16. (sonet)
~ Zefir şi ambră ~
Cronica unei nopți fără sfârșit
Partea a II-a: Extazul și Consfințirea Eternității
Magia noptatică a căldurii (sonetul XVI)
În care doar suspinul tău îl aud,
Lumina lunii cade ca o haină,
Peste îmbrățișarea noastră taină,
Și peste trupul tău încins și ud.
Un licăr argintiu, din nord în sud,
Pe pielea caldă naște o lumină,
Ce transformă sudoarea-n amandină,
De nestemate pe un trup zăpăcit și nud.
Suntem sculpturi de fildeș și de mătase,
Modelate de raze-n miez de vară,
Pe această dală albă de granit.
O vrajă pură bolta o lăsase,
Să curgă blând pe fața ta fecioară,
Unde extazul s-a consfințit.
---
Motto: „O noapte caldă de vară este tot ce avem nevoie pentru a deveni nemuritori.” (Aforism clasic)
Dedicație: „Trupului și spiritului care s-au contopit sub zodia focului de vară, unde timpul a uitat să mai curgă.”
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii