m-am întânlit cu tine, iubire…
m-am întânlit cu tine iubire într-o dimineață de mai,
mirosea a salcâm în floare și-a dulce tei de eminescu
juca natura peste tot, o feerie era și cerul și pământul,
seara mă săruta luna cu obrajii ei frumoși,
stelele-mi erau confetti și cădeau prin părul meu,
și cădeau așa scântei pe frumosul păr al ei,
era dulce făptura de lângă mine cu ochii mari și plini de zâmbet,
care licureau în noapte ca niște lasere săgeți
și era caldă ca o vară când soarele a-ncins pământul
și mâna mea în mâna ei zvâcnea de-atâta fericire
și nu știam ce să mai facem, spre ce meleaguri ne-ndreptăm,
pe iarba verde din poiană, pe un covor de didiței,
ne tăvăleam ca doi nebuni, prinzând doar licurici din cer,
credeam c-am cucerit o lume, pluteam pe sus, zburam așa
ca două păsări călătoare ce caută un răsărit,
ca să se piardă-n lumea largă pe val de amăgiri deșarte
voiam ca timpul să-l oprim și să ne răstignim în el
și clipele treceau nebune, și nopțile la fel treceau
ne povesteam și ne mințeam cât mai frumos și făceam glume
și cerul cobora pe noi ca o maramă de albastru,
și gura ei, fântână dulce, mă adăpa cu apă vie,
în setea mea nu mai știam de-o beau pe toată ca un sorb,
nu mai știam nimic atunci , eram nebun și eram orb,
părea că visurile toate eu le trăiam aevea-atunci
și mirosea a aer rece bătut de vântul de pe lunci,
din codrii mei de-odinioară pe unde colindam copil
și cuceream o lume-ntreagă prin universul meu umil.
erai iubire zeul rege, un leu înfuriat prin junglă
și eu o pradă prea ușoară ca să mă-nghiți ca pe-o nălucă
totu-mi părea un vis ferice trăit de orice muritor
când tinerețea dă în muguri și se răsfață printre flori
și când apar așa deodată ai dragostei primii fiori
te visam noaptea printre gene și te pictam pe foi volante
cu părul tău de plete dulci, cu ochii tăi numai poeme
cu gura ta fântâni de dor cu apa lor îmbătătoare
ce curgea, izvor al vieții, din dulci și tainice izvoare.
există clipa ce-am pierdut-o, e unică în univers
și nu putem ca s-o reținem și s-o trăim așa-n avant
căci timpul criminal ne-o-ngroapă într-un trecut la post restant,
rămâne-nchisă-ntr-un roman ce stă pe rafturi de trecut
e prăfuit și se-nnegrește și e uitat de dedemult.
trece timpu-n grabă, umbra lui e-adâncă,
curg izvoare dulci printre munți de stâncă
chipul tău cel drag, tu iubire sfântă, din trcut rămas
astăzi n-are formă, nu mai are glas.
marţi, 22 ianuarie 2013
-->
Comentarii