Cerceii mamei,
un ciorchine de perle false
împletit pe liţa ruginită de vreme,
îmi strivesc lobii urechilor.
Ce dor smintit,
voia din cer să o cheme
cu atâta dor nemărginit
încât nici nu mai ştiu
cum s-au deschis plămânii
într-un zâmbet lătăreţ, lălâu,
lăsând
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!