-a dat obștescul sfârșit. Oamenii și-au făcut propriile fântâni în curți, lăsând-o pe ea de i

Iartă-mă copilărie, iartă-mă c-am crescut mare,
N-am cui mă plânge acum de suflet, nimeni nu știe ce mă doare,
Nu mă mai dojenește mama, pentru nimicuri, prostioare
E trist tot ce trăiesc și veșnic sunt datoare.

Cândva, pentru o lacrimă, sau pentru-o

În fiecare seară, când frunzele uscate
adună neuitarea sub pomii de pe mal,
ursita părăsită coboară din cetate
să-şi caute iubitul ajuns la carnaval.

Să fii chiar tu ursita plecată fără voie
din turnul amăgirii pe-o aripă de vânt,
iar eu o amintire, p

de cum se lasă înserarea,

a cuprins  bruma  strada,

cad triste picăturile curate,

o melodie îngân în tăcere,

vorbesc cu ploaia încet,

banca este atât de udă,

un peisaj mototolit de vreme.

în noapte ploaia lovește valurile,

pe  țărmul întunecat a lui Octombr

În toamna generală, e o lună

În care toți vânează frumuseți.

E drept că sub imperiul Ei se-adună

Rapsozi forțați de lumea lor nebună!

Dar câți, de fapt, să numeri drept poeți?

Că toamna lor se-ntâmplă-n primăvară

Și-n iarnă, astea sunt doar tinereți!

Culori

 Mă bosumflam foarte tare, când eram dimineața, sculat din somn.
 Dar în ziua aceea, fiind pe jumătate treaz, am simțit că ceva special 
 urma să se întâmple. Vântul își făcea mendrele, țiuind și icnind, dar
 cui îipăsa de ce se petrecea  afară, at

Ce liniște face tăcerea de-aci
de-acolo de dincolo de peste tot
că doar prin culoarea vieții urlă
dar nu se-aude pentru că e învelită sub
aparența care-și potrivește oglinda în
așa fel încât să se vadă locul

neciobit și neprăfuit că în rest pe unde
e cio

                                    Italo Calvino - Arta ficțiunii

 

Știți unde s-a născut scriitorul Italo Calvino? În Santiago de Las Vegas, o suburbie a Havanei - Cuba, la 15 oct 1923. Tatăl, Mario, era agronom în America de Sud iar mama

Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.

A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece și tăios
și buluc de frunze, fără recuzită,
pe ulița strâmtă

Dintre toţi, doar unul şi-a divulgat suferinţele. Se căia amarnic că bravase în faţa miliţienilor la anchetă. De-atâta bătaie la palme n-a mai rezistat. S-a repezit la ceaşca de ceai a unuia dintre comisari, a spart-o de muchia metalică a mesei şi, ş

zvâcnește vântul printre frunze,

stoluri lungi departe pleacă,

spre alte țărmuri neștiute,

cântecul toamnei s-a trezit la umbră,

ceața acoperă drumul spre casă,

scârțâie poarta de lemn uscată de vreme.

deschid fereastra unei zile de toamnă,

știu bine bucuri

A mai trecut o clipă cât o eternitate
și suflul a-nghețat,..
Lumina s-a ascuns de mine și de toate iluziile.
Întunericul a invadat firimiturile din pâinea
pe care altădată o sfințeam.
Priveam de pe marginea lumii
și așteptam să se schimbe ceva.
Am st

Mitomel, gândind la rece,
Fără chef în toamnă sumbră,
Să rămână sau să plece…
C-a ajuns din om, o umbră,

Cap. 23

Rezumat cap.22

Agnisia Mărgărit se simte prinsă în vârtejul acela mediatic, iscat din acțiunile criminale ale fostului ei soț, care, pare, s-o afecteze într-o anumită măsură și împotriva căruia începe propria ofensivă. Atât ea, cât și George A

Ani mulți s-au adunat în urma mea
cu amintiri venind necenzurate
și timpu-n loc parcă ar vrea să stea
ca să-mi adun păcatele uitate.
Vă simt pe toate, strânse la un loc,
cu chipurile umbre trecătoare,
plutind pe tufele de busuioc
când soarele spr

Un vânt rece cuprinde zarea
iar soarele se ascunde după nori
se desfrunzesc pomii,
devin trişti şi goi
în ochii mei,
e toamnă şi frunzele cad
pe iarba uscată și rară
au rămas cuvinte nerostite,
pe banca pustie şi rece
tăcerile noastre
sunt nesfârșite
trec prin

 
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
  
 Prietenia, nu-i o joacă
 Este ceva foarte serios -
 Unește oamenii pe viață
 La modul cel mai glorios.
 
 E ca o floare, foarte rară
 Ce este plină de miros -
 Și de-o culoare exemplară
 Care a

Am privit cerul de-atâtea ori
în viața mea încât nu știu să spun
dacă ziua sau noaptea se vede
piesa lipsă din infinitul puzzle
al grandiosului Univers de unde
Tatăl ceresc a strâns-o și-a adunat-o
în căușul palmei Sale apoi m-a
făcut pe mine cu rostul meu
p

Cu ochii calzi, mirați, percepții mai slăbite,
Cu glasul tremurat și pasul poticnit,
Își duc poveri din ani, iar pletele albite
Ne-arată câte griji în suflet le-au mocnit.